Pe aceeași temă
MAE aruncă la coşul de gunoi rezultatul unui concurs în favoarea unei numiri fără concurs
În 20 decembrie 2016, Vasile Popovici, un diplomat cu o experienţă de 17 ani în serviciul exterior al României, era anunţat de către directorul Departamentului de Resurse Umane din Ministerul Afacerilor Externe, Irina Elena Niţă, că a câştigat concursul pentru ocuparea funcţiei de consul general la Consulatul General al României la Strasbourg, în urma evaluării candidaturii. Numirea urma să aibă loc după data finalizării mandatului de patru ani al ocupantului de la acea vreme, care se încheia în august 2017. „În acest sens, propunerea de numire va fi înaintată Guvernului, cu respectarea termenului de rechemare de 90 de zile pentru ocupantul actual”, mai transmitea Irina Elena Niţă. Era în perioada cabinetului Cioloș, când ministru de externe era Lazăr Comănescu.
În ianuarie 2017 la vârful MAE a fost numit Teodor Meleşcanu care avea, se vede, alte planuri în privinţa acestei funcţii. În septembrie 2017, după expirarea mandatului consulului în funcție, Vasile Popovici s-a întâlnit, la sediul MAE, cu Teodor Meleşcanu, aducându-i la cunoştinţă că a câştigat concursul penstru postul de consul general al Strasbourg. Discuţia nu a avut niciun efect. După alte câteva luni, în 4 iunie anul acesta, aflând de eliberarea postului, i-a trimis ministrului Meleşcanu o adresă oficială pe aceeaşi temă, reamintindu-i de concursul organizat de Guvern şi de MAE: „În condiţiile în care postul se va elibera, aş dori să vă comunic, stimate domnule ministru, că sunt în continuare disponibil şi interesat să ocup respectivul post.” Din nou, fără efect. MAE nu i-a comunicat nici până în prezent un răspuns la această adresă.
În aceeaşi lună, însă, MAE numea pe altcineva în respectivul post pentru care organizase concurs în noiembrie-decembrie 2016. Noul consul, numit fără concurs, este Sorin Adrian Pîrvulescu, despre care presa a scris că e fiul vitreg al lui Teodor Meleşcanu, informație pe care acesta nu a dezmințit-o. Numirea s-a făcut prin HG 454/28 iunie 2018.
Acela a fost momentul în care Vasile Popovici porneşte ceea ce pare a fi o luptă cu morile de vânt. În 11 iulie, a sesizat prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, solicitându-i să anuleze acea hotărâre de guvern, iar în 23 iulie a făcut plângeri la Agenţia Naţională de Integritate şi la Parchetul General, acuzându-l pe Teodor Meleșcanu de conflict de interese, abuz în serviciu și corupție. AICI plingere Vasile Popovici
Singurul răspuns primit, până la această dată, este de la Guvern care, prin vocea secretarului general, Andreea Lambru, care, prin adresa nr. 15A/3474/CA/09.08.2018, îi comunica, fără argumente, că plângerea este neîntemeiată. AICI raspuns Guvern
Vasile Popovici: „Tentația domnului Meleșcanu de a-și desemna fiul a fost mai mare decât respectul pentru litera legii și pentru rezultatul oricărui concurs”
„Domnul ministru Meleșcanu era în perfectă cunoștință de cauză inclusiv de faptul că Guvernul organizase în noiembrie-decembrie 2016 un concurs pentru ocuparea postului respectiv. Printr-o procedură unică de numire în funcție, fără precedent în istoria MAE, ministerul a organizat un concurs public constând din prezentarea unui dosar (CV și proiect de misiune), într-o primă fază, urmată în faza a doua – în situația selectării candidaturii pe baza unor criterii clare de selecție – de intervievarea candidaților de către o comisie MAE constituită ad hoc. Conform comunicării primite din partea MAE, am fost desemnat pentru ocuparea postului de consul general al României la Strasbourg. Însă tentația domnului Meleșcanu de a-și desemna fiul a fost mai mare decât respectul pentru litera legii și pentru rezultatul oricărui concurs”, afirmă Vasile Popovici.
Acesta mai spune că selectarea sa pentru acest post s-a făcut pe baza unor criterii foarte clare : experiență, proiect de misiune, cunoașterea mediului cultural, lingvistic, economic și politic al țării de reședință: „După o activitate de 17 ani în serviciul exterior al României în calitate de consul general al României la Marsilia (1998-2002), de consilier de comunicare la Ambasada României la Paris (2002-2005), de ambasador al României în Maroc (2005-2011), de ambasador al României în Portugalia (2011-2016) precum și de cadru didactic universitar la Universitatea de Vest din Timișoara, unde predau cursuri de literatură, cultură și civilizație franceză, se poate înțelege că am avut toate atuurile pentru a ocupa postul de la Strasbourg. Nominalizarea mea nu s-a făcut printr-un act de voință guvernamentală (sau ministerială) și nici pe criterii politice, ci, subliniez, prin concurs deschis și pe baza unor criterii clar stabilite și anunțate public.”
