PNL încearcă să răstoarne Guvernul Dăncilă prin moțiune de cenzură

Redactia | 20.06.2018

PNL depune miercuri moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Viorica Dăncilă, a anunțat liderul liberal Ludovic Orban, care consideră că parlamentari care vor vota împotrivă „nu sunt altceva decât lacheii lui Dragnea”.

Pe aceeași temă

 

 

 

"Orice parlamentar, indiferent în ce partid politic se găseşte, va fi supus unui examen de conştiinţă - vrea binele acestei ţări, vrea ca România să revină pe drumul cel bun, îşi doreşte un nou început pentru România care să permită reaşezarea României pe baze democratice şi cu statutul de ţară europeană şi de membră a NATO sau preferă ca lucrurile să continue aşa cum merg astăzi. Orice parlamentar trebuie să treacă acest examen de conştiinţă, orice parlamentar care nu va susţine moţiunea de cenzură nu este altceva decât un lacheu al lui Dragnea şi, de fapt, acceptă ca Dragnea să-şi bată joc de România şi acceptă ca România să fie scoasă de pe traiectoria normală de dezvoltare, democraţie, apartenenţă la UE şi la NATO", a declarat Orban, după şedinţa Biroului Executiv al PNL. 

 

„Am ajuns astăzi să dezbatem o moţiune de cenzură împotriva celui de-al treilea guvern garantat de domnul Dragnea, deoarece Guvernul Dăncilă ameninţă, prin miniştri săi, proprietatea privată a 7 milioane de contribuabili la Pilonul 2 de pensii. Nu există nicio garanţie că Guvernul Dăncilă nu-i va lăsa pe actualii angajaţi fără banii de pensie! Am ajuns cu toţii să ne ruşinăm atunci când vorbim despre Guvernul României, fie în plan extern, fie în interiorul ţării. Nu a fost niciun moment un secret faptul că doamna Viorica Dăncilă nu îndeplineşte decât formal această funcţie, adevăratul prim-ministru fiind, în fapt, domnul Liviu Dragnea“, susţin liberalii, potrivit unui draft al moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, scrie Adevărul care a intrat în posesia documentului.

 

 De asemenea, PNL reproşează echipei lui Dăncilă faptul că inflaţia a ajuns la 5,2%, ROBOR-ul va ajunge în curând la 3%, precum şi faptul că datoria publică a statului a ajuns la 100 miliarde lei. „Numai de la ultimele alegeri din anul 2016, aţi îndatorat România cu peste 24 de miliarde. De asemenea, nu spuneţi nicio vorbă despre cât scot românii din buzunar pentru a plăti dobânzi pentru datoria publică! Anul trecut s-au plătit dobânzi de 9,8 miliarde lei, iar anul acesta sunt programate dobânzi de peste 11,3 miliarde lei“, mai reproşează liberalii care punctează faptul că şi în 2018 nu sunt bani redirecţionaţi către investiţii.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22