Hans Klemm: Casa Albă și Departamentul de Stat sprijină complet lupta anticorupție

Dora Vulcan | 30.08.2018

Hans Klemm a spus joi că modificările aduse legislației penale și anticorupție din România pot influența negativ relația cu SUA. Ambasadorul SUA la București a reiterat sprijinul complet al guvernului de la Washington pentru lupta anticorupție și apărarea drepturilor omului.

Pe aceeași temă

 

 

Afirmațiile au fost făcute de ambasadorul SUA în cadrul evenimentului ”The U.S. – Romania Strategic Partnership: Highlights & Opportunities- AmCham Ambassadorial Business Breakfast”, care are loc în această dimineață la Hotel Intercontinental, fără participarea presei și unde este prezent și ambasadorul României în SUA, George Maior, scrie G4Media.ro. 

 

”Recentele modificări în legislația penală și anticorupție, semnalate într-o scrisoare comună a ambasadorilor și oficiali UE, pot avea un rol negativ asupra cooperării SUA-România în domeniul luptei împotriva terorismului, traficului de arme și persoane și aplicarea legii”, le-a spus Klemm celor prezenți la eveniment.

 

Ambasadorul SUA a mai explicat că, așa cum au declarat întotdeauna, Casa Albă și Departamentul de Stat sprijină complet lupta anticorupție și apărarea drepturilor omului în România.

 

” În ciuda retoricii, trebuie făcută diferenta între poziția oficială a SUA exprimată de Casa Albă și Ambasadă și declarațiile cetățenilor, fiecare dintre noi e liber să scrie ce consideră el de cuviință”, a mai spus Klemm.

 

 

Context

 

Giuliani, în presa americană: nu am discutat despre scrisoare cu Trump, ci cu un oficial român 

 

 

 Rudolph Giuliani, avocatul personal al lui Donald Trump, a spus miercuri, potrivit The New York Times, că scrisoarea sa adresată preşedintelui României nu are legătură cu guvernul american.

 

Giuliani spune că a fost contactat de Departamentul de Stat în legătură cu această scrisoare şi spune că a discutat cu cel puţin un oficial român, fără a-l nominaliza, relatează Washington Post. El a mai afirmat că poate ar fi trebuit să menţioneze în document că nu reprezintă poziţia preşedintelui Donad Trump.

 

The New York Times scrie că Giuliani a intrat în mod neaşteptat în dezbaterea din România prin trimiterea unei scrisori preşedintelui Klaus Iohannis în care critica eforturile anticorupţie ale ţării. „Nu are nimic de-a face cu guvernul Statelor Unite”, a spus Giuliani, referindu-se la scrisoarea în cauză, relatează publicaţia americană. 

 

Rudolph Giuliani a arătat că, în ciuda faptului că îl reprezintă pe Donald Trump, el este „totuşi un avocat şi consultant independent”. El a explicat că munca sa legată de România s-a derulat prin compania proprie de securitate, Giuliani Security & Safety, care a fost angajată de Freeh Group International Solutions, o companie condusă de Louis J. Freeh, un fost director al FBI. Solicitată miercuri să comenteze, Freeh Group nu a răspuns imediat cererii, notează The New York Times, care adaugă că firma fostului director al FBI este cunoscută ca reprezentându-l pe omul de afaceri român Gabriel Popoviciu, condamnat în august 2017 la şapte ani de închisoare, transmite Digi 24.

 

 

 

The Washington Post: Giuliani a fost contactat de Departamentul de Stat. A discutat cu cel puţin un oficial român

 

Rudolph Giuliani a fost sunat săptămâna aceasta de oficiali ai Departamentului de Stat în legătură cu scrisoarea, aceştia dorind să ştie dacă este reală, răspunsul său fiind: „Absolut”.  Giuliani a precizat că nu este implicat în acţiuni vizând şi alte state în afară de România şi că nu a discutat acest subiect cu Trump sau cu alt oficial al administraţiei. „Sunt persoană particulară”, a replicat el când a fost întrebat de ce a adoptat o poziţie contrară celei a Guvernului SUA.  „Poate ar fi trebuit să menţionez în scrisoare că nu îl reprezint pe preşedinte”, a spus el, dar că a presupus că autorităţile române ştiu acest lucru. Rudolph Giuliani a mai precizat că a discutat cu cel puţin un oficial român în contextul demersului său, fără însă a face nominalizări.

