Bucurestiul si agenda Europei

 In 2006 am discutat si am intors pe toate fetele intrebarea: "Intram in  UE in 2007 sau in 2008?", dar ne-am preocupat putin de consecintele aderarii. Acum lucrurile s-au schimbat. Se vorbeste despre pretul alimentelor si despre cum putem calatori intr-o tara sau alta: cu buletinul sau cu pasaportul? Asistam la un amestec de entuziasm si ingrijorare si la destul de multa confuzie. Oricum, mai mult sau mai putin in cunostinta de cauza, romanii incep sa faca tot mai mult trimitere la standardele europene in materie pentru bunuri si servicii, inclusiv pentru cele publice, si incep sa aiba mai multe pretentii de la autoritati. Si e de asteptat ca acest tip de presiune la care este supusa administratia publica sa creasca masiv in perioada urmatoare. Ceea ce s-a intamplat la sfarsitul de saptamana la Giurgiu asa se explica. Fara sentimentul generalizat ca asa ceva nu poate fi acceptat intr-o tara din UE, revolta impotriva taxelor instituite de primaria de acolo foarte probabil nu s-ar fi declansat. Chiar daca deficitul de competenta si eficienta ramane o problema majora pentru sistemul institutiilor de stat, macar la nivelul atitudinii exista, categoric, si schimbari in bine. Ceva ce foarte probabil ar fi fost imposibil daca nu ar fi existat constrangerile impuse de proiectul aderarii la Uniunea Europeana.

 2007 va fi un an aniversar. In martie se implinesc 50 de ani de la semnarea  Tratatului de la Roma, considerat actul de nastere simbolic al UE. Pentru a marca momentul, Germania, care detine in prima jumatate a anului presedintia Uniunii, va cere tuturor liderilor tarilor membre sa semneze un document, Declaratia de la Berlin, care sa reafirme valorile fundamentale si viziunea care stau la baza proiectului european. La prima vedere, pare sa fie un gest mai degraba ceremonial, care nu are de ce sa creeze probleme initiatorilor. Nu e chiar asa, daca textul Declaratiei isi propune sa iasa din perimetrul unor fraze generale, fara substanta. In Romania, unde se fac una-doua trimiteri la valorile europene, eticheta cu pricina e cumva banalizata. Daca suntem insa mai selectivi, lucrurile se complica. Nu chestiunile tehnice provoaca dispute si chiar rupturi in interiorul UE.

 Toata lumea e de acord cu spatiul de comert liber, cu libera circulatie a persoanelor sau cu reglementari comune in materie de competitie. In alta parte apar cu adevarat problemele: cat de profunda trebuie sa fie integrarea politica, are  UE nevoie de o politica externa si de securitate comuna, cum se raporteaza europe nii la Statele Unite si la relatiile transatlantice, dar si la Rusia? Si lista poate continua, fie ca e vorba de politica de extindere, mai ales in ceea ce priveste Turcia, fie ca e vorba de imigratie sau de limitele statului social. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca impasul adoptarii Constitutiei europene gripeaza functionarea institutionala a Uniunii, ale carei mecanisme de operare nu mai sunt potrivite in cazul unei structuri cu 27 de state membre.

 Multa lume spera ca Angela Merkel, cancelarul german, ar putea gasi solutii pentru criza  Constitutiei europene, asa cum a facut-o in trecut, cand a reusit sa negocieze un compromis care a permis adoptarea bugetului pentru perioada 2007-2013. Berlinul si-a si propus, de altfel, ca 2009 sa fie termenul limita pentru iesirea din impas, prin adoptarea unei formule revizuite a actualului text constitutional. Cat de realiste sunt asteptarile e inca greu de spus. Multe se vor schimba pana atunci in politica euro peana. De exemplu, Tony Blair si Jacques Chirac vor iesi de pe scena politica pana la mijlocul acestui an. In plus, ar fi naiv sa credem ca multe dintre dificultatile Europei se vor rezolva automat, daca se ajunge la o formula mai coerenta si mai eficienta de functionare a Uniunii Europene.

 Vechiul continent acuza probleme grave de competitivitate economica. Din 1970 incoace au fost create doar 4 milioane de noi locuri de munca, in timp ce in America  "capitalismul anglo-saxon, de jungla", asa dupa cum il eticheteaza superior intelighentia franceza, a generat 57 de milioane. In ultimele decenii, ponderea Europei in produsul global brut a scazut de la 34% la 20%. Iar declinul demografic e poate si mai ingrijorator. Un continent mai prosper si mai in siguranta ca niciodata in istorie pare incapabil sa-si creeze generatiile viitoare. Cu toate acestea, acest gen de ingrijorari nu macina deloc elitele europene, preponderent de stanga, care raman in continuare prizonierele unei retorici antiamericane obsesive. Discursurile liderilor continentali sunt pli ne de viziuni grandioase, dar de putine rezultate palpabile pe teren. "Europa trebuie sa creada ca in 20 de ani poate deveni cea mai importanta putere mondiala", declara anul trecut primul ministru al Spaniei, Zapatero. Deocamdata, astfel de proiectii nu produc cine stie ce impresie nici la Teheran, care a ales sa-i sfideze pe fata pe europeni. La fel a procedat si Vladimir Putin, care a respins propunerea UE de a semna un tratat-cadru care sa ofere garantii in privinta aprovizionarii cu energie a tarilor din spatiul comunitar european.

 E drept ca schimbarea politica de la Berlin, dupa preluarea postului de cancelar de catre Angela Merkel, a schimbat cumva dinamica acestui gen de discurs, promovat ani la rand de tandemul franco-german. Doamna Merkel propune, din contra, un parteneriat mai strans cu Washingtonul, care sa extinda, de exemplu, actualul spatiu de liber schimb din Europa la nivel transatlantic. Alti lideri germani influenti propun un parteneriat similar in domeniul strategiei energetice, chestiune considerata la Berlin o prioritate, alaturi de cea a depasirii impasului constitutional. Daca aceasta laudabila schimbare de ton, care pleaca de la premisa ca Europa are mult mai multe sanse sa depaseasca provocarile lumii contemporane impreuna cu America, si nu impotriva acesteia, va capata in viitor mai multa substanta depinde de multi factori. De evolutiile de pe scena politica franceza dupa alegerile prezidentiale din primavara, dar mai ales de capacitatea de a crea in interiorul  Uniunii Europene extinse o masa critica, care sa sprijine o astfel de abordare. Iata deci o lista intreaga de subiecte la care ar trebui sa meditam, ca proaspeti cetateni europeni, chiar daca pretul alimentelor, dupa aderare, pare pe moment un subiect mult mai interesant.