Telegrafic: BOOKFEST 2025

Poate că vom reveni într-un text ulterior cu alte 7 edituri. Notă: ordinea de mai jos e una de listă, nu de clasament.

1. Humanitas. Una dintre cele mai așteptate cărți ale acestui târg a fost, fără nicio îndoială, noul volum al Jurnalului  lui Mircea Cărtărescu. 7 ani stranii. 2018-2024. De altfel, aceasta a fost și una dintre cel mai bine vândute cărți de la Bookfest 2025. „Lumea e ţăndări şi aşchii, fiecare indescriptibilă geometric, şi care nu se-mbină, fiindcă cele mai multe sunt din materie-ntunecată. Iar dacă nu se-mbină-n mintea mea, nu se-mbină nici în scrisul meu şi, prin urmare, lumea mea nu mai există. Mai există doar tristeţea mea de pe altă lume”, scrie M. Cărtărescu în această carte. Un semnal obligatoriu: Nebunia maselor. Gen, rasă, identitate – cartea lui Douglas Murray, cel despre care Bernard-Henry Levy spune că „Fie că suntem sau nu de acord cu el, Douglas Murray este unul dintre cei mai importanți intelectuali publici de astăzi”. Nu în ultimul rând, tot de la Humanitas – În virtutea inepției, noua antologie de perle culese de Radu Paraschivescu. Cel care le și comentează: „Distribuţia volumului e compusă din personaje care par operate de simţul ridicolului la o vârstă fragedă şi pentru care surfingul media pe valul popularităţii pare o condiţie indispensabilă de viaţă”.

2. Humanitas Fiction. Denisa Comănescu publică la foc automat romane numai unul și unul. Revine – și ce bucurie! – cu un nou titlu Eshkol Nevo: Un bărbat intră în grădina paradisului. Un mare succes de public al unuia dintre marii scriitori israelieni de astăzi. Despre: trei mărturisiri. Trei conștiințe în criză. Trei povești de iubire neconvenționale care se întrepătrund în jurul unei întrebări nerostite: Cine suntem cu adevărat atunci când nu mai putem ascunde nimic? Apoi: Irene Solà cu Ți-am dat ochi și tu ai privit în întuneric. Scriitoarea catalană care a explodat în ultimii ani și care, apropo, are doar acest roman tradus în peste 30 de limbi. „Baronul insinuează astfel că Pessoa nu s-ar ridica la înălțimea exigenței absolute. Poate ar trebui să-și ardă și el manuscrisele, să-și teatralizeze apoi sinuciderea în decorul atemporal al unei arene romane, înconjurat de stele, împlântându-și daga în piept, indiferent dacă Cezarul, sau Cititorul, l-ar grația sau nu”, scrie Dinu Flămând în marja cărții noi a lui Fernando Pessoa, pe care a tradus-o în românește admirabil – a și prefațat-o, de altfel. Și anume: Educația stoicului. Ultimul manuscris al baronului de Teive.

3. Polirom. Ultimul avangardist e cea mai recentă carte a lui Marcel Tolcea. Cu un personaj aparte în centru – despre care Andrei Pleșu notează: „Biografia lui Mihail Avramescu are toate însemnele unei aventuri abrupte, plină de provocări destrămătoare, de răsturnări spectaculoase, de destin. Asumase, pe rând, și stadiile boreale ale gnozei, și mările calde ale vieții. Dar, pe vremea când l-am cunoscut, totul se absorbise într-o actualitate echilibrată, fără riduri expresioniste, fără toxine reziduale”. Prăbușirea comunismului nu a însemnat doar eliberare, ci și decăderea din drepturi a unor privilegiați. Portughezul Fernando și francezul Jean-Paul își trăiesc visul socialist în România anilor ’70-’80. Având ca fundal un București aflat în pragul schimbărilor politice majore de la finalul anilor ’80, Fernando încearcă să își găsească echilibrul între loialitatea față de trecutul său politic și realitățile dure ale prezentului – sau, în trei fraze despre cel mai recent roman al lui Mihai Zamfir (romancier de top, nu numai un critic literar atât de elegant). Bonus – un nou Philip Roth, în seria de autor de la Polirom, Zuckerman dezlănțuit. Carte despre care Newsweek notează: „Roth a avut curaj să scrie un roman despre ce înseamnă să fii celebru... o plimbare comică printr-o sală a oglinzilor”.

4. Editura Trei. Un nou Pascal Brucker – la Trei sunt publicate aproape toate cărțile lui Bruckner, și asta cu o promptitudine remarcabilă. Așadar: Sfințenia papucilor de casă. Despre renunțarea la lume. „COVID-ul a accentuat o tendință care ia amploare încă de la începutul secolului al XXI-lea: cea a extinderii excesive a spațiului domestic, căreia îi corespunde micșorarea spațiului public. Acest fenomen, după părerea filosofului, ar fi un răspuns la o politică a fricii, prin frică și pentru frică, o politică ce guvernează încă de la începutul secolului.” – notă dintr-o publicație franceză despre această carte. Plus – un Paul Auster de mare efect: Baumgartner. O demonstrație de forță scriitoricească extraordinară; din păcate, o ultimă demonstrație a acestui scriitor uriaș. „În primul lui roman de la 4321 și, din păcate, ultimul scris, Paul Auster își pune, cu seninătate emoționantă, întrebări precum «De ce ne rămân în memorie anumite episoade ale propriei vieți? De ce uităm ceea ce uităm? De ce ne amintim ce ne amintim?». Un ultim roman austerian despre pierdere, doliu, iubire și împăcarea cu sine”. Plus: Patologiile puterii. Gândurile unui convalescent, de Theodor Paleologu, în noua serie  de filosofie – excelentă (sunt deja publicate șase titluri!): „Filosofii Agora”. Despre această carte: „Tiranii înșiși sunt niște oameni obișnuiți, atâta numai că cele mai respingătoare laturi ale lor sunt scoase la iveală de mecanismele puterii. Odată cu întoarcerea războaielor și tiraniilor, trăim în vremuri în care patologiile puterii au explodat”.

