Legile Justitiei: Sute de magistrati din Bucuresti s-au alaturat protestului colegilor din tara

D.v. / E.b. | 18.12.2017

Magistrații din Bucuresti, Cluj, Constanța, Brașov, Galați, Botoșani au ieșit luni în fața instanțelor pentru un protest mut, cu robele în brațe, împotriva modificărilor la legile Justiției și la Codul penal și Codul de procedură penală.

Pe aceeași temă

 

 

UPDATE: Aproximativ 500 de magistraţi de la mai multe instanţe şi parchete din ţară s-au adunat luni pe treptele de la Curtea de Apel Bucureşti pentru a protesta faţă de proiectele de modificare a legilor Justiţiei şi iniţiativele legislative pentru modificarea Codurilor penale, transnite Agerpres.

 

Procurorii şi judecătorii protestează tăcut, iar unii ţin în mâini Constituţia sau foi pe care este scris jurământul de magistrat.

 

Consiliul Superior al Magistraturii i-a transmis, luni, preşedintelui Comisiei parlamentare speciale pentru legile Justiţiei, Florin Iordache, o scrisoare deschisă în care precizează că "Justiţia trebuie să rămână putere a statului, a oamenilor drepţi".

 

"Magistraţii sunt parte a societăţii care, dincolo de statut, atunci când au nemulţumiri şi atenţionează asupra unor iminente şi majore disfuncţii de sistem, prin iniţierea unor reglementări, trebuie să le facă cunoscute prin modalităţi care să nu afecteze profesia, prestigiul, interesele pentru care se înfăptuieşte Justiţia. Justiţia trebuie să rămână putere a statului, a oamenilor drepţi, pentru noi toţi", declară preşedintele CSM, Mariana Ghena.

 

UPDATE: Zeci de magistrati s-au adunat pe treptele Palatului de Justitie din Bucuresti pentru a protesta fata de intentia de modificare a legilor justitiei 

 

Un magistrat din Bucuresti a declarat, la intrebarile ziaristilor, ca legea interzice magistratilor sa faca greva, nu sa protesteze, conform HotNews.

"Nu ne interzice legea sa facem proteste, ne interzice sa facem greva, ceea ce nu este cazul", a spus aceasta.

 

 

La București, şi trotuarul din fața Institutului Național al Magistraturii a fost ocupat de magistrații protestatari, conform realitate.net

 

Este pentru prima oara in ultimii ani cand magistratii romani isi manifesta astfel dezacordul fata de masuri adoptate de puterea legislativa.

 

Proteste similare au avut loc şi în alte oraşe, după cum vedeţi mai jos.  

 

UPDATE 18:20 Proteste si la Iasi, Maramures si Timisoara

Aproximativ 50 de procurori si judecatori ieseni au iesit luni seara in fata Palatului de Justitie pentru a protesta impotriva modificarilor legilor justitiei, conform HotNews.

Magistratii stau in fata Palatului Justitiei fara a face zgomot.

In timpul protestului magistratilor o femeie a adus un buchet de flori albe in semn de multumire pentru "ca au curajul sa lupte in felul lor si cu mijloacele pe care le au".

 

Circa 60 de magistrati din instantele timisorene au protestat in tacere, luni dupa-amiaza, in fata Curtii de Apel Timisoara, potrivit Agerpres. La iesirea din Palatul Justitiei, ei au fost intampinati in aplauzele celor peste 100 de manifestanti care i-au sustinut decent, fara alte scandari decat ''Bravo!'' si ''Multumim!''.

Gestului cetatenilor a fost rasplatit de magistrati prin aplauze.

Protestul a durat 30 de minute, magistratii fiind aplaudati tot timpul.

 

Mai multi procurori ai Parchetului de pe langa Tribunalul Maramures si Parchetului de pe langa Judecatoria Baia Mare au protestat, luni seara, in fata sediului institutiilor, sustinand ca sunt nemultumiti de faptul ca parlamentarii n-au tinut cont de recomandarile Consiliului Superior al Magistraturii, in privinta modificarii Codului penal si Codului de procedura penala.

Procurorii, adunati in fata cladirii celor doua institutii din municipiul Baia Mare, au protestat prin tacere si au mentionat, printr-un comunicat de presa, ca isi exprima solidaritatea cu privire la actiunile de protest ale magistratilor impotriva propunerilor de modificare a legilor justitiei si ale codurilor penal, respectiv, de procedura penala.

 

"Consideram ca aceste propuneri pentru modificare a legilor mentionate, in masura in care vor fi adoptate, vor afecta grav functionarea sistemului judiciar, consecinta directa fiind cresterea infractionalitatii si afectarea drepturilor si libertatilor cetatenilor si a ordinii de drept in Romania", se arata in comunicatul procurorilor din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Maramures si Parchetului de pe langa Judecatoria Baia Mare. 

