Pe aceeași temă
Joi seara, fostul premier Mihai Tudose, debarcat de Dragnea pe 16 ianuarie 2018, a fost ales președinte al organizației de la Brăila, ceea ce înseamnă că Tudose devine membru al Comitetului Executiv al partdului, for de decizie, și că va putea vota la ședința de vineri când se va supune la vot scrisoarea contestatarilor lui Dragnea.
Tot joi seara, organizația de la Constanța, dintre nehotărâți, a anunțat că rămâne de partea lui Dragnea.
Conform calculelor și negocierilor desfășurate în cursul zilei de joi, tabăra anti-Dragnea se bazează pe 22 de lideri de organizații. Surse din rândul contestatarilor, citate de Hotnews.ro, susțin însă că vor avea voturile necesare pentru debarcarea șefului PSD.
Tabăra Stănescu-Bădălău-Tudose ar fi câștigat un nou aliat puternic, din partea organizației PSD Dolj condusă de Claudiu Manda, după ce partenera sa, Olguța Vasilescu, și-a manifestat intenția de a trece de partea lui Paul Stănescu. Olguța Vasilescu este și ea membru al CEx.
"Cred că am un mesaj pentru toţi cei trei semnatari. Nu s-a pus problema să fie excluşi din partid. Aşa cum v-am zis, noi avem nevoie de o soluţie echilibrată. Nicidecum de răfuieli politice. Nu mă văd votând împotriva lui Stănescu, e un amic. E unul din liderii partidului. Dacă are nemulţumiri, trebuie discutat în partid”, a declarat Olguţa Vasilescu într-o emisiune la Antena 3.
Dacă eșuează debarcarea de la conducerea partidului, puciștii vor măcar debarcarea de la conducerea Camerei Deputaților
Contestatarii lui Dragnea au anunțat că 50 de parlamentari au semnat scrisoarea anti-Dragnea, toți de la organizații extrem de puternice, și că numărul acestora continuă să crească. Unul dintre semnatarii scrisorii, vicepreședintele Adrian Țuțuianu, a declarat că partidul și-ar putea pierde majoritatea parlamentară și că există riscul ca o serie de parlamentari social-democrați să plece la alte formațiuni.
O lovitură pentru tabăra anti-Dragnea a venit din partea organizațiilor din Ardeal, care și-au declarat rând pe rând susținerea pentru Dragnea. Susținătorii lui Liviu Dragnea susțin că adversari nu vor reuși să obțină cele 35 de voturi necesare pentru a forța demisia șefului PSD.
Cum s-au împărțit organizațiile
Contestatarii lui Dragnea
1.Paul Stănescu (Olt)
2.Gabriela Firea (București/Ilfov)
3.Adrian Țuțuianu (Dâmbovița)
4. Marian Neacșu (Ialomița)
5. Ion Mocioalcă (Caraș-Severin)
6. Șerban Valeca (Argeș)
7.Nicolae Bădălău (Giurgiu)
8. Claudiu Manda (Dolj)
9. Aladin Georgescu (Mehedinți)
10. Ion Rotaru (Brăila)
11.Dumitru Buzatu (Vaslui)
12.Marcel Ciolacu (Buzău)
13. Horia Teodorescu (Tulcea)
14. Călin Dobra (Timiș)
15. Horia Nasra (Cluj)
16. Dan Tudorache (sector 1)
17. Rodica Nassar (sector 2)
18. Robert Negoiță (sector 3)
19. Daniel Băluță (sector 4)
20. Horia Nasra (Cluj)
21. Marian Oprișan (Vrancea)
22. Gabi Petre (organizația de tineret-TSD)
Susținătorii lui Dragnea:
1. Radu Moldovan (Bistrița)
2. Maricel Popa (Iași)
3. Ionel Arsene (Neamț)
4. Doina Fedorovici (Botoșani)
5. Dragoș Benea (Bacău)
6. Ioan Stan (Suceava)
7. Constantin Rădulescu (Vâlcea)
8. Marius Dunca (Brașov)
9. Aurelia Fedorca (Satu Mare)
10. Dan Nica (Galați)
11. Bogdan Trif (Sibiu)
12. Ioan Dârzu (Alba)
13. Mihai Fifor (Arad)
14. Adrian Gâdea (Teleorman)
15. Ioan Mang (Bihor)
16. Vasile Gliga (Mureș)
17. Laurențiu Nistor (Hunedoara)
18. Daniel Florea (sector 5 București)
19. Gabriel Mutu (sector 6 București)
20. Rovana Plumb (Organizația de Femei a PSD )
21. Ioan Popa (OSPD)
22. Tiberiu Marc (Sălaj)
23. Felix Stroe (Constanța)
Organizațiile indecise:
1. Gabriel Zetea (Maramureș)
2. Ciprian Pandea (Călărași)
3.Florin Cârciumaru (Gorj)
4. Horia Grama (Covasna)
5. Mircea Dușa (Harghita)
Întrunire ad-hoc în biroul lui Dragnea, înaintea ședinței decisive a CEx de vineri
Liviu Dragnea poartă discuţii joi seara, în biroul său din Parlament, cu mai mulţi lideri PSD, printre care Adrian Gâdea şi Laurenţiu Nistor. Şedinţa are loc înaintea Comitetului Executiv Naţional de vineri, convocat în urma apariţiei unei scrisori prin care i se solicită demisia preşedintelui partidului.
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a avut joi seara, în biroul său de la Camera Deputaţilor, o întrunire cu liderul PSD Teleorman - Adrian Gâdea, cu liderul PSD Hunedoara - Laurenţiu Nistor, cu liderul PSD Neamţ - Ionel Arsene, dar şi cu consilierul premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov.
Potrivit unor surse din interiorul partidului, citate de Mediafax, discuţiile au loc în urma apariţiei unei scrisori semnată de mai mulţi lideri PSD, prin care i se solicită demisia lui Liviu Dragnea.
Scrisoarea contestatarilor din PSD, de care se vorbeşte de o săptămână, conţine 19 puncte, primul dintre ele fiind legat de demisia lui Liviu Dragnea din funcţiile de preşedinte PSD şi al Camerei Deputaţilor. Scrisoarea e semnată de trei membri: Gabriela Firea, Paul Stănescu şi Adrian Ţuţuianu.
După apariţia scrisorii, PSD a anunţat convocarea Comitetului Executiv Naţional, vineri, de la ora 12:30.