Socialistul Martin Schultz despre intilnirea cu Ponta: I-am explicat ca insist ca toate standardele europene sa fie respectate. Referendumul trebuie sa respecte decizia Curtii

Fara Autor | 11.07.2012

Pe aceeași temă

Valorile europene trebuie respectate de către toate statele membre ale Uniunii Europene, fără excepţie, şi este important ca la referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu să fie asigurat cvorumul necesar, conform deciziei Curţii Constituţionale, a afirmat preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz.



Socialistul Martin Schultz, a tinut sa mentioneze in calitate de "presedinte al unei institutii europene insist ca toate standardele europene sa fie respectate", desi premierul roman i-a explicat care sunt regulile in Romania.

"I-am explicat premierului Ponta ca asta cerem de la toti premierii, indiferent daca ii cheama Ponta sau Merkel. In toate statele europene trebuie respectate normele europene", a spus Martin Schultz in conferinta de presa comuna cu Victor Ponta.

"Comisia va analiza daca ce se intampla in Romania respecta regulile UE", a mai spus acesta, mentionand ca "unele critici aduse premierului au fost intemeiate", fapt pe care a recunoscut ca i l-a spus sefului Guvernului roman.

"Victor Ponta este prietenul meu, facem parte din aceeasi familie politica europeana de multa vreme. Nu intru intr-o criza morala prea puternica daca un social-democrat nu e ales. In ultimele zile am avut anumite dubii, indoieli - prietenii insa trebuie sa discute deschis. Intalnirea din spatele usilor inchise nu a fost dintre cele mai prietenoase, insa intre prieteni trebuie acceptata o parere spusa deschis, direct", a mai spus presedintele Parlamentului European.

Cu toate acestea, Schultz a admis ca recentele evenimente din Romania sunt "dubioase din punct de vedere politic" si considera ca statele UE sunt "un pic prea tacute" in privinta a ceea ce se intampla la Bucuresti, dupa cum scrie Die Welt, care preia fragmente din interviul acordat Le Monde de social-democratul german. Tot acesta declara ca Schimbarea atat de rapida a conducatorilor mai multor institutii este "cel putin uimitoare".

Preşedintele PE a remarcat însă în acelaşi timp că membrii Consiliului European nu au fost la fel de critici ca acum şi în 2009, când preşedintele Traian Băsescu a refuzat să nominalizeze un prim-ministru din partea majorităţii parlamentare de atunci, alegându-l pe Emil Boc în locul lui Klaus Johannis. "Pentru mine, standardele duble sunt inadmisibile", a spus Schulz.

Preşedintele Parlamentului European a mai declarat că atribuţii importante ale unor instituţii de stat nu ar trebui schimbate prin ordonanţe de urgenţă, în astfel de cazuri fiind mereu de preferat deciziile adoptate în urma unor dezbateri parlamentare democratice.

"I-am spus premierului că impresia mea este că atribuţii importante nu ar trebuie schimbate prin ordonanţe de urgenţă, ci introduse într-un proces democratic", a spus Schulz.

El a spus că a primit explicaţiile premierului Ponta privind motivul pentru care Guvernul a ales să intervină cu ordonanţe de urgenţă, dar că îşi menţine opinia conform căreia astfel sunt de preferat deciziile adoptate pe baza unor dezbateri parlamentare.

"Am fost asigurat de către premierul român că toate standardele UE vor fi respectate", a spus Schulz.

Ponta: Referendumul va respecta decizia CCR
 
Ponta a dat asigurari ca "referendumul va fi valid daca va participa 50% din populatia cu drept de vot", mentionand ca "vom face toti pasii de care e nevoie, ca totul sa fie constitutional".

Organizarea referendumului va fi in conformitate cu legea si cu decizia CCR, a mai spus el, mentionand ca le-a adresat "scrisori presedintilor celor doua Camere, solicitand sa ii recheme pe parlamentari din vacanta saptamana viitoare".

"Referendumul va fi organizat dupa legea romaneasca, tinand cont de decizia CCR. Guvernul nu poate schimba legea, doar Parlamentul. Am cerut chemarea parlamentarilor din vacanta, pentru a schimba legea, in acord cu decizia CCR. Referendumul trebuie sa se desfasoare in conformitate cu decizia CCR", a explicat Victor Ponta.

Intrebat de Martin Schultz ce se intampla daca nu se modifica legea in timp util, Ponta a raspuns ca "rezultatele referendmumului trebuie confirmate de CCR", sugerand ca acesta va fi recunoscut de CCR doar daca va fi organizat cu respectarea regulii impuse de Curte.

Dupa conferinta cu Schulz, Ponta a afirmat ca "Guvernul nu poate modifica Ordonanta de Urgenta privind referendumul"

 "Guvernul nu poate modifica Ordonanta de Urgenta privind referendumul deoarece nu are dreptul sa emita noi ordonante de urgenta in perioada vacantei parlamentareSper insa ca, poate chiar luni, Parlamentul sa se reuneasca si sa puna legislatia in acord cu decizia Curtii Constitutionale", a mai spus el.

la Bucuresti insa, reactiile parlamentarilor USL au fost refractare, majoritatea declaratiilor mergind pe ideea ca Ordonanta de urgenta este in vigoare.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22