 

UPDATE 17:55 Si magistratii din Bacau au iesit la protest, luni seara

 

UPDATE 17:10 Mai multi judecatori si procurori au protestat luni in fata Palatului de Justitie din Satu Mare, nemultumiti fiind de faptul ca parlamentarii nu au tinut cont de punctul de vedere al Consiliului Superior al Magistraturii referitor la modificarile codurilor penale, potrivit Agerpres. 

 

 UPDATE 13.50 Aproximativ 30 de magistrati de la Judecatoria si de la Parchetul de pe langa Judecatoria Botosani au protestat luni la amiaza. Ei spun, intr-un manifest facut public, ca "propunerile legislative sunt facute pentru a favoriza in mod excesiv persoanele care comit fapte antisociale". (Agerpres)

 

UPDATE 13.36 Peste 50 de magistrati de la instantele din Galati au protestat luni, pe treptele Palatului de Justitie din localitate. Magistratii au protestat tacuti si nu au fost imbracati in robe. Presedintele Tribunalului Galati, Robert George Florea, a explicat de ce protesteaza magistratii: "Pe de o parte, anumite schimbari din legile justitiei, faptul ca parlamentarii nu au tinut cont de avizul negativ al Consiliului Superior al Magistraturii in aceasta privinta, iar pe de alta parte propunerile de modificare a codurilor de procedura penala pun stavila justitiei in ceea ce priveste probatoriile si asa mai departe. Trebuie sa intelegem ca sistemul de justitie trebuie sa ramana independent". (Agerpres)

 

UPDATE - La protestul din Constanta s-au alaturat si cinci procurori din cadrul DNA Constanta. 

 

UDPATE: Magistratii au iesit la protest tacut si in Brasov, in fata Parchetului de pe langa Tribunalul Brasov.

 

UPDATE - 13.05. Un protest împotriva modificărilor aduse legilor Justiției și a modificărilor la Codurile penale a avut loc și în fața Institutului Național al Magistraturii.

 

 

 UPDATE -  Zeci de magistrati au iesit in fata instantelor din Cluj si Constanta in semn de protest fata de modificarea netransparenta a legislor justitiei, transmit Actual de Cluj si Info Sud-Est. Judecatorii si procurorii din Cluj au iesit in fata Curtii de Apel, protestand in tacere. Alti 50 de judecatori si procurori au protestat timp de jumatate de ora in fata Judecatoriei Constanta.

 

Protestul magistratilor din Ardeal (Cluj, Salaj, Maramures si Bistrita Nasaud) a fost anuntat inca de vineri de judecatorul Cristi Danilet pe Facebook.

 

Protestul din Cluj a fost organizat de fostul membru al Consiliului Superior al Magistraturii, Cristi Danilet, caruia i s-au raliat nu mai putin de 80 de judecatori si procurori. Dupa un sfert de ora, fara comentarii, acestia s-au retras inapoi in cladire. A ramas Danilet, care le-a explicat jurnalistilor motivele protestului.

 

Initial, protestatarii voiau sa manifeste in robe de judecatori, dar in final au preferat sa stea cu robele pe maini, scrie Actual de Cluj. Zeci de judecatori, dar si sefa DNA Cluj si alti procurori au iesit pentru un sfert de ora in fata instantei, unde cateva zeci de clujeni care au protestat ieri in Cluj impotriva acelorasi modificari ale legii i-au aplaudat, si cativa le-au dat si flori.

 

 

 

 

 

Magistratii din Constanta au fost primii care au iesit la protest, intre 10:30 si 11:00, iar activitatea instantelor a fost asigurata conform legii, de 1/3 din personal.

 

 

 

Magistrații de la Curtea de Apel Cluj

 

 

***

 

 La nivelul Clujului magistrații vor protesta tăcuți, în fața Palatului de Justiție (intrarea Curții de Apel) din Cluj-Napoca, cu robele pe mână, între orele 12 și13. Activitatea judiciară nu va fi afectată, scrie judecătorul Cristi Danileț pe pagina sa de Facebook. 

 

 

 

Reactia magistratilor vine in contextul in care modificarile propuse la Codul Penal si de Procedura Penala urmeaza sa fie discutate luni in Comisia Iordache, scrie ziare.com. 

 

 

Printre amendamentele propuse de PSD, ALDE si UDMR la Codurile Penale se numara:

 

interzicerea oricarei comunicari publice referitoare la dosarele aflate in curs de urmarire penala si de judecata;

interzicerea prezentarii publice a persoanelor suspectate de săvârșirea unor infracțiuni purtând cătușe sau alte mijloace de imobilizare;

audierea unei persoane sa nu poata dura mai mult de 6 ore din 24;

procurorii sa fie obligati ca, imediat dupa inregistrarea unei sesizari care priveste o persoana, sa anunte acea persoana;

dezincriminarea marturiei mincinoase.

 

 

 

Danilet a scris anterior ca magistratii romani nu pot accepta ca Parlamentul dezbate legi "date in favoarea infractorilor" si ceea ce se intampla este o rusine.

