Joseph Daul, preşedintele popularilor europeni: Refuz să îl primesc pe Ponta până când Guvernul nu pune în practică recentele decizii ale CCR

Fara Autor | 11.07.2012

Pe aceeași temă

Preşedintele Grupului PPE, Joseph Daul, a declarat că premierul Victor Ponta i-a solicitat o întrevedere, miercuri, precizând însă că refuză să îl primească pe acesta până când Guvernul de la Bucureşti nu "va pune în practică ceea ce Curtea Constituţională a decis recent", potrivit Mediafax.



Preşedintele Grupului PPE precizează, într-un comunicat, că rămâne foarte îngrijorat în privinţa ultimelor evoluţii politice din România care ameninţă statul de drept.

"Sunt foarte îngrijorat cu privire la ceea ce se întâmplă în continuare în România. Guvernul are propria interpretare asupra a ceea ce Curtea Contituţionala a decis de curând. Pentru grupul din care fac parte, legile şi hotărârile Curţii Constituţionale sunt create pentru a fi respectate, nu schimbate sau ignorate atunci când acestea nu servesc interesul premierului şi guvernului său.

Doresc o dezbatere în Parlamentul European pe această chestiune. Invit premierul român să vină şi să explice Parlamentului modul în care a schimbat atât de multe legi şi hotărâri în termen de câteva zile, şi care a fost scopul final.

Între timp, invit din nou Comisia să examineze, să evalueze toate aceste aspecte şi să întocmească un raport în următoarele săptamani. Premierul român mi-a cerut o întâlnire mâine (miercuri, n.r.). Refuz să-l primesc până nu îmi va fi clar faptul că Guvernul său va pune în practică ceea ce Curtea Constituţională a decis recent, va retrage ordonanţele de urgenţă care nu respectă deciziile Curţii Constituţionale şi va arăta că respecta pe deplin statul de drept", a declarat Daul, potrivit Mediafax.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22