 

Anterior, Rudolph Giuliani, avocatul personal al lui Donald Trump, a declarat pentru politico.eu că scrisoarea adresată preşedintelui român Klaus Iohannis a avut la bază un raport întocmit de fostul director al FBI, Louis Freeh, care conduce o companie de consultanţă ce are relaţii de afaceri şi cu el.

 

Scrisoarea 's-a bazat pe un raport pe care l-am examinat', întocmit de Louis Freeh, care conduce compania de consultanţă globală Freeh Group International Solutions, a explicat Giuliani, conform articolului publicat miercuri de politico.eu. 'Ei îmi plătesc onorariu', a mai precizat avocatul lui Trump. Însă el nu a spus câţi bani primeşte de la respectiva companie şi nici dacă aceasta i-a cerut să acţioneze pentru un client anume al ei.

 

Într-un articol publicat de revista Forbes, Louis Freeh a enunţat un plan cu cinci măsuri menite 'să restabilească statul de drept în România în contextul temerilor tot mai mari despre cum campania anticorupţie erodează libertatea şi restrânge libertatea de expresie'.

 

Publicaţia politico.eu notează că, în scrisoarea adresată preşedintelui Klaus Iohannis, Giuliani a criticat 'excesele' DNA, spre deosebire de Departamentul de Stat, care a sprijinit eforturile acestei instituţii, Giuliani făcând referire la 'intimidarea judecătorilor, a avocaţilor apărării şi martorilor; interceptări telefonice neconstituţionale, mărturii forţate; şi procese judiciare incorecte'.

 

Aceeaşi publicaţie menţionează că Departamentul american de Stat şi-a exprimat preocuparea în legătură cu recentele tensiuni politice din România legate de încercările de a atenua practicile anticorupţie, inclusiv prin destituirea Laurei Codruţa Kovesi.

 

'Până recent, România a demonstrat progrese considerabile în combaterea corupţiei şi construirea unui adevărat stat de drept. Încurajăm românii să continue pe această cale', a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului american de Stat, întrebat despre această scrisoare de un ziarist al publicaţiei The Guardian. Casa Albă nu a răspuns solicitării de a comenta pe această temă, scrie The Guardian miercuri.

 

  

Washington Post: Scrisoarea prin care Giuliani critică lupta anticorupția din România atrage atenția Departamentului de Stat

O scrisoare al lui Rudolph Giuliani, unul dintre avocații personali ai lui Trump, trimisă unor oficiali români ce se opun campaniei anticorupție, a atras atenția Departamentului de stat și a reînnoit întrebările privind faptul că el continuă să lucreze pentru clienți străini în timp ce îl reprezintă pe președinte. Giuliani a primit un telefon de la reprezentanți ai Departamentului de Stat, a afirmat el într-un interviu de miercuri. ”Voiau să știe, 'Așa este? Este adevărat? Vrem să fim siguri că informația este reală”, a declarat Giuliani. ”Absolut”, spune el că le-a răspuns. Poate ar fi trebuit să menționez în scrisoare că nu-l reprezint pe președinte”, a adăugat Giuliani, precizând că a discutat cu cel puțin un oficial de la București. El nu a spus însă cu cine.

 

Russia Today: Ciudata călătorie a lui Rudy Giuliani în politica românească (plus ceva interes personal)

Deși Departamentul de Stat american este bine versat în arta de a spune liderilor străini ce să facă, incursiunea avocatului lui Donald Trump, Rudy Giuliani, în afacerile interne ale altei țări este o premieră. Fostul primar din New York s-a decis să se aventureze în politica românească, cerând președintelui Klaus Iohannis să țină în frâu populara campanie anti-corupție. 

 

Guardian: Giuliani spune că este plătit de firma ce apără un româno-american corupt

Rudy Giuliani, avocatul lui Donald Trump, este plătit să-i ajute pe avocații care lucrează la eliberarea unui magnat româno-american ce a fost condamnat la închisoare pentru corupție în dosarul unuei tranzacții imobiliare. (...) Deși scrisoarea lui Giuliani nu menționează cazul Popoviciu, el susține că oameni nevinovați au ajuns la închisoare și că ”ar fi nevoie de o amnistie pentru cei care au fost acuzați și condamnați prin excesele” direcției anticorupție.

