DNA ocupă 59.8% din preferintele romanilor, alaturi de pompieri, armata si jandarmerie. Presedinţia a pierdut sase procente in clasamentul increderii in doar patru luni si continua, astfel, trendul descendent pe care s-a inscris in urma cu un an. De asemenea, Guvernul a coborat si el opt procente.
Curtea de Apel Bucuresti obliga, printr-o sentinta data pe 7 aprilie, Guvernul Romaniei sa adopte, in regim de urgenta, regulamentul de ridicare a masinilor parcate neregulamentar, potrivit unui comunicat emis de Primaria sectorului 1.
Conform unui sondaj de opinie realizat de INSCOP la comanda ziarului Adevarul, 84,6% dintre romani nu sunt de acord ca refugiaţii sau imigranţii să se stabilească în România.
Dragos Pislaru, consilier de stat pe politici economice in cadrul cancelariei primului-ministru, a fost propus astazi in functia de ministru al Muncii de catre premierul Ciolos. Presedintele Klaus Iohannis a semnat propunerea lui Paslaru in functia de ministru.
Ministrul Muncii, Ana Costea, a demisionat joi din guvern. Ministerul Muncii a transmis un comunicat in care da cateva explicatii in privinta acestei demisii.
Ministrul Muncii, Ana Costea, a demisionat joi din guvern, a anunțat premierul Dacian Cioloș.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an