Pe aceeași temă
Procurorii de la Parchetul General au ridicat joi seara listele electorale de la Autoritatea Electorala Permanenta pe baza carora a fost organizat referendumul din 29 iulie, potrivit unor surse citate de Romania libera. Parchetul vrea sa verifice listele electorale pentru a stabili daca pe ele sunt incluse persoane fara drept de vot si persoane decedate.
Este posibil ca procurorii Parchetului General să se fi sesizat din oficiu în legătură cu faptul că la referendumul care a avut loc au fost localităţi unde procentul prezenţei la vot a depăşit cu mult 100%, stârnind suspiciuni de fraudă, ca si acuzatiile ca de pe liste nu au fost radiate persoanele decedate.
Anterior Curtea Constitutionala a Romaniei a amanat pentru 12 septembrie decizia finala privind validarea sau invalidarea referendumului de demitere a preseditnelui suspendat Traian Basescu.
Judecatorii CCR au motivat amanarea cu aproape o luna si jumatate prin "datele contradictorii" privind numarul persoanelor de pe listele electorale si a cerut Guvernului ca "pana la data de 31 august 2012, sa transmita listele electorale permanente actualizate in baza carora s-a desfasurat referendumul".
Curtea nu a putut luat o decizie in ce priveste invalidarea referendumului, deoarece era necesat un vot de 6 la 3, iar votul a fost de de 5 la 4,
CCR a mai respins in sedinta desfasurata miercuri si joi toate contestatiile depuse de PSD, PNL, sefii camerelor Parlamentului si un ONG.