INS confirmă: Salariul net a crescut cu doar 3 lei, iar cele din sănătate au scăzut

Redactia | 11.04.2018

Datele publicate de INS arată că salariul mediu net în sănătate și asistență socială a scăzut cu 2,1% în luna februarie, în ciuda asigurărilor date de ministrul Muncii, Olguța Vasilescu că nu vor exista scăderi de venituri pentru bugetari.

Pe aceeași temă

 

 

Cele mai mari salarii medii nete din luna precedentă au revenit IT-iștilor, care au câștigat în medie 6.134 lei, în timp ce angajații din industria hotelieră au avut cel mai mic venit net lunar, de 1.499 lei.


În alte zone din sectorul bugetar, creșterile au fost minimale: în învăţământ  de +1,1%, iar în administraţie publică de +0,6%, mai arată datele INS.

 

Și în ianuarie multor bugetari le-au scazut salariile, odata cu trecerea contributiilor de la angajator la angajat, chiar daca autoritatile, in frunte cu ministrul Muncii, Olguta Vasilescu, au dat asigurari repetate ca nu se va intampla, iar dupa ce au fost puse fata in fata cu realitatea din teren au incercat sa dea vina pe angajatori.

 

Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a declarat miercuri că nu știe de ce au scăzut unele salarii  și trebuie să analizeze cauzele.


„Așa cum v-a spus și Olguța Vasilescu, acolo unde s-a întâmplat așa ceva trebuie văzut de ce s-a întâmplat, care sunt motivele", a declarat Teodorovici, prezent la o conferință organizată de Reprezentanța Comisiei Europene în România.

 

În luna februarie cele mai semnificative creşteri ale salariului mediu net s-au înregistrat :


•    cu 12,8% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, respectiv cu 10,1% în fabricarea produselor din tutun;


•    între 3,5% şi 7,0% în activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), agricultură, vânătoare şi servicii anexe, construcţii, activităţi auxiliare intermedierilor financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, fabricarea echipamentelor  electrice;


•    între 1,5% şi 3,0% în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, extracţia cărbunelui superior şi inferior, alte activităţi extractive, alte activităţi de servicii, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, cercetare-dezvoltare.

 

Trebuie spus că, față de luna februarie a anului precedent, în februarie 2018 salariul net a crescut cu 11,2%. 

 

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna ianuarie 2018 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de premii ocazionale (prime anuale ori pentru performanţe), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici în unele activităţi economice.

 

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:


•    cu 7,0% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale);


•    între 3,0% şi 5,0% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, transporturi pe apă, alte activităţi industriale n.c.a.;


•    între 2,0% şi 2,5% în colectarea şi epurarea apelor uzate, activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea altor mijloace de transport.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22