Iordache (PSD): Comisia de la Veneția nu poate fi peste deciziile Curții Constituționale

Redactia | 26.04.2018

Florin Iordache, președintele Comisiei speciale pentru modificarea legilor justiției, a declarat joi că nu poate Comisia de la Veneția să constate ceva la legile justiției, pentru că doar Curtea Constituțională are acest drept, iar sesizarea PNL este doar un gest politicianist.

Pe aceeași temă

 

 

“Comisia de la Veneţia ce să constate? Comisia de la Veneţia nu poate fi peste deciziile Curţii Constituţionale. Comisia de la Veneţia nu va constata decât că aceste modificări, pe care CCR s-a pronunţat de două ori, sunt constituţionale. E un demers politicianist pe care cei de la PNL l-au exportat în afara României, în condiţiile în care au văzut că nu au nicio şansă în România”, a spus Florin Iordache citat de News.ro.

 

De asemenea, el spune că nu poate fi Comisia de la Veneţia peste Parlament şi peste legislaţie şi va constata doar că modificările sunt “constituţionale, legale şi normale”.

 

“Comisia poate fi peste Parlament şi peste legislaţie? Repet, Comisia de la Veneţia nu poate decât să constate că acele modificări sunt constituţionale, legale, normale. Nu poate să constate altceva. Cum şi CCR a decis în cele trei decizii că modificările care sunt sunt în concordanţă cu deciziile Comisiei de la Veneţia, nu poate veni Comisia să legifereze peste CCR”, a mai spus el.

 

Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a aprobat solicitarea PNL de sesizare a Comisiei de la Veneția pentru exprimarea unui punct de vedere cu privire la modificările Legilor Justiției propuse de PSD și ALDE, anunța PNL într-un comunicat de presă.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22