 

New York Times: Giuliani critică lupta anticorupție din România

Avocatul Rudolph Giuliani a afirmat miercuri că trimiterea unei scrisori adresate președintelui Klaus Iohannis, prin care cerea verificarea protocoalelor PG-SRI și stoparea presiunile asupra judecătorilor, nu are "legătură cu Guvernul SUA". "Ofer consultanță în probleme de securitate, forțe de ordine și terorism în mai multe țări. Toți avocații privați ai președintelui au avut activități private", a adăugat avocatul lui Donald Trump.

 

(monitorizare Hotnews.ro)

 

 

 

Guvernul SUA se delimitează de scrisoarea lui Giuliani și laudă lupta anticorupție

 

 

Ambasada Statelor Unite în România a transmis Digi24 câteva precizări cu privire scrisoarea transmisă de Rudolph Giuliani, avocatul lui Donald Trump, mai multor oficiali români cu privire la protocoalele din justiție.

 

 Purtătorul de cuvânt al Ambasadei SUA, Donald Carroll, a transmis câteva răspunsuri punctuale la solicitarea Digi24:

 

 

* Vă sugerez să îl contactaţi pe domnul Giuliani pentru comentarii cu privire la declaraţiile prezentate ca fiind ale sale.

* Guvernul SUA nu comentează opiniile sau concluziile unor persoane fizice, cetăţeni americani.

* Aşa cum s-a menţionat în declaraţia comună a Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti şi a principalilor parteneri europeni ai României, din 28 iunie:

 

- Până recent, România a demonstrat un progres considerabil în combaterea corupţiei şi construirea unui stat de drept eficient. Îi încurajăm pe români să continue pe această cale.

- Urmărim cu atenţie schimbările la codurile penal şi de procedură penală şi ne menţinem îngrijorarea că mai multe dintre ele pot împiedica cooperarea internaţională în domeniul aplicării legii şi pot afecta negativ lupta împotriva unei serii de infracţiuni.

- Încurajăm toate părţile implicate să reexamineze răspunsul experţilor juridici români precum Consiliul Superior al Magistraturii şi al experţilor internaţionali cum sunt Grupul Statelor împotriva Corupţiei (GRECO) al Consiliului Europei şi Comisia de la Veneţia.

 

(sublinierile aparțin redacției)

 

 

 

 

Lobby pentru amnistierea penalilor de lux. Implicați: avocatul lui Trump și cel al lui Adamescu

 

 

Rudolph Giuliani, avocatul lui Donald Trump, fost procuror federal şi fost primar al oraşului New York, a transmis o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis şi altor oficiali români în care cere verificarea protocoalelor PG-SRI şi stoparea presiunilor asupra judecătorilor.

 

Dragă domnule preşedinte Iohannis,

 

Vă scriu ca să îmi exprim îngrijorarea în legătură cu prejudiciul continuu adus statului de drept în România, comis sub pretextul aplicării cu eficienţă a legii. Acest prejudiciu afectează negativ, în mod direct, cursul investiţiilor străine directe în România, deoarece niciun investitor raţional nu ar investi într-un loc în care domnia legii şi sistemul legal fac subiect al manipulării făcute de cei de la putere.

 

Înainte de alegerea mea în funcţia de primar al New York-ului, am servit ca oficial de rang înalt în Departamentul de Justiţie al Statelor Unite, deţinând şefia reputatului birou de procurori din New York. De-a lungul mai multor ani, ca procuror, am investigat şi urmărit personal, sau am condus acuzarea unui număr mare de cazuri de corupţie publică, ceea ce a dus la condamnarea a numeroşi demnitari.

 

Protocoalele secrete şi excesele DNA: intimidarea judecătorilor, a avocaţilor apărării şi a martorilor

 

După căderea lui Nicolae Ceauşescu din 1989, România a făcut paşi hotărâţi spre aplicarea legilor, în concordanţă cu respectarea dreptului la un proces corect în regulile statului de drept. Cu toate acestea, progresele au fost subminate grav de excesele Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a României, sub conducerea fostului procuror şef, Laura Codruţa Kovesi. Aceste excese au inclus: intimidarea judecătorilor, a avocaţilor apărării şi a martorilor; ascultarea neconstituţională a telefoanelor; mărturii silite şi procese judiciare incorecte.

