O carte avertisment

Acum câțiva ani, o bună parte a opiniei publice din țările lumii libere și democratice avea impresia că dezvoltarea aparent fără limită a comunicării prin intermediul internetului și a rețelelor sociale va contribui la extinderea modelului democratic și la erodarea dictaturilor. Poate că ele au avut ceva efecte în dezvoltarea primăverilor arabe, care au eșuat, una după alta (dictatură militară în Egipt, o Libia dezintegrată și împărțită în două părți rivale, un no mans land geopoltic sau o Sirie dezintegrată, în continuare moșie personală a clanului Sadat). Analizând cu calm acum, se observă că regimurile dictatoriale s-au adaptat destul de bine acestei noi realități, care părea să le scape de sub degete, șubrezindu-le. Internetul, și tot ceea ce a decurs din el (fără el nici rețele sociale nu ar fi fost posibile), asemenea altor mari invenții ale omului (energia atomică, dinamita etc.), poate avea două tăișuri, iar regimurile din țări precum RP Chineză, Iran sau Rusia s-au adaptat foarte bine, deformându-l, suprimând libertatea de exprimare și, mai mult și mai grav, folosindu-l drept cal troian pentru a submina țările democratice, cu mai multe rețineri în a interveni restrictiv în acest spațiu. Eseul lui Thierry Wolton^[1], un mare prieten al românilor și României (bun cunoscător al realităților mioritice), provoacă insomnii și dureri de cap, fiind mai degrabă pesimistă în legătură cu capacitatea noastră prezentă și viitoare de a ne apăra libertatea. Căci, până la urmă, despre asta este vorba. Thierry Wolton descrie de-a dreptul o nouă dictatură. Spațiul cultural francez a cunoscut în secolul trecut destui intelectuali care s-au lăsat orbiți de fenomenele totalitare (mai ales de cel bolșevic, care au trecut impenitenți prin viață și prin glorii, spre deosebire de cei care au virat spre extrema-dreaptă, aspru pedepsiți), dar a dat lumii și gânditori liberali de primă mână, în rândul cărora se încadrează cu cinste și onoare Thierry Wolton.

Wolton face o radiografie exactă: „În galaxia internaută, rețelele sociale satisfac două comportamente fundamentale: narcisismul, prin privirea celorlalți, și conformismul, prin asimilarea opiniilor diferite, prin spirit gregar. Latura activă ce predomină pe rețelele sociale – fiecare utilizator se prezintă în cea mai bună lumină – exacerbează diferențele, care, pentru a nu isca ostilitate, întrețin  dorința fiecăruia de a se comporta ca restul lumii, de teamă să fie exclus din comunitate”. Ceea ce este interesant este faptul că devenim dependenți de rețele și aplicații și nu mai putem trăi fără... a fi prezenți și în această lume virtuală, care speră să ia locul celei reale (sau măcar să o controleze). „În măsura în care utilizatorul de internet nu este obligat să folosească instrumentele puse la dispoziție, acesta acceptă, conștient sau nu, să fie manipulat, controlat și chiar condamnat de către cei care au autoritate în spațiul virtual asupra lui.” Acest univers se pare că scoate ce-i mai rău din ființa umană.  „...încrederea în noi înșine încurajează o siniubire care ne împinge să ieșim din rând, din anonimat, pentru a primi recunoaștere. Internetul răspunde acestei nevoi stimulând comportamentele individualiste, în care a fi văzut echivalează cu a fi, în care a te exprima înseamnă a primi confirmarea că exiști, în care omului îi face plăcere să-și expună viața dinaintea întregii lumi. Și parcă nu ar fi fost suficiente amenințările foarte concrete ale regimurilor tiranice, lumea liberă, și mai ales America (structura ei de rezistență), este afectată și de corectitudinea politică, noua-veche modă care s-a dezvoltat în mediul universitar american.

Un loc aparte în analiza eseistului francez îl ocupă legătura între Republica Populară Chineză și tehnologiile prezente și viitoare. Regimul totalitar de la Beijing tace și face. Să nu uităm rolul încă neelucidat pe care l-a avut în apariția și propagarea pandemiei de Coronavirus. Niciun om inteligent nu are cum să pună bază pe declarațiile regimului totalitar comunist de la Beijing.  „Istoria, cultura, ideologia și exercitarea puterii proprii ale Chinei pot fi invocate pentru a explica obsesia partidului-stat de a controla totul. Cu toate acestea, Beijingul arată cât de departe poate merge o putere politică pentru a-și constrânge cetățenii prin intermediul tehnologiei digitale. Ar fi naiv să sperăm că această amenințare se va limita la gigantul Asiei și că poporul chinez va rămâne singura victimă a derivelor sale.” Sau: „Pumnul de fier care guvernează asupra sectorului digital în China servește drept standard pentru toate regimurile dictatoriale”. Nu mai puțin de treizeci de țări ar fi cumpărat (la momentul scrierii acelor rânduri, în 2022, între timp e probabil ca numărul lor să mai fi crescut un pic) modalități de supraveghere, pe bază de inteligență artificială (AI). „Pentru conducătorii chinezi, tehnologiile digitale trebuie să rezolve toate problemele societății, să asigure dezvoltarea țării, în slujba expansiunii partidului-stat”, iar platformele chinezești se ocupă să strângă date din întreaga lume, de aceea este naiv să credem că funcționarea TikTok ar fi nevinovată și nu este folosită de către serviciile secrete chinezești. „Cenzura, imposibilitatea utilizatorilor de a accesa internetul global, supravegherea permanentă a rețelelor sociale, atotputernica Poliție a Gândirii inventată de Orwell își exercită atribuțiile la Beijing. Sistemul chinezesc e urmașul regimului stalinist – dispunând în plus de mijloace tehnologice – de unde și-a găsit inspirația scriitorul pentru romanul său.” Atât în RP Chineză, cât și în Rusia sau Iran funcționează mai degrabă intraneturi atent controlate și periate de autoritățile acestor feroce dictaturi.

