Demnitatea funcției publice și restaurația ceaușismului

Demnitatea unei funcții publice nu se recâștigă cu privilegii nemeritate, iar parlamentarii români nu au făcut în ultima perioadă niciun efort să demonstreze că oribila reputație de care se bucură în spațiul public ar fi întreținută pe nedrept.

Luni, 7 aprilie, un post de televiziune relata că, pe holurile parlamentului, un grup de sublimi aleși ai poporului din PSD și UDMR (Marian Neacșu – PSD, Florin Iordache – PSD, Carmen Moldovan – PSD și Kerekes Ká­roly – UDMR) se agita să strângă semnături pentru un proiect de lege menit să res­taureze conceptul de pensii speciale pentru diplomați și funcționari parlamentari, pre­cum și pentru foștii angajați dintr-un minister desființat în urmă cu mai bine de 25 de ani, cel al Comerțului Ex­terior și Cooperării Economice Internaționale. Inițiatorii proiectului ar dori re­instituirea acestor pensii - care ajung la 80% din media venturilor salariale nete din ul­ti­mele 12 luni de activitate - pentru funcționarii care au lucrat minimum 18 ani în diplomație sau în comerțul exterior sau pentru urmașii ti­tularului, „în condițiile privind legislația sis­te­mului public de pensii“. Argumentul folosit de parlamentari pentru pleodaria lor pro domo este paralela cu avantajele de care se bucură eu­rodeputații.

Miercuri, 8 aprilie, Camera Deputaților ar fi tre­­buit să discute în plen cererea ministrului Jus­tiției de încuviințare a ares­tă­rii preventive în cazul de­pu­ta­tului Markó Attila-Gábor. De­putatul demisionar declară că nu dorește să se sustragă jus­tiției, dar se află în acest mo­ment în Ungaria, de unde trans­mite demisii scanate sau în co­pie, ceea ce pre­lungește sus­pansul. Colegii săi de Ca­meră i-au venit în ajutor: din­tr-un minim de 197 de de­pu­tați, câți ar fi trebuit să spună prezent la șe­din­ță pentru realizarea cvorumului, mier­curi nu au mai fost în sală decât 135. Așa că Va­le­riu Zgonea a declarat ședința închisă, le-a urat tuturor vacanță plăcută și a amânat dis­cu­ta­rea cazului pe joia din Săptămâna lu­mi­nată, când deputații, loviți de digestii dificile și de prea multă inactivitate pascală, se pre­su­pune că vor decide soarta încă actualului lor coleg.

Parlamentarii au deschis o comparație pe­ri­culoasă, apelând la exemplul PE. Câte dintre ședințele Parlamentului European se sus­pen­dă pe motiv de chiul al eurodeputaților? Câte dintre proiectele aflate pe agenda PE sunt viciate de incoerență nu numai legislativă, dar și ortografică, așa cum se întâmplă în su­pradimensionatul for legislativ românesc? Câți parlamentari ai PE sunt protejați de jus­tiție cu sprijinul voios și dedicat al colegilor, în frunte cu președintele Senatului, așa cum vedem că se întâmplă în harnicul Parlament al României? S-au opus colegii lui Adrian Severin anchetării lui, la izbucnirea scan­da­lului de corupție unde a jucat un rol principal? Se bucură eurodeputații de superimunitatea colegilor români? Seria întrebărilor retorice poate continua până după următorul plen cu cvorum al Camerei Deputaților.

Demnitatea unei funcții publice nu se re­câș­tigă cu privilegii nemeritate, iar parlamentarii români nu au făcut în ultima perioadă niciun efort să demonstreze că oribila reputație de care se bucură în spațiul public ar fi în­tre­ținută pe nedrept. Comportamentul aleșilor în cazul Șova, ca să nu aducem în discuție decât ultimul de acest tip, ar fi trebuit să scufunde în rușine Casa Poporului. Nu o va face, firește. Mai mult, în logica acțiunii concertate de pro­tejare a corupților desfășurată în această ins­tituție, episodul Șova trebuie mai degrabă re­compensat, pentru că servește interesele co­mune ale breslei, într-o manieră sindicală.

Proiectul agitat pe culoarele parlamentului nu înseamnă numai bani mulți și privilegii ne­meritate la pensie, ci spălarea imaginii unei ca­tegorii întregi de personaje care au muncit pentru discreditarea propriei funcții. Ideea aflată la baza inițiativei respiră același par­ve­nitism de mahala care domină clasa politică românească din ultimii 25 de ani: puterea se măsoară în bani, și nu în performanța la care ajungi, mânuind-o cu responsabilitate. Ono­ra­bilitatea se cumpără, virginitățile politice se refac nu chirurgical, ci legislativ. Așa se re­construiește încet și atent nu numai reputația parlamentarilor de tranziție, dar și aceea a unei întregi categorii care și-a făcut debutul profesional în cei mai negri ani ai co­mu­nis­mului ceaușist. Pensiile speciale pentru sluj­bașii din comerțul exterior al anilor ‘80 ri­mea­ză perfect, în acest context, cu celebra bro­șură produsă cu ceva vreme în urmă de Mi­nisterul de Externe, unde se încerca re­cu­p­e­rarea unei așa-zise diplomații ceaușiste com­petente și patriotice. Proiectul pesedisto-ude­merist cere poate bani mai mulți, dar im­pactul lui e mult mai serios: vrea să cumpere respectabilitate și legitimitate pentru un re­gim, cel comunisto-ceaușist, din care cei mai mulți și-au clădit, după 1989, vilele și și-au hrănit conturile.