Veneția mea – Dosarul nr. 36: Operațiunea-surpriză

Raluca Selejan | 30.04.2024

S-ar putea crede că Veneția mea e una a literaturii, a lui Shakespeare sau Thomas Mann, a lui Italo Calvino sau a lui Hugo Pratt și al său Corto Maltese, dar nu.

Pe aceeași temă

Veneția mea e una a prieteniei de peste 20 de ani, pentru că...

Am ajuns la Veneția mea, în gând, cu 6 zile înainte de ziua mea, când a venit Oana cu un dosar pe care scria „Dosarul nr. 36: Operațiunea-surpriză”: două bilete de avion, o rezervare de hotel, două bilete la Peggy Guggenheim și două invitații la Bienala de artă m-au ajutat să duc mai ușor resturile despărțirii pe care o port în mine. Asta pentru că prietena mea cea mai bună știe să-mi creeze confortul unei siguranțe de neclintit: artă, literatură, muzică (a complotat cu prietenii mei Dani și Mihai și cu un bilet la Nick Cave, în octombrie, unde vom merge toți patru) și singura opțiune de a merge înainte. Așa am ajuns să văd Veneția prima dată în viață: datorită unei povești încheiate suficient de dureros încât să creeze posibilitatea pansamentului cultural „Dosarul nr. 36: Operațiunea-surpriză”. 

Iată cum Veneția mea a fost și una a artei: am văzut expoziția Tincuței Marin, Bienala și colecția lui Peggy Guggenheim cu expoziția temporară Jean Cocteau. Am plecat spre expoziția Tincuței Marin pe o furtună pe mare demnă de experiența Titanicului ca să ne găsim refugiul în Oratorio dei Crociferi cu lucrările ei expuse intim și solemn. Tema Bienalei, Stranieri Ovunque – Foreigners Everywhere, m-a dus cu gândul la relațiile pe care le avem în viață: de colaborare, de amiciție, de prietenie, de familie, de iubire – suntem străini pretutindeni. Așa cum ne pierdem în amintiri, cum nostalgia pune stăpânire pe noi, cum uităm lucruri sau ne dăm seama de altele pe care nu le-am înțeles la timpul lor, așa a făcut curatorul Bienalei de anul acesta cu artiștii și cu arta prin tema aleasă. Știu că Bienala trebuie văzută cu înțelegerea că nu ai cum să cuprinzi toată nebunia aia frumoasă într-o singură experiență. Cum eu și planurile nu funcționăm în armonie, am văzut-o exact așa cum mi-a plăcut să văd Veneția: pierdută în gânduri, observând doar ce îmi vorbește, cu bifarea unui loc care trebuie, plutind între prezent și amintiri. Uitându-mă la fotografiile din telefon, mă surprind în atmosfera de la Giardini: pluteau în aer bucuria revederii și curiozitatea (re)descoperirii. În acea primă zi am vizitat Pavilionul central, Pavilionul României – unde ne-am întâlnit cu Ciprian Mureșan, pe care l-am întrebat ce ne recomandă să vedem în scurtul timp pe care îl avem. Așa am ajuns la o parte dintre ele: Elveția – de departe preferata mea din ceea ce am văzut, la Polonia, Austria, Franța și Germania – oricum pleci de acolo cu o viziune a propriilor alegeri. Din foarte puținul văzut din Bienală, cu siguranță cel mai mult mi-a plăcut ce a fost expus la Giardini, Arsenale nu mi-a vorbit deloc. Însă, de departe, locul meu preferat rămâne experiența Peggy Guggenheim unde am intrat mesmerizată, de două ori, în expoziția retrospectivă Jean Cocteau, unde m-am întors de prea multe ori la Leonor Fini și a sa La pastorella della sfingi, la Victor Brauner, Amedeo Modigliani și L’antipapa lui Max Ernest. Am totuși două regrete: nu am reușit să văd pavilionul Serbiei, la care era atât de mare coada de câte ori treceam pe-acolo încât nu m-am încumetat să risc o nouă dezamăgire și faptul că, în ultima zi, nu m-am întors la Peggy Guggenheim să las timpul să stea pe loc și să intru încă o dată la Cocteau, să mă pierd în grădină, să beau un Select la soare și să mă mai bucur puțin.

Veneția mea a fost, până la urmă, și  una a cărților și a librăriilor. Am vizitat librăriile de la Giardini și Arsenale, am fost în librăria de la Peggy Guggenheim Collection, am fost la Aqua Alta și am făcut window book shopping noaptea. Am ajuns acasă cu catalogul expoziției retrospective Cocteau și cu La belle et la bête: journal d’un film cumpărate de la librăria Peggy Guggenheim, cu o carte în italiană pentru cineva foarte drag de la librăria Aqua Alta și am citit Astragal de Albertine Sarrazin pe plaja din Lido, în două după-amiezei în care am căutat liniștea, Adriatica și soarele.

Acum, că am reușit să pun, în sfârșit, Veneția mea pe hârtie, pot să citesc tot ce au scris ai noștri despre ea, ai noștri din țară, cărora nu le-am citit textele și nu le-am ascultat emisiunile ca să nu-mi influențeze într-un fel experiența. Pot să pun punct acestui exercițiu de abținere și să mă bucur în continuare de o nouă Veneție, care va fi tot a mea, prin perspectiva lor. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22