Asociația România 100, înregistrată oficial de Dacian Cioloș. Vlad Voiculescu, în conducerea ei

Dora Vulcan | 10.03.2017

Asociația „Platforma România 100” îi are fondatori pe Dacian CIoloș, pe fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu, pe fostul ministru al Muncii Dragoș Pîslaru și pe Alin Mituța, fostul director de cabinet al lui Dacian Cioloș.

Pe aceeași temă

 

 

 

 Potrivit statutului, asociația a fost înființată cu scopul „de a promova participarea activă în viața publică în baza principiilor Platformei România 100”, anunță România liberă.

 

 

Premierul Dacian Cioloș a lansat Platforma România 100 în ultima parte a mandatului său de premier, o platformă care trece în revistă 10 principii "ale unei guvernări pentru cetățeni", însoțite de mai multe proiecte naționale despre care prim-ministrul în funcție crede că "ar trebui continuate sau începute de guvernul viitor".

 

 

„Susțin o Românie fără corupție. Susțin o Românie cu o clasă politică responsabilă. Susțin o Românie guvernată cu bun simț. Susțin o Românie în care fiecare muncește și este plătit cinstit. Susțin o Românie fără sărăcie. Susțin o Românie cu o economie competitivă. Susțin o Românie cu adevărat educată. Susțin o Românie sănătoasă. Susțin o Românie care contează în Uniunea Europeană și în NATO. (...) Susțin o Românie a tuturor românilor”, sunt cele 10 principii ale Platformei România 100.

 

 

 Dacian Cioloș este și președintele comitetului director al noii asociații, Vlad Voiculescu și Dragoș Pîslaru sunt vicepreședinți, iar Alin Mituța este director executiv.

 

 

E o organizaţie neguvernamentală cu obiective politice, în măsura în care politică înseamnă să fi preocupat de viaţa cetăţii, de ceea ce se întâmplă în societate. Aş vrea în primul rând şi am vrea în primul rând, pentru că vor fi parte a acestei asociaţii, în momentul în care o vom lansa, mai mulţi dintre membrii fostului Guvern, la nivele diferite, aş vrea să continuăm să lucrăm pe anumite proiecte pe care le-am început cât am fost la guvernare şi care nouă ni se par importante ca ele să fie implementate şi în domeniul economic şi în domeniul social, în domeniul educaţiei, în domeniul sănătăţii şi aşa mai departe”, a declarat joi, la RFI, fostul premier.

 

 

Dacian Cioloș a spus că asociația va veni cu propuneri, inclusiv legislative, care să poată să fie susţinute de partide care sunt în Parlament.

 

 

”Vom coagula, vom concentra competenţă tehnică, specifică, politică pe anumite domenii, pentru a veni atât cu propuneri care pot face obiectul unor propuneri legislative în Parlament, prin intermediul partidelor membre în Parlament, dar şi cu propuneri de proiecte care pot fi implementate în colaborare directă cu mediul de afaceri, cu alte organizaţii neguvernamentale care lucrează pe anumite domenii şi care au nevoie de această expertiză, pentru a putea implementa proiecte”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22