Pe aceeași temă
La 5 zile după tragedia din Colectiv, Nicolae Bănicioiu a declarat că nu s-a făcut o solicitare pentru ca răniţii să fie transportaţi în alte ţări. „Au venit experţi din mai multe ţări cu acest gând. După ce au văzut că este vorba despre cazuri cu care nu s-au mai confruntat nici ei, au renunţat. Mai mult, am spus-o şi repet, noi nu ne-am opus niciunui ajutor. Şi mulţumim tuturor care şi-au oferit sprijinul", a spus el, citat de Mediafax.
România ar fi putut apela la Mecanismul de Protecţie Civilă la nivelul UE, însă ar fi făcut-o abia joi, în a şasea zi de la producerea tragediei, potrivit Hotnews, care a citat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.
Sâmbătă, prim-ministrul interimar Sorin Cîmpeanu a negat informaţia, spunând că România nu a solicitat declanşarea Mecanismului.
Explicaţiile lui Raed Arafat au fost că situaţia era una atipică şi nu se încadra în definiţia dezastrului, precum şi că s-a considerat că discuţiile bilaterale cu unele state au mers mai repede, ele fiind declanşate duminică, imediat după accident.
Ministrul Bănicioiu a declarat sâmbătă 7 noiembrie că s-a cerut ajutor internațional încă din urmă cu o săptămână, la puțin timp după incendiul de pe 30 octombrie, dar s-a preferat să se acționeze bilateral, nu prin Mecanismul european, fiindcă răspunsul este mai rapid.
Primele transporturi în străinătate s-au făcut abia sâmbătă, în Olanda și Belgia, dar două dintre victime au decedat înainte de a ajunge la spitalul unde erau așteptați.
Există supoziții în presă potrivit cărora este posibil ca de vină să fie și presurizarea avionului folosit, unul militar nu medical, care în situaţii grave poate fi fatală.
Raed Arafat a admis abia acum că hotărârea de transfer în străinătate a fost luată pentru că acolo „există tehnologie şi tehnică modernă pentru arşi. Vor avea echipe medicale care continuă să-i ingrijească în condiţii nornale şi nu de cele suprasolicitate”, scrie Gândul, în condiţiile în care, România nu dispune de saloane speciale pentru victimele arse, acestea fiind tratate în saloane de Terapie Intensivă normale.