 

În plus, faţă de excesele făcute de DNA în numele „aplicării legii”, am luat la cunoştinţă cu tristeţe în cursul ultimelor luni despre existenţa „protocoalelor secrete” pe care mai multe instituţii publice le-au semnat cu Serviciul Român de Informaţii („SRI”). Acestea includ protocoale secrete cu: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României; Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii.

 

Semnatarii protocoalelor secrete includ: Laura Codruţa Kovesi, din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi George-Cristian Maior, care acum îndeplineşte funcţia de ambasador al României în Statele Unite, din partea SRI.

 

O amnistie ar trebui dată celor care au fost condamnaţi ca urmare a exceselor

 

Recunosc şi înţeleg importanţa luptei împotriva corupţiei. În acest sens, încurajez România să îşi reafirme angajamentul de a investiga şi a judeca corupţia în mod cinstit, transparent, şi în concordanţă cu legea. O amnistie ar trebui dată celor care au fost acuzaţi şi condamnaţi ca urmare a exceselor DNA făcute de la implementarea protocoalelor secrete, inclusiv mai multor oameni inocenţi care au fost trimişi la închisoare.

 

Protocoalele să fie verificate de o comisie de judecători internaţionali

 

De asemenea, îndemn Guvernul României să înfiinţeze o comisie independentă formată din judecători internaţionali şi experţi legali, care să examineze originile protocoalelor secrete, ca şi impactul lor asupra Parchetului General şi a judecătorilor din întreaga ţară.

Pe baza rezultatelor ei, comisia independentă ar putea face recomandări specifice pentru ca aplicarea legii să fie întărită în România, iar Codul Penal românesc să fie reformat, pentru a preveni reapariţia unor astfel de excese.

 

Guvernul trebuie să se asigure că judecătorii nu sunt intimidaţi de DNA sau de SRI

 

Guvernul României trebuie, de asemenea, să se asigure că judecătorii nu sunt intimidaţi de DNA sau de SRI. În consecinţă, există nevoia de a identifica sutele de dosare ale DNA despre judecători, aşa cum a descris recent un adjunct al DNA, pentru a determina numele judecătorilor, acuzaţiile şi originea acestor acuzaţii împotriva judecătorilor, precum şi cronologia şi durata acestor dosare.

În sfârşit, secţii de responsabilitate profesională ar trebui stabilite pentru Parchetul General, DNA, SRI şi orice alte instituţii recomandate de comisia independentă, pentru a stabili standarde potrivite de comportament şi răspundere, ca şi investigarea plângerilor împotriva acestor instituţii.

 

Un angajament în respectarea legii va îmbunătăţi perspectivele investitorilor în România

 

România trebuie să clarifice faptul că rămâne angajată în asigurarea proceselor corecte, transparente, şi a respectării legii. Acest lucru va impune corectarea multelor abuzuri ale DNA şi SRI şi ar trebui să includă amnistie pentru acuzaţiile şi condamnările suspecte. Un astfel de angajament în respectarea legii va îmbunătăţi, de asemenea, apetitul investitorilor pentru a contribui la viitorul României.

 

Cu respect,

Rudolph W. Giuliani, Esq.”

 

O scrisoare similară a fost transmisă preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu şi premierului Viorica Dăncilă, scrie Mediafax care face public textul scrisorii. 

 

Rudolph Giuliani a fost primar al oraşului New York în perioada 1994-2001, în mandatul său având loc atentatele din America. Înainte de a fi primar în New York, Giuliani, a fost un strălucit procuror federal şi avocat anti-mafia, la mijlocul anilor '80.

 

Giuliani s-a aflat printre cei care au contribuit la condamnarea a opt dintre cei mai importanţi mafioţi ai vremii, printre care Anthony „Fat Tony” Salerno, Anthony „Tony Ducks” Corallo sau Carmine „The Snake” Persico, capii puternicelor familii Genovese, Lucchese şi Colombo.