 

"Magistratii romani nu vor accepta nepasatori ca Parlamentul sa dezbata legi date in favoarea infractorilor. Este o rusine ceea ce se intampla. Legile nu se fac pentru anumite persoane.

 

In momentul de fata judecatorii penalisti si procurorii discuta necesitatea de a intra saptamana viitoare intr-o forma de protest.

 

Asadar, luni vom anunta si noi: SUNTEM CU OCHII PE VOI! Daca trebuie sa iasa si magistratii in strada sa intelegeti ca e groasa, atunci insa facem si asta, sa vuiasca Europa!", a adaugat judecatorul pe platforma de socializare.

 

 

 

 

  • CSM ii cere lui Iordache să-i consulte pe magistrați înainte să modifice Codurile penale

 

 

Consiliul Superior al Magistraturii i-a transmis, luni, preşedintelui Comisiei parlamentare speciale pentru legile Justiţiei, Florin Iordache, o scrisoare deschisă în care îi cere să consulte pe magistrați pnetru modificările la Codul penal şi ale Codul de procedură penală.

 

Președintele CSM, judecătorul Mariana Ghena, îi adresează un apel șefului Comisiei speciale de modificare a legilor Justiției și Codurilor penale, Florin Iordache, în perspectiva protestelor anunțate pentru luni de magistrați, și-i propune acestuia să consulte corpul magistraților înainte de modificarea Codurilor penale. 

 

Domnului deputat Florin Iordache

 

 

 

- Preşedintele Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei

 

 

 

 

 

Stimate domnule preşedinte,

 

 

       Magistraţii sunt parte a societăţii care, dincolo de statut, atunci când au nemulţumiri şi atenţionează asupra unor iminente şi majore disfuncţii de sistem, prin iniţierea unor reglementări, trebuie să le facă cunoscute prin modalităţi care să nu afecteze profesia, prestigiul, interesele pentru care se înfăptuieşte justiţia.

       Justiţia trebuie să rămână putere a statului, a oamenilor drepţi, pentru noi toţi. 

       Aşa cum s-a anunţat public, există posibilitatea ca în cursul zilei de azi să se desfăşoare manifestări ale magistraţilor din anumite instanţe şi parchete a căror amploare şi durată, la acest moment, nu pot fi estimate. Cert este că magistraţilor nu trebuie să li se dea motive de a se exprima prin recurgerea la astfel de manifestări, mai ales atunci când reacţia poate fi justificată de un potenţial dezechilibru în înfăptuirea actului de justiţie.

       Cu siguranţă ştiţi cât de mult le trebuie magistraţilor până să ia o asemenea hotărâre. Şi dacă au luat-o, înseamnă că este necesar să existe disponibilitatea de a identifica împreună soluţii viabile şi de perspectivă.

       Atunci când, la propuneri de modificare ale unor legi ce vizează activitatea sistemului judiciar şi a justiţiei în general, se preconizează astfel de reacţii, chiar din interiorul sistemului, acest aspect trebuie să dea de gândit întregii societăţi şi, mai ales, iniţiatorului legislativ.

       Participarea Consiliului, prin reprezentanţi, în procedura dezbaterilor este exprimarea disponibilităţii sistemului judiciar la dialog deschis şi a dorinţei de a contribui la construirea unei reglementări care să rămână şi după noi.

       Poziţia instituiţională a Consiliului, rezultată în urma consultării corpului magistraţilor este una corectă, de respect şi implicare faţă de procedura dezbaterilor legislative, de dialog interinstituţional, conştienţi fiind de faptul că, în final, decizia va aparţine Parlamentului.

       Însă, chiar şi în aceste coordonate, puterea legislativă trebuie să reprezinte interesul general al societăţii.

       Dacă îngrijorările magistraţilor au ajuns să fie astfel exprimate, înseamnă că, dincolo de orice temei al urgenţei, acestea trebuie de îndată analizate.

       În numele Consiliului, vă adresez rugămintea de a iniţia cele mai adecvate demersuri, de îndată aplicate, astfel încât motivele generatoare de nemulţumiri să fie evaluate, dezbătute şi  înţelese de şi cu corpul magistraţilor, în beneficiul întregii societăţi.

       În egală măsură însă, Consiliul Superior al Magistraturii reafirmă că dialogul şi ascultarea activă reciprocă şi cu bună-credinţă a partenerilor de dezbatere, este cel mai util şi eficient instrument de identificare a soluţiilor la probelemele cu care se confruntă societatea. 

       În acest context, în numele întregului sistem judiciar, vă adresez, stimate domnule preşedinte, solicitarea de a da răgaz Consiliului Superior al Magistraturii să consulte corpul magistraţilor, în vederea formulării unor amendamente şi observaţii tehnice cu privire la textul propunerilor de modificare ale Codului penal şi ale Codului de procedură penală, aflate în procedura dezbaterii parlamentare.

 

 

 

Judecător Mariana Ghena

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22