Rețelele sociale și aplicațiile s-au inserat temeinic în țesutul societal, atât la nivel macro, cât și în micro universul nostru uman, aparent banal și lipsit de importanță. Ca și cum legăturile între oameni nu erau oricum complicate! „Relațiile sociale, de dragoste și de prietenie, guvernate de aplicații, se strecoară în intimitatea fiecăruia. Raportarea la ceilalți se modifică în urma accelerării interacțiunilor personale. Confesiunile, mărturisirile, dezvăluirile sunt la ordinea zilei, mereu mai multe, mereu mai rapide.” Impactul lor asupra tinerelor generații este și mai grav și amplu față de cel asupra generațiilor care au trăit și în alte vremuri, să le spunem tradiționale. Iar educația, cel puțin în România (e drept, mai mult decât în alte țări), este torpilată în mod suplimentar de acest fenomen. Rar mai vezi vreun tânăr citind.

În peisaj apare și frica, deoarece criteriul de bază este traficul. Nu ai trafic/vizualizări, nu exiști! „Când vrei să sporești atenția induci frica: 40% dintre informațiile raportate de presa americană au ca motor frica, arată un studiu asupra conținutului mediatic, publicat înainte de pandemie. Comunicarea instantanee prin intermediul tehnologiei facilitează răspândirea fricii, la fel cum prevalența tot mai mare a imaginii asupra textului întărește capacitatea știrilor negative de a paraliza”. Evident că o parte din vină ne aparține, căci dacă spațiul acesta ar fi unul în care s-ar împărtăși impresii despre o plajă, un munte, o rețetă culinară, o carte sau chiar o pisică poate că ar fi benefic, însă omul este un voyeur lacom, care iubește atât să cerceteze bucătăria/baia (și mai ales) dormitorul altuia, cât și să-și expună bucătăria/baia/dormitorul. „Rețelele sunt chiar pe cale să îndeplinească o promisiune pe care ideologiile totalitare de odinioară n-au reușit-o, căutând să desființeze orice urmă de viață privată în numele transparenței”. Suferim dacă stăm deoparte de Facebook o zi sau cinci ore, după cum recentele pene de Facebook la nivel mondial au dovedit-o cu vârf și îndesat. „Utilizarea internetului este supusă resorturilor umane cunoscute, aceleași care au hrănit ideologiile totalitare în ultimul secol – invidia, gelozia, ura. În Oceania condusă de Fratele cel Mare, fiecare locuitor trebuie să aloce zilnic Două Minute de Ură, o altă formă de loialitate față de dictator. Noile tehnologii oferă oamenilor posibilitatea de a exprima sentimente similare. Sunt vădite aici intoleranța față de opiniile diferite, apetența pentru umiliri în public, stigmatizare, precum și tendința de a recurge la o certitudine morală ce întunecă mintea.” 

Numai noi suntem capabili să controlăm extinderea fenomenului, cu toate că apariția în peisaj a inteligenței artificiale vine mai degrabă să complice scena digitală și să ne facă din ce în ce mai leneși. Abandonați într-o pădure, la zece kilometri de primul sat, cei mai mulți dintre digitalizații de azi ar muri de foame și de frig, mai degrabă decât să găsească drumul spre salvare sau a aprinde un foc și culege niște ciuperci (nu mai spunem că s-ar otrăvi singuri). În acest sens am recomanda vizionarea serialului 1883 despre cucerirea/traversarea Vestului american, exact în acel an. „Instrumentele digitale au căpătat o asemenea putere, încât devine îngrijorătoare influența exercitată de ele asupra vieții noastre de zi cu zi. (..) Utilizatorii de internet au datoria de a-și judeca singuri dependența și practicile, chiar dacă apelul la autodisciplină poate părea naiv, date fiind capacitatea algoritmilor de a ne manipula și confortul gregar pe care îl conferă apartenența la turma digitală. Și totuși, protejarea libertății de exprimare în sensul respectului pentru toată lumea și pentru toate opiniile depinde de internauții înșiși. Orice alt drum decât responsabilitatea individuală duce la servitute, mai mult dorită decât impusă, deci voluntară.” Pentru a parafraza textul unei celebre inscripții medievale românești de la schitul Stănești, din Vâlcea,^[2] Thierry Wolton „nu fu pre voe câinilor” digitali. //