 

El a dezvăluit, la un moment dat, că mafia a pus o recompensă de 800.000 de dolari pe capul său. În al doilea mandat de primar, mafia a oferit o nouă recompensă pentru asasinarea lui Giuliani, în valoare de 400.000 de dolari.

 

În ziua atentatelor din 2001, cel supranumit „Rudy”, a devenit un idol graţie capacităţii sale de reacţie. Acţiunile sale i-au adus titlul de personalitatea anului, decernat de revista Time.

 

Giuliani a candidat fără succes la nominalizarea republicană pentru Casa Albă, în 2008. Actualmente, Giuliani este şef al echipei de avocaţi ai lui Donald Trump.

 

 

 O poziție foarte asemănătoare cu cea exprimată de fostul primar al New York-ului a exprimat Louis Freeh, fost director al FBI și avocat al lui Alexander Adamescu, pe numele căruia instanţa supremă a emis, pe 26 mai 2016, un mandat de arestare preventivă în lipsă într-un dosar de corupție, scrie G4Media.ro.

 

Louis Freeh, fost director al FBI, a declarat într-un interviu pentru Forbes, că pentru România sunt necesare o serie de măsuri pentru restabilirea statului de drept, într-un context descris de acesta ca fiind caracterizat de „temerile că lupta anticorupţie a condus la erodarea drepturilor civile şi a libertăţii de exprimare”, scrie  Adevărul.

 

“Aceste protocoale secrete, ascunse poporului român şi Comisiei pentru controlul asupra SRI, constituie un acord secret pentru destabilizarea sistemului statului de drept prin transformarea agenţilor serviciilor de informaţii în agenţi ai sistemului judiciar. Subminează integritatea şi independenţa sistemului judiciar prin ajutarea în mod incorect a procurorilor şi prin compromiterea independenţei magistraţilor. Aceste acorduri secrete au generat în mod justificat consternare în România, în Uniunea Europeană şi în Statele Unie”, afirmă Louis Freeh într-un interviu acordat revistei Forbes.

 

Louis Freeh recomandă următoarele măsuri: 1) Asumarea angajamentului investigării penale şi instrumentării actelor de corupţie, prin respectarea în totalitate a cadrului legal; 2) Facilităţi pentru persoanele care au fost condamnate fără respectarea procedurilor juridice, pe baza probelor insuficiente sau nelegale sau în virtutea judecătorilor controversaţi menţionaţi în protocoale; 3) Formarea unei comisii independente din care să facă parte judecători de renume internaţional şi experţi judiciari care să investigheze protocoalele secrete, să examineze activităţile Parchetului General, ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi ale Serviciului Român de Informaţii, după care să prezinte recomandări pentru reforme; 4) Un angajament al Guvernului pentru identificarea judecătorilor care au fost subiecte ale “dosarelor” create prin protocoale şi revizuirea acuzaţiilor; 5) Crearea unor oficii de responsabilitate profesională pentru Parchetul General, DNA şi SRI, în scopul analizării plângerilor care vizează aceste instituţii şi instituirii unor standarde de conduită şi responsabilitate. Louis Freeh, avocatul lui Alexander Adamescu, fiul milionarului Dan Adamescu.

 

The Parliament publică un articol semnat de Willy Fautre, fondatorul și directorul organizației Human Rights without Frontiers, în care propagă aceleași idei pe care le regăsim atât în scrisoarea lui Rudolph Giuliani, cât și în interviul acordat de Louis Freeh.

 

Fautre scrie că ”DNA a dezvoltat o relație toxică cu SRI” și că cele două instituții au semnat un protocol de colaborare care amintește de justiția comunistă și de fosta Securitate. Autorul textului mai susține că ar fi fost manipulați judecători, SRI fiind acuzat de o comisie parlamentară că ar fi încercat să influențeze decizia judecătorilor în dosarele DNA.

 

Și Willy Fautre susține, la fel ca Rudolf Giuliani, ideea amnistiei. ”O largă decizie politică de amnistie ar fi exact ce trebuie” pentru a intra în 2019, când România va prelua președinția UE, cu ”o gândire proaspătă.”

 

De menționat că Willy Fautre a apărut la începutul anului alături de Daniel Dragomir, fost ofițer SRI la rândul său cu probleme penale, în conferințe de presă organizate la Bruxelles în apărarea omului de afaceri Alexander Adamescu. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22