Pedagogii artistice alternative: STUDIO_PORTALS@ARMEANĂ.18

Asociem de obicei atelierul artistului cu un spațiu aproape mitic. Termenul evocă, pentru cei mai mulți dintre noi, spații cu încărcătură muzeală: ne gândim, bunăoară, la atelierul lui Constantin Brâncuși din Rue Montparnasse, Paris, devenit între timp spațiu muzeal prin relocarea sa în piața din fața Centrului Pompidou, sau la atelierul lui André Breton, ale cărui statuete africane au inspirat o expunere similară în cadrul colecției Muzeului Național de Artă Modernă din cadrul Centrului Georges Pompidou. Dacă, în perioada modernității timpurii, atelierul a fost asociat în primul rând educației artistice informale, realizate pe modelul maestru-discipol, în modernitatea secolului al XIX-lea și ulterior, a începutului de secol XX, a devenit un loc al recluziunii și meditației profunde, propice experimentului și inovației. Avangarda istorică a celebrat atelierul ca spațiu al autonomiei depline a artei de comandă socială și de tulburările politice ale vremii, un loc protejat în care artistul se poate retrage pentru a putea recrea lumea sau pentru a putea spune adevărul, pentru a-i întoarce oglinda fără a se teme de repercusiuni. Astfel, atelierul a devenit sinonim cu avangarda: locul în care creația începe fără prejudecăți și fără constrângeri, dar și locul în care arta care este diferită, alternativă față de creația academică, poate fi expusă (de pildă, în atelierul fotografului Nadar devenit temporar spațiu expozițional pentru pictorii impresioniști în Parisul secolului al XIX-lea). Atelierul a devenit locul în care artistul de geniu este cel mai adesea fotografiat, la lucru, alături de operele sale: Picasso, Matisse, Jackson Pollock, lista poate continua. Câțiva ani mai târziu, atelierul a devenit locul în care artiștii se retrag pentru a experimenta, pentru a visa, pentru a se cufunda (și confunda cu) arta. În acest sens, ne vin în minte imaginile atelierului în opera unor artiști precum Bruce Nauman sau Geta Brătescu.

Aerul mitic al atelierului ca heterotopie, un spațiu cvasi-sacralizat prin intermediul autonomiei estetice, s-a păstrat în Europa de Est și în arealul fostei Uniuni Sovietice îndeosebi în perioada anilor 1970 și 1980. În Polonia, atelierul unor artiști și artiste precum Ewa Partum, cuplul KwieKulik, Jaroslaw Kozlowski a devenit spațiu propice deschiderii intermitente a unor expoziții auto-organizate și auto-finanțate, un fel de artist-run space. În România, atelierul liceului de artă din Timișoara a jucat un rol similar prin intermediul lui Constantin Flondor, iar atelierul lui Ștefan Bertalan a devenit de asemenea un laborator destinat experimentului artistic în relație cu forme de cunoaștere a naturii. Alți artiști, precum Dan Mihălțianu sau Dan Perjovschi, s-au repliat în atelier sau au extins atelierul în casă, în viața privată, ștergând tot mai mult granițele dintre existența sa publică și cea privată. Cea mai cunoscută reinventare a atelierului de artist imediat după 1989 a apărut sub forma atelierului deschis conceput de Lia și Dan Perjovschi, transformat ulterior în Centrul de Analiza Artei de către Lia Perjovschi – un spațiu în care pedagogia artistică informală se împletea cu cercetarea unei arhive deschise, în continuu proces de (re)constituire.

Între timp, instituțiile artistice din România păreau a se fi stabilizat. Au apărut muzee noi, precum MNAC, spații artistice noi, de referință, precum Salonul de Proiecte sau Tranzit, huburi de galerii și ateliere de artist, precum Fabrica de Pensule, Centrul de Interes sau Malmaison. În acest context, apariția unui nou spațiu artistic hibrid în Iași în acești ultimi ani, prin transformarea unui atelier de artist, trebuie înțeleasă ca un gest de rezistență culturală într-un context artistic local dificil și tot mai conservator, în care instituțiile artistice gestionate de stat (precum Muzeul de Artă sau Centrul Internațional de Artă Contemporană Baia Turcească) gravitează în continuare discursul estetic vetust promovat de Uniunea Artiștilor Plastici. Situat în strada Armeană, într-o clădire care este oferită Uniunii Artiștilor Plastici din Iași, STUDIO_PORTALS@ARMEANĂ.18 reprezintă inițiativa artistului Tudor Pătrașcu de a conecta practicieni ai artei contemporane în afara instituțiilor existente. În fapt, această inițiativă de tip „grassroots” provine din practica sa pedagogică, Pătrașcu fiind multă vreme lector universitar la specializarea Grafică din cadrul Universității Naționale de Arte George Enescu din Iași.

După ce a demisionat pentru a se putea concentra pe cariera artistică, Pătrașcu și-a transformat atelierul într-un spațiu hibrid, în care acesta continuă tradiția avangardei – întâlniri și discuții în grupuri restrânse, precum și expoziții auto-finanțate de artiști invitați, care însă problematizează întotdeauna un anumit tip de discurs cultural dominant. Într-un fel, spațiul din strada Armeană funcționează ca refugiu și ca bastion al liberei exprimări. El este, totodată, un exercițiu de ecologie culturală – reciclarea unui spațiu cvasi-abandonat produce emulație culturală și depășește, totodată, paradigma artistului izolat într-un turn de fildeș, dublând creația individuală cu o necesară deschidere către sfera publică, către dialogul social. Până în acest moment, STUDIO_PORTALS a organizat patru evenimente artistice expoziționale – „Lia & Dan Perjovschi – O istorie comună (fragmente)”, expoziția de grup „Puncte – Frecvențe – Direcții”, Matei Bejenaru – „Bust” și Cezar Lăzărescu – „Povestiri istorice”, toate având ca fir director forme de cunoaștere alternative prin intermediul artei. Dacă practica lui Dan sau a Liei Perjovschi, asociată Muzeului Cunoașterii, nu mai are nevoie de nicio prezentare, ultimii doi artiști au ales să prezinte cercetări asupra istoriei contemporane. Mai precis, Matei Bejenaru a fotografiat inflația de busturi apărute în spațiul public din Iași, care adâncește apetența pentru conservatorism și mitizarea istoriei naționale a majorității locuitorilor acestui oraș. Nu întâmplător, Bejenaru atrage atenția asupra pericolelor reabilitării unor figuri istorice asociate Gărzii de Fier, concomitent cu intensificarea discursului naționalist cu tentă accentuat populistă – temă abordată și de lucrările recente ale lui Cezar Lăzărescu. Pe scurt, STUDIO_PORTALS reprezintă o picătură într-un ocean: un spațiu atipic, proteic, similar unei Galerii Pop-Up nonprofit, dar și unui laborator de discuții și schimb de idei. Deopotrivă bibliotecă, sală de prezentări și discuții, spațiu expozițional și atelier de artist, STUDIO_PORTALS@ARMEANĂ.18 întruchipează poate spiritul contemporan al rezistenței culturale interstițiale, operând multifuncțional și tactic într-un context în care infrastructura culturală devine tot mai osificată, mai academizantă, mai pretențioasă.  //

*Cristian Nae este curator, istoric și teoretician al artei, profesor universitar la Universitatea Iași.