Papa

Odata, demult, in Polonia dupa razboi, un om veni cu un copil evreu orfan pe care il salvase de la Holocaust la un preot, cerandu-i sa-l boteze. "Crezi ca parintii lui ar fi fost de acord?" - intreba preotul. "Nu" - admise omul. "Atunci, nu trebuie botezat" - spuse preotul, al carui nume era Karol Wojtyla. Mult mai tarziu, acesta devenise arhiepiscop al Cracoviei sub regimul comunist. Intr-o zi, un preot din dioceza sa a fost arestat. Arhiepiscopul, in liniste, se duse in persoana si ii tinu locul la slujba de duminica, ceea ce avu efectul ca preotul a fost eliberat in cateva zile. Mult mai tarziu, pe cand Karol Wojtyla devenise papa Ioan Paul al II-lea, lumea a inceput sa se obisnuiasca cu asemenea gesturi categorice, eficace si cu totul neconventionale din perspectiva timpului si a prejudecatilor.
Ceea ce pune pe ganduri, poate mai mult decat orice, la Ioan Paul al II-lea este dificultatea de a-l defini, de a-l inchide intr-o schema explicativa simpla. Sub multe aspecte, el a fost extrem de inovator si de deschis - un om al timpurilor noastre. A parcurs in lung si in lat intreaga lume, s-a intalnit cu nenumarate comunitati catolice si necatolice. A fost un veritabil star mediatic, aclamat in piete si pe stadioane de zeci si sute de mii de oameni. A fost un mare comunicator cu multimile de pe toate continentele. A vizitat, fara sa ezite, sefi de stat dintre cei mai discutabili, precum generalul Jaruzelski, generalul Pinochet sau Fidel Castro, cerandu-le sa-si reformeze regimurile. A fost primul papa care a vizitat o tara comunista, primul care a intrat intr-o sinagoga si s-a rugat la Zidul Plangerii; primul papa care a vizitat tari majoritar ortodoxe, luterane sau anglicane. A dat o lovitura de moarte comunismului si a cerut guvernelor lumii sa respecte drepturile omului si sa evite razboaiele si producerea de suferinte popoarelor lor. N-a fost insa deloc ceea ce se numeste indeobste un "liberal": a condus autoritar si centralizat Vaticanul, contrariindu-i pe protestanti, pe ortodocsi si chiar pe unii catolici care, in spiritul Conciliului Vatican II, doreau o evolutie inspre o autoritate ceva mai "colegiala". Cel care condamnase comunismul nu a fost mai tarziu deloc bland cu capitalismul si cu societatea de consum, fara a indica prea limpede vreo alternativa. Organizatia foarte conservatoare Opus Dei s-a bucurat de aprecierea sa - prea mare, dupa unii. Apropierea de anglicani a fost compromisa de refuzul sau de a accepta posibilitatea hirotonisirii femeilor. Fireste, nu sta in "fisa postului" urmasului Sfantului Petru ca acesta sa accepte clonarea, avortul sau relativismul moral. Dar cand Papa, vizitand Uganda, s-a impotrivit utilizarii prezervativului, contrariind politica sexului protejat si deci a luptei impotriva raspandirii SIDA, foarte multi l-au acuzat de obscurantism si iresponsabilitate. Nu a fost, prin urmare, un papa comod, nici usor de inteles, iar mostenirea sa, contrastanta, bogata, exprimata in mod inegalabil de o personalitate fermecatoare si puternica, va fi greu de preluat si mai ales de dus mai departe. Si mai departe - incotro?