5. Baroque Books and Arts. Buzunare. O istorie culturală a modei e cel mai recent titlu din suita celor care par că fac parte dintr-un adevărat program al acestei case editoriale. Și anume: de a spune/scrie istorii extraordinare dintr-o perspectivă (aparent) marginală și, tocmai de aceea, cu atât mai captivante. „Dacă ești bărbat ai putea să te întrebi de ce s-a apucat cineva să scrie o carte despre buzunare. Dacă ești femeie, sigur poți să îi explici. Și amândoi veți fi de acord că această istorie a buzunarelor aruncă o lumină caldă și inteligentă asupra întregii istorii amestecate a omenirii”. Hannah Carlson este numele autoarei acestei cărți. Doi – o altă istorie din lateral: Bijuterii imperiale, de Ana Trigo. Adică: splendoare și lăcomie, puritate și perfecțiune, împărătese și împărați, prințese, miliardari, actrițe și societăți secrete, vrajă și mister, trufie, trădare, speranță și disperare și bijuterii care au supraviețuit războaielor, trădărilor, incendiilor și jafurilor pe drumul lor prin istorie, din adâncul Pământului până în cele mai strălucitoare palate, fluturându-și grandios trena de legende amuțitoare și nemiloase. Trei, tot de la BB&A și tot o istorie laterală: o istorie culturală și politică a fructelor, în volumul... delicios Fructologie (de Federico Kusko). Între altele, despre: războaiele dulci; fructele imperiului; Odiseele, transportul și colonizarea gustului; melancolia are formă de pară; prețul abundenței și savoarea dulce a nemuririi; Regele mango și războiul semințelor; vânătorii de fructe pierdute.

6. Spandugino. Învierea lui Lazăr de-a lungul secolelor. 125-1486. Adică: primul volum al unui proiect magnific pe care îl derulează (acum) Părintele Bogdan Tătaru-Cazaban. O mare temă declinată cu har și erudiție. O mare poveste care pleacă de la cele mai vechi mențiuni ale minunii din Betania până la legendele și dramele liturgice occidentale. Care continuă cu, evident, comentariile Părinților Bisericii la rescrierile antice și medievale, de la arta paleocreștină la Giotto, Caravaggio, Van Gogh și Rouault. Apoi, o carte cât se poate de actuală – despre care traducătorul și prefațatorul acesteia, Teodor Baconschi notează: „În Occidentul debusolat, Jean-Loup Bonnamy mizează, cu optimismul relativ al cvadragenarului, pe ideea că Franţa (şi Europa în general) se poate salva, dacă va reuşi să iasă din sfera de influenţă culturală americană. Şi asta pentru că polarizarea dintre progresişti şi conservatori, împinsă la limita războiului civil, nu corespunde dinamicii societale a bătrânului continent, ci ilustrează acumularea unor tensiuni şi utilizarea ideologică a unor frustrări colective tipic americane: în pofida parteneriatului strategic euroatlantic, cheia de boltă a democraţiilor occidentale, nimic nu ne obligă să importăm din Statele Unite o agendă publică străină de tradiţiile Europei”. Desigur, și: Lacrimile eroilor, de Matteo Nucci. Un scurt citat: „Şi plânsul împreună. Aici toţi plâng împreună. De la poetul creator până la cititor. Dar cei doi oameni care stârnesc plânsul sunt doi vrăjmaşi care plâng împreună. Şi care au depăşit orice zăgaz”.

7. Curtea Veche. „O carte despre un secol care a lăsat în urmă leșuri, cenușă și speranțe năruite, întipărind adânc nevoia de umanitate în trupul memoriei colective și individuale”. Această carte: Câteva nopți și încă una. În traducerea Ana-Mariei Lucescu, soția antrenorului Răzvan Lucescu. Acțiunea cărții – o mare poveste de iubire, cu fundal de tensiuni și războaie, se petrece, de altfel, chiar în Salonic (orașul în care fiul lui Mircea Lucescu antrenează echipa PAOK). Apoi, terapeutic în raport cu marile derive ideologice din Occident: „Ideologia impune un cadru pe care imaginația nu-l mai depășește. Acest cadru există pentru că, evident, validarea cenzurii antrenează autocenzura, dar mai ales pentru că lumea culturală aderă la ideologia care impune aceste constrângeri. Virtuoși, ne supunem la ceea ce ne dictează morala mediului cultural, ascultăm de noile imperative, respectăm noile interdicții. Cu entuziasm, chiar. Și toate astea, credem noi, ca să modelăm o lume mai bună, ca să luptăm împotriva rasismului, sexismului, homofobiei, ca să ajutăm minoritățile să prospere”. Cartea din care am citat se intitulează Ficțiunea woke; autor: Samuel Fitousi. Și: un autor care ar merita mai mult credit pe piața noastră de carte – Thomas Bernhardt. Cu romanul Ca tăietorii de lemne. Cel despre carte editorii români spun/scriu: „Interzis imediat după publicare în țara de origine a autorului, romanul dezvăluie cu brutalitate afectarea deșartă a burgheziei austriece într-o expunere introspectivă fascinantă, plină de sarcasm”.