Legea prevede ca pentru proiectele care obținuseră licențe până la data 29 iunie 2007 nu mai este necesară emiterea unei hotărâri a Guvernului și de avizul Academiei. Argumentul inițiatorilor este că zonele au fost declarate arii protejate după ce licențele de exploatare minieră fuseseră acordate.
Curtea Constituțională a decis că parlamentarii și aleșii locali nu pot derula afaceri pe persoană fizică, dându-i câștig de cauză președintelui care a trimis la CCR o sesizare privind neconstituționalitatea modificărilor la Legea nr. 161/2003.
PNL a contestat la Curtea Constituţională a României (CCR) legea privind statutul magistraţilor, a anunţat liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan.
Contestația lui Liviu Dragnea, liderul PSD, legată de sechestrul pe averea sa, impus de DNA în dosarul Tel Drum este judecată miercuri la Înalta Curte de Casatie si Justiţie (ICCJ).
Cu puțin înainte de mierzul nopții de miercuri spre joi judecătorii Curții Supreme au respins contestația lui Dragnea la sechestrul pus de procurorii DNA pe averea sa în dosarul Tel Drum.
Liberalii vor depune luni, la Avocatul Poporului, o sesizare pentru contestarea la CCR a ordonanței de urgență a guvernului prin care a fost diminuată contribuția la Pilonul 2 de pensii pe motiv că încalcă drepturile constituționale de proprietate și la pensie.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an