O declaraţie uimitoare

Ion Vianu 28.06.2011

De același autor

Reacţiile la declaraţiile domnului Băsescu despre războiul din 1941-1945 şi despre regele Mihai sunt de mai multe feluri: istoricii au arătat imprecizia cunoştinţelor istorice ale preşedintelui; politicienii au criticat declaraţia preşedintelui, dar mai mult pentru indelicateţea ei faţă de fostul şi acum foarte vârstnicul suveran, ca şi cum nu ar fi voit să se compromită pe fond.

Contrar aprecierii d-lui Băsescu, Ion Antonescu nu a fost doar prim-ministru. De la 6 septembrie 1940, când regele Carol al II-lea a părăsit ţara, şi până la 23 august 1944, când a fost arestat, Ion Antonescu a fost „conducătorul statului“, titlu oficial pe care şi l-a arogat şi care nu lăsa regelui niciun fel de autoritate şi funcţie în stat. A-l acuza pe rege, care nici măcar nu era ţinut la curent cu deciziile (a aflat de la Radio Londra intrarea în război a României, la 22 iunie 1941) este perfect nedrept: regele era un prizonier. Nu-l faci vinovat pe un prizonier de actele comandantului lagărului. Şi, tot aşa, regele, liber, într-un moment de glorie (prin actul de la 23 august 1944, când i-a arestat pe Ion şi Mihai Antonescu), a devenit, mai apoi, un prizonier al sovieticilor. În momentul abolirii monarhiei, la 30 decembrie 1947, regele fusese deja scos din joc, deci el nu a putut „trăda“. „A trăda“ înseamnă că mai dispui încă, în momentul în care trădezi, de o putere. Dar regele devenise în 1947 un prizonier al regimului comunist, bine instalat la putere. A fi ales martiriul i-ar fi fost imposibil, fiindcă Moscova şi regimul Gheorghiu-Dej, deja complet stăpâ­ne pe situaţie, deciseseră să nu-l martirizeze. Cei care ştiu cum lucrau organele represiunii aservite sovietelor – cu o tehnică ireproşabilă a loviturii de stat – nu-şi pot nici măcar imagina că gonirea lui Mihai I din ţară nu fusese gândită în cele mai mici amănunte.

Izbeşte în declaraţiile actualului preşedinte al României nonşalanţa cu care afirmă că el însuşi nu ar fi şovăit să pronunţe cuvintele: „Vă ordon, treceţi Prutul“. El, acest ordin fără rezervă, a fost un autentic act de trădare naţională: Antonescu nu a cerut germanilor nici o garanţie, nu a pus nici o limită şi nu a formulat nici o rezervă pornind războiul alături de acel Adolf Hitler care determinase dezmembrarea ţării prin Dictatul de la Viena şi a Pactului Ribbentrop - Molotov (cu protocoalele lui secrete).

Antonescu, de asemenea, a asociat în mod monstruos recucerirea Basarabiei cu pogroamele antisemite într-o măsură chiar mai mare decât i-o cereau nemţii, promiţând românilor dezonoarea, recunoscându-şi barbaria. Antonescu, în mod absolut iresponsabil, s-a dat pe mâna unuia dintre cei doi mai mari gangsteri ai istoriei (Stalin fiind celălalt). Ar fi putut să se oprească la Nistru. Nu a făcut-o. Modul, lipsit de rezervă, prin care d-l Băsescu îşi însuşeşte ordinul fatal al lui Antonescu este cutremurător şi în totală contradicţie cu tezele prin care tot d-l Băsescu a condamnat oficial comunismul. România a fost mai mult decât o ţară căzută în sfera de influenţă sovietică; a fost o ţară pedepsită pentru masivul ajutor dat germanilor în Rusia. Antonescu a adus o jertfă inutilă, trimiţându-i pe tinerii noştri, sute de mii, să moară în Cuban, la Stalingrad şi la cotul Donului. Şi alte sute de mii au trebuit să moară în Vest, pentru a încerca să răscumpere ce făcuse Antonescu în Rusia. Dar fără succes. România a rămas o naţiune pedepsită, încasând comunismul cel mai dur din Europa de Est.

Preşedintele Băsescu se contrazice pe sine: condamnând acum câţiva ani comunismul în faţa Parlamentului României, domnia sa îşi însuşise punctul de vedere al Comisiei Tismăneanu, care trăgea concluzia, aşteptată, că „regele a fost forţat să abdice“. Acum, d-l Băsescu spune că „regele a trădat“, iar d-l Tismăneanu declară că opinia sa diferă de cea a preşedintelui României doar din punct de vedere „stilistic“. Cât de delicat sunt spuse aceste lucruri!

Motivarea prin ignoranţă a declaraţiilor preşedintelui nu mi se pare convingătoare. Suntem în drept să ne întrebăm de ce îl incriminează d-l Băsescu în felul acesta pe rege, decriminalizând fără rezerve campania din Rusia. Singurul răspuns este că, în căutarea, poate, a unui nou partid (sau a unui PDL reformat!), prin care să poată conduce România şi după expirarea celui de-al doilea mandat prezidenţial, d-l Băsescu, un politician cu bătaie lungă, caută voturi în rândurile dreptei celei mai râncede şi mai învechite. Şi odinioară d-l Băsescu a cules voturi de la Vadim Tudor, de la Gigi Becali. Dreapta extremă şi populistă este o resursă tradiţională pentru d-l Băsescu.

Însă socoteala de acasă nu se potriveşte întotdeauna cu cea din târg. Diaspora, altă sursă tradiţională a preşedintelui, nu va aprecia noul viraj ideologic, dacă se confirmă. Cât despre aliaţii noştri din NATO şi UE, care se întemeiază constant pe piatra de temelie a Occidentului care este victoria asupra hitlerismului, aliaţi pentru care Mihai I este ultima mare figură în viaţă a războiului mondial, ei nu apreciază defel declaraţiile, neconforme cu realitatea istorică, nepotrivite cu interesul şi poziţia politică de azi ale României. //

Citeste si despre: declaratia presedintelui, abdicarea regelui, regimul Groza, regimul comunist, armata sovietica.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2023 Revista 22