Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Ciorbea analizează. Atacă modificările Codului fiscal şi ale Pilonul II? Asta-i întrebarea
E.B. - - - -
2017-11-20
Actualitate Interna
0

Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, a declarat că analizează aspectele de neconstituționalitate invocate la ordonanțele privind modificarea Codului fiscal și Pilonul II de pensii, susținând că anul acesta va lua o decizie.


"Este o altă sesizare, aceasta se referă la OUG 82, cealaltă privește OUG 79. Există o legătură importantă între cele două ordonanțe. În cadrul scurtei discuții pe care am avut-o cu reprezentanții PNL, au subliniat principalele motive care în opinia dânșilor constituie aspecte de neconstituționalitate și pentru care ne-au cerut să le examinăm și să sesizăm CCR. O vom face în cel mai scurt timp cu putință. Lucrăm la ambele ordonanțe. (...) Nu am luat o decizie. Anul acesta categoric (vom lua o decizie )", a afirmat Victor Ciorbea, citat de Agerpres, după ce liberalii au depus o solicitare de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a OUG 82/2017 referitoare la Pilonul II de pensii.

 

Ciorbea a spus că a solicitat și a primit documente și precizări suplimentare în urma întâlnirii cu liderii confederațiilor sindicale. 


 

PNL a sesizat Avocatul Poporului cu privire la OUG referitoare la Pilonul II de pensii
 

 

Liberalii au depus luni la Avocatul Poporului o cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu privire la excepția de neconstituționalitate a OUG 82/2017 referitoare la Pilonul II de pensii.

 

"Prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale, prin încălcarea Constituției prin această ordonanță de urgență este afectat dreptul la proprietate, dreptul la pensie al angajaților în acest moment, prin reducerea contribuțiilor sociale la Pilonul II de pensii de la 5,1% la 3,75%, deci se taie nu se dă. Iar la pensii, de asemenea, în loc să crească conform legii pensiilor la începutul lunii ianuarie (...) se amână practic majorarea pensiilor la 1 iulie, crește doar cu 100 de lei, astfel pensionarii vor avea o creștere diminuată cu 30% anul viitor. De asemenea, indemnizația pentru mame în loc să crească la peste 1.600 de lei prin această OUG este limitată la 1.250 de lei. Deci această ordonanță (...) taie și nu dă", a declarat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, după depunerea sesizării la Avocatul Poporului, conform Agerpres.

 

La rândul său, deputatul PNL Ioan Cupșa a arătat că OUG 82 încalcă Legea fundamentală.

 

"PSDragnea declara din Băile Herculane că vor să readucă puterile în stat într-o normalitate constituțională. De asemenea, mai declarau că vor să protejeze principiile democratice și drepturile și libertățile cetățenilor. Este o declarație pur demagogică, este o minciună. (...) Săptămână de săptămână PSD încalcă Constituția, așa cum a făcut-o cu Ordonanța 79, o face și cu Ordonanța 82/2017. (...) Această Ordonanță 82, în pofida obligațiilor constituționale, afectează drepturi și libertăți fundamentale, afectează dreptul de proprietate coroborat cu dreptul la pensie, la un trai decent, afectează libertatea economică, dreptul la negocieri colective", a spus Cupșa.

 

Potrivit acestuia, în preambulul OUG nu se vorbește despre o stare extraordinară pentru care este necesar acest act normativ.

 

Și deputatul PNL Mara Calista a susținut că prin OUG 82 Guvernul încalcă legea pensiilor.

 

"Dacă ne-am fi ținut de legea care este în vigoare și am fi mers pe sistemul de calcul — 100% indice inflație plus 50% creștere salariu mediu pe economie, pensionarii, de la 1 ianuarie, așa cum se întâmplă de fiecare dată și cum este normal să se întâmple, (...) ar fi beneficiat de niște pensii mai mari cu 30%. Din păcate, ceea ce face Guvernul prin această Ordonanță de Urgență este să amâne prevederile și să deroge de la lege ca aceste prevederi să intre în vigoare de la 1 iulie, pierzându-se șase luni de creșteri", a afirmat Calista.

 

Ea a explicat că în ceea ce privește indemnizațiile pentru mame va fi o "creștere fățișă", făcându-se raportarea la indicele social de referință.

 

"Toată ordonanța este o derogare generală de la cadrul legislativ existent în România", a adăugat Mara Calista. 

TAGS : Avocatul Poporului Victor Ciorbea CCR PNL Codul fiscal Pilonul II modificari
Mai multe din Actualitate Interna
Comentarii
Total 0 comments.
896
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22