Asociația „Platforma România 100” îi are fondatori pe Dacian CIoloș, pe fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu, pe fostul ministru al Muncii Dragoș Pîslaru și pe Alin Mituța, fostul director de cabinet al lui Dacian Cioloș.
Dragoş Pîslaru, ministrul Muncii, susţine, referitor la decizia Curţii Constituţionale care vizează majorările de salarii din educaţie şi sănătate, că aceia care se bucură pe termen scurt de victoria politică obţinută pe salarizare, ”să se bucure”
Legea salarizării unitare pe care Ministerul Muncii o are în consultare cu sindicatele ar avea un impact bugetar de aproape 20 de miliarde de lei. De două ori mai puţin decât alte legi similare promovate în trecut şi care s-au dorit a fi aplicate fără a avea o bază de calcul.
Dragos Pislaru, ministru Muncii din Romania, a declarat ieri, in emisiunea Previziuni de la Antena 3, ca Guvernul va propune la inceputul lunii decembrie o noua lege a salarizarii care prevede o crestere a salariilor de 29% si a pensiilor de 5%, in urmatorii 4 ani.
Dupa un control in 129 de orfelinate, facut de ministerul Muncii, DIICOT si Autoritatea pentru Protecta Copilului exista suspiciuni de trafic de persoane, a anuntat luni ministrul Muncii Dragos Pislaru, transmit News.ro si Mediafax.
Dragoş Pîslaru, ministrul Muncii spune că există o decizie a Curţii de Contruri ca arhitectura sistemului REVISAL (Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor), folosită pentru evidenţa angajaţilor să fie predată de firma „Teamnet”, companie controlată de deputatul Sebastian Ghiţă.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an