Lazăr Comănescu, fost ministru de Externe: „A fost o evaluare pe baza unor criterii clare şi obiective, făcută de o comisie”
Fostul ministru de Externe de la acea vreme, Lazăr Comănescu, confirmă existenţa acelor proceduri de numire în funcție, la care face referire Vasile Popovici şi în baza cărora acesta a fost desemnat să preia funcţia de consul general la Strasbourg: „Când am venit la MAE, am discutat şi cu primul-ministru că este nevoie de stabilirea unor criterii clare de selecţie, pentru eliminarea situaţiilor în care oameni care nu prea au de-a face cu activitatea diplomatică şi consulară să fie trimişi la post. Astfel, la propunerea MAE şi prin decizia primului-ministru, au fost adoptate nişte proceduri clare de numire a consulilor generali, în baza cărora au fost selectaţi şi apoi propuşi pentru a fi numiţi, prin hotărâre de guvern, un anumit număr de consuli. Una dintre prevederi era că MAE face publice posturile de consul general vacantabile în anul următor. Pe această bază au participat şi au fost evaluaţi oameni care urmau să preia posturile în 2017. A fost o evaluare pe baza unor criterii şi condiţii foarte clare şi obiective, evaluare făcută de o comisie formată din mai mulţi secretari de stat şi din şefii Departamentelor Consular şi Resurse Umane din MAE. Înţeleg că între timp lucrurile acestea au fost puse deoparte şi s-au luat alte decizii...”
MAE nu recunoaşte concursul
I-am solicitat ministrului Teodor Meleșcanu, printr-o adresă trimisă la minister, să ne răspundă la câteva întrebări:
1.Pe ce criterii de selecţie a fost desemnat, în iunie 2018, consul general al României la Strasbourg domnul Adrian Sorin Pîrvulescu?
2. De ce MAE a ignorat rezultatul concursului public pentru desemnarea unor posturi de consuli generali ai României, organizat în noiembrie-decembrie 2016, în urma căruia desemnat să ocupe funcţia de consul general al României la Strasbourg a fost domnul Vasile Popovici?
3. Între dumneavoastră şi domnul Adrian Sorin Pîrvulescu există o relaţie de rudenie? Care este aceasta?
În răspunsul trimis, dar neasumat prin nicio semnătură, Direcția Purtător de Cuvânt și Comunicare a MAE transmite că Adrian Sorin Pîrvulescu a fost numit consul general al României la Strasbourg conform HG nr. 454/28 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 539/28 iunie 2018. Un act semnat de premierul Viorica Dăncilă şi contrasemnat de... ministrul Teodor Meleşcanu.
Criteriile nu sunt menționate în răspuns, reprezentanții MAE transmițând că acestea „derivă din legislația în vigoare, în speță Legea nr. 269/2003, privind Statutul Corpului diplomatic și consular al României, cu modificările și completările ulterioare.” Reprezentanții MAE se eschivează, însă, să menționeze concret criteriile pe baza cărora a fost ales Adrian Sorin Pîrvulescu, și nu un altul.
În plus, MAE transmite că nu există nicio legătură de rudenie între Teodor Meleșcanu și Sorin-Adrian Pîrvulescu. Interesant, însă, că MAE nu a dat nicio dezmințire pe subiect la numirea acestuia în funcția de consul general la Strasbourg, când presa l-a menţionat ca fiind fiul vitreg al ministrului Meleşcanu.
Ceea ce atrage mai mult atenția este faptul că MAE susține că nu a organizat niciun concurs public pentru ocuparea unor posturi de consuli generali ai României „având în vedere că numirea acestora se realizează în conformitate cu prevederile art. 5 alin. 2 din Regulamentul consular, aprobat prin HG 760/1999, cu modificările ulterioare” – Regulamentul consular prevede că numirea la post a consulilor generali, a şefilor oficiilor consulare se face prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului Afacerilor Externe.
În perioada noiembrie-decembrie 2016, dorind să iasă din arbitrarul politic, MAE şi Guvernul Cioloș încearcă să înlocuiască sistemul de numiri pe bază de pile şi nepotisme. Tentiva eşueaza. Odată cu venirea la putere, în decembrie 2016, a PSD-ALDE, vechile practici sunt reluate, după cum se vede din cazul Popovici.
Guvernul tace
Am solicitat un răspuns și din partea premierului Viorica Dăncilă, rugând-o să comunice ce decizie a luat în privinţa solicitării de anulare a HG 454/28 iunie 2018 și să o argumenteze. Guvernul nu a trimis răspuns nici în termenul legal, nici în urma apelurilor telefonice prin care am solicitat un răspuns.
Ce spun Parchetul General și Agenția Națională de Integritate?
Faptul că ministrul Teodor Meleșcanu ignoră un concurs organizat de MAE, în urma căruia cineva a fost desemnat să ocupe funcţia de consul general al României la Strasbourg, și numește pe altcineva în funcţie aduce în discuție o posibilă infracțiune de abuz în serviciu.
Potrivit art 297 din Noul Cod Penal, abuzul în serviciu este definit ca „fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.” Iar dacă s-au distrus şi urmele acelui concurs, ar fi o circumstanţă agravantă.
La fel, circumstanţă agravantă ar fi şi dacă cel numit în funcție este fiul vitreg al lui Teodor Meleșcanu. Potrivit art. 72 din Legea 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, articol ca vizează conflictul de interese, „persoana care exercită funcția de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcții asimilate acestora, prefect ori subprefect este obligată să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu ia sau să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcției publice de autoritate, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul sau ori rudele sale de gradul I”. Iar potrivit art. 7 din Noul Codul Civil, „rudele soţului sunt, în aceeaşi linie şi acelaşi grad, afinii celuilalt soţ”. Adică, dacă Sori Adrian Pîrvulescu este fiul vitreg al lui Teodor Meleșcanu, aceştia se află în relație de rudenie de grad I.
Dacă Parchetul General a deschis deja o anchetă, rămâne de văzut ce va decide Agenția Națională de Integritate.