Iși va asuma Toader revocarea lui Kovesi? Vrea să mute responsabilitatea la Parlament

Redactia | 15.02.2018

Senatorul PNL și avocatul Daniel Fenechiu a declarat pentru Digi24 că ministrul Justiției, care s-a reântors din Japonia la chemarea premierului Dancilă, nu dorește să își asume o asemenea decizie pe care vrea să o „paseze” în responsabilitatea Parlamentului.

Pe aceeași temă

 

 

„Informaţiile mele care urmează să se adeverească sau se se infirme în viitor sunt, că, mâine (azi, n.n.) la şedinţa birourilor reunite, se va convoca un plen comun şi se va vota un raport care va propune revocarea lui Kovesi. Informaţiile mele sunt că vor să o dea pe majoritatea parlamentară. Înţeleg că Tudorel Toader nu are disponibilitatea să-şi asume asemenea decizie. Înţeleg că se va încerca scoaterea din joc a Codruţei Kovesi cu ajutorul majorităţii parlamentare. Din ce înţeleg eu, ministrul Justiţiei îşi doreşte să aibă în spate o decizie a majorităţii care să se declare contrariată, bulversată, iritată, speriată de ce nereguli se întâmplă acolo şi propunerea să fie practic însuşită de ministru, adică să fie tranşată în Parlament, ipoteză în care să creeze o presiune majoră pe CSM şi pe preşedintele României”, a declarat Fenechiu la Digi24.

 

 

Tăriceanu se delimitează

 

Scenariul evocat de Fenechiu a fost confirmat parțial de liderul USR, senatorul Dan Barna, care a declarat aceleiași surse că este la curent cu această intenție a ministrului Justiției. Cu toate acestea, varianta unei decizii luate în Parlament pare să fi fost infirmată de președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care a declarat în cursul dimineții, că o eventuală decizie de revocare nu este de competența Parlamentului. Tăriceanu a acuzat din nou DNA că este „un instrument politic” „corupt”, dar când a fost întrebat dacă îndepărtarea Laurei Kovesi este o soluție, a precizat că „nu Parlamentul ia decizii”, aceasta fiind de competența ministrului Justiției și a Consiliului Superior al Magistraturii.

 

 

Despre ce raport vorbește Toader?

 

Luni seară la Antena 3, Tudorel Toader a declarat de la Tokyo că nu mai are nevoie de nici o cercetare a Inspecției Judiciare și că are la dispoziție un raport care îi permite să ia o decizie pe loc. Toader a declarat că nu sesizează Inspecţia Judiciară pentru că ar însemna o întârziere, spunând că are ca variante să prezinte oricând „raportul privind DNA” sau să prezinte în Parlament raportul privind Ministerul Public, conform legii. El a precizat că este deja convins despre starea de lucruri de la DNA și că raportul prezentat va conţine o măsură, dar a refuzat să spună care va fi aceasta.

 

Miercuri seara însă, procurorul general DNA, Laura Codruța Kovesi a declarat în conferința de presă că nu știe la ce raport s-a referit Toader: „Nu ştiu despre ce raport este vorba, nu am discutat cu ministrul Justiţiei. Singura discuţie a fost în faţa dumneavoastră, la CSM, când s-a dezbătut raportul de control. De atunci nu am mai avut nicio discuţie cu ministrul, nu mi s-au cerut date, informaţii” a precizat Kovesi.

 

 

Dăncilă face presiuni asupra lui Toader să iasă public cu decizia

 

Miercuri seara, la ieșirea de la Comitetul Executiv al PSD, prim-ministrul Viorica Dăncilă s-a declarat inconfortabilă cu pretinsele „dezvăluiri” și a insistat că îi va cere lui Toader să iasă cu o declarație publică în cursul zilei de joi privind o eventuală decizie de revocare. „Domnul ministru Toader mâine va fi în ţară şi vom avea o discuţie înaintea şedinţei de Guvern, domnul ministru va vorbi despre argumentele pe care le-a luat în calcul (...) Îi voi solicita domnului Tudorel Toader să aibă o declaraţie în ceea ce priveşte decizia dumnealui după ce vom avea o discuţie depre DNA” a afirmat Dăncilă, a cărei declarație survine celei a șefului său politic, Liviu Dragnea, care i-a cerut lui Toader „să facă ceea ce trebuie”: „Mă aştept să facă ceea ce crede că trebuie făcut, condus de bunul simţ şi de experienţa pe care o are şi de ceea ce se întâmplă în societate şi în justiţie”.

 

Dacă ministrul Toader își va asuma o decizie fără „acoperirea” politică a majorității parlamentare, și va propune în nume personal și pe baza unui raport necunoscut, să o revoce pe Laura Codruța Kovesi, el se va așeza într-o poziție vulnerabilă în raport cu președintele Iohannis care poate respinge mult mai ușor o propunere de revocare care nu are sprijinul majorității care susține guvernul din care face parte Toader.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22