Concert de colinde în beneficiul Hope and Homes for Children

Fara Autor | 30.11.2017

2017 / 12 / 05

Pe aceeași temă

În 5 decembrie, la Ateneul Român, Andra va susţine, pentru prima dată, un concert extraordinar de colinde în sprijinul familiilor aflate în programul de prevenire a separării copilului de familie derulat de Fundaţia Hope and Homes for Children. În cadrul evenimentului caritabil Andra for Hope, artista va cânta alături de Orchestra Romanian Sinfonietta dirijată de Andrei Tudor. Banii adunaţi în urma acestui concert vor ajuta mai multe familii să îşi păstreze copiii alături şi să nu îi abandoneze în orfelinate.

Aceasta este a doua colaborare a Andrei cu Hope and Homes for Children. Ediţia a V-a a Hope Concert, gală organizată anual de Hope and Homes for Children la Ateneul Român în sprijinul copiilor vulnerabili din România, desfăşurată în luna mai, a fost prilejul primei întâlniri dintre artistă şi Fundaţie. Atunci Andra a urcat pentru prima dată pe scena Ateneului Român şi a cântat pentru copiii care nu se pot bucura de grija şi căldura unei familii. Artista a interpretat piesa Iubirea schimbă tot alături de Ansamblul Violoncellissimo condus de maestrul Marin Cazacu, impresionându-i pe cei peste 700 de spectatori prezenţi în sală.

Pe 5 decembrie, Andra va interpreta cele mai frumoase colinde şi cântece de Crăciun din repertoriul românesc şi internaţional, acompaniată de Orchestra Romanian Sinfonietta, sub bagheta dirijorului Andrei Tudor, care semnează şi orchestraţia pieselor din program. Orchestra Romanian Sinfonietta a fost înfiinţată la iniţiativa violoncelistului şi profesorului Marin Cazacu şi a debutat, în 2010, în cadrul Festivalului Internaţional „Enescu şi muzica lumii” de la Sinaia. Ansamblul este pregătit de maestrul Horia Andreescu şi este format din tineri muzicieni cu vârste cuprinse între 16 si 20 ani, selectaţi la nivel naţional. Orchestra abordează lucrări renumite din repertoriul clasic şi romantic.

„Am acceptat fără ezitare să susţin pro-bono acest concert caritabil. Sunt fericită că, prin muzica mea, pot ajuta copii vulnerabili, din familii cu venituri mici, copii care riscă să ajungă în grija statului din cauza problemelor financiare sau copii care sunt crescuţi în orfelinate. Pregătesc concertul acesta de colinde cu multă grijă şi emoţie, vreau să transmit publicului ce mult înseamnă pentru mine familia, sărbătorile petrecute cu cei dragi, acasă. Voi cânta din tot sufletul pentru această cauză. Sper că banii donaţi vor schimba vieţile multor copii”, a declarat Andra.

 

Hope and Homes for Children România activează în ţara noastră din 1998, timp în care a contribuit în mod direct la închiderea a 53 de instituţii de tip vechi (orfelinate), în timp ce alte 10 sunt în curs de închidere. Prin serviciile dezvoltate de Hope and Homes for Children, copiii trec de la îngrijirea în instituţii-mamut, în care nu beneficiază de atenţie şi afecţiune individuală, la sisteme bazate pe conceptul familial, care le permit o viaţă apropiată de normalitate. Prin eforturile Hope and Homes for Children şi ale partenerilor săi, 4.985 copii au fost scoşi din instituţii, iar alţi 912 urmează să părăsească instituţiile în curs de închidere.

În acelaşi timp, organizaţia activează intens în prevenirea separării copilului de familie, intervenind cu mijloacele necesare pentru susţinerea familiilor în care riscul de abandon al copiilor este ridicat. Astfel, 25.787 de copii au fost salvaţi de la ruperea de familie, 862 tineri au fost sprijiniţi pentru o viaţă independentă, 1.812 copii au fost primiţi în centrele de zi şi 843 în centre cu regim de urgenţă, şi 8.125 de membri de personal din sistemul de protecţie al copilului au fost instruiţi de Hope and Homes for Children.

Până în acest moment, 45.570 de copii au beneficiat de serviciile Hope and Homes for Children, al cărei obiectiv este ca până în 2026 să fie eliminată instituţionalizarea copiilor în ţara noastră. Mai multe informaţii la www.hopeandhomes.ro.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22