Pe aceeași temă
“Noi, ca partid liberal și partid dedicat apărării drepturilor cetățenilor, nu putem trece cu vederea peste o asemenea atitudine”, spune Tăriceanu. Al doilea om în stat face referire la atitudinea ministrului Justiției în contextul scandalului deciziei CCR asupra interceptărilor SRI.
Liderul ALDE crede că e nevoie ca Raluca Prună să fie sancționată. De ce? Ne spune chiar Tăriceanu: „E foarte grav ca un ministru al Justiției, nu oricine, să insiste în acest sens”, a precizat el, cu referire la promovarea Ordonanței dată de Guvern în contextul deciziei CCR privind neconstituționalitatea interceptărilor SRI la cererea procurorilor.
Conferință de presă susținută de copreședinții ALDE, Călin Pop...Calin Popescu Tariceanu: Mie nu mi se pare că atitudinea Ministrului de Justiție nu poate să rămână nesancționată.Live aici: https://www.privesc.eu/arhiva/66157
Posted by Privesc.Eu on Monday, March 21, 2016
Lansarea unei dezbateri în Parlament pe această temă ar fi “o greșeală imensă”, a spus Tăriceanu, săptămâna trecută: “prevederile constituționale sunt extrem de clare: nu se poate modifica prin OUG legislația referitoare la drepturile și libertățile fundamentale. Ar fi o greșeală imensă a Parlamentului dacă ar intra în discuție pe ordonanță. (...) Ordonanța trebuie respinsă, iar din conținutul ei putem să luăm acele texte pe care le considerăm oportune și să mergem mai departe cu o propunere legislativă care să reglementeze situația interceptărilor".
Tot el a propus atunci crearea unei autorități responsabile cu interceptările care să răspundă numai în fața Parlamentului, cu răspunderi pentru tot ce înseamnă interceptări cu excepția celor pe siguranță națională. Tăriceanu a invocat și atunci drepturile omului: "Regretul meu este că în acest moment, în care noi asistăm la un atentat la drepturile și libertățile individului, un partid ca PNL rămâne tăcut".
O zi mai târziu, șeful ALDE anunța pregătirea unei moțiuni simple împotriva ministrului Justiției, după ce Raluca Prună a spus, în context: “Cu o urmărire penală și o combatere a infracționalității slabe, discuția despre drepturi e un lux teoretic”.
Iar Tăriceanu a capitalizat politic: "Ministrul de justiție s-a descalificat spunând că drepturile omului sunt un lux. Eu cred că aici și premierul ar fi trebuit să reacționeze. O astfel de declarație în orice țară democratică ar fi dus instantaneu la demiterea ministrului justiției. (...) ALDE va pregăti o moțiune simplă pe acest subiect, pe justiție, evident”, spunea el într-o intervenție televizată.
Ulterior, Guvernul a aprobat Ordonanța de urgență privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, act normativ prin care Executivul pune în acord legislația cu normele constituționale, având în vedere Decizia nr. 51/2016 a Curții Constituționale.
Actul normativ a fost elaborat în colaborare cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi Direcția Națională Anticorupție (DNA) și a fost avizat de CSAT. Potrivit Ordonanței de Urgență, procurorii și organele de cercetare penală vor fi singurii în măsură să pună în executare mandatele de supraveghere tehnică dispuse în dosarele de cercetare penală, utilizând în mod nemijlocit și independent infrastructura Serviciului Român de Informații. Modul concret de acces al organelor judiciare la sistemele tehnice va fi stabilit prin protocoale de cooperare.
Actul normativ dispune în condiții de urgență o soluție fie și temporară pentru asigurarea continuității anchetelor, inclusiv în cauzele care implică cooperarea judiciară internațională. Guvernul consideră că este nevoie de o amplă dezbatere publică pentru organizarea unei instituții responsabile pentru punerea în executare a supravegherii tehnice.
Tăriceanu s-a remarcat în ultima perioadă prin critici dure la adresa Justiției. La începutul săptămânii trecute, el îi cerea premierului Cioloș “să o pună la punct” pe șefa DNA Kovesi. Iar la finalul lunii Februarie, șeful Senatului se plângea comisarului european pe Justiție, Vera Jourova, de faptul că retrăiește teroarea anilor ’50 și ’60, cu referire la simulacrul de justiție impusă de sovietici în statele satelit. E greu de explicat cum retrăiește Tăriceanu acele momente, dat fiind că abia se născuse la începutul anilor '50.