Pe aceeași temă
La finele anului trecut, Guvernul de la București a stabilit, prin Ordonanța 114/2018, impozitarea activelor financiare ale băncilor în cazul unui nivel al ROBOR mai mare de 2%, contribuție numită inițial de „taxă pe lăcomie”. Această taxă a fost introdusă împotriva avertismentelor lansate de investitori și a dus la o depreciere a leului la un minim istoric.
Potrivit Reuters, Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare și International Finance Corporation au trimis o scrisoare comună autorităților de la București în data de 1 februarie 2019 în care își prezintă îngrijorările cu privire la taxa pe bănci din România.
„Putem confirma că am trimis o scrisoare comună cu IFC la data de 1 februarie”, a declarat un purtător de cuvânt de la BERD. „Nu putem discuta public conținutul corespondenței noastre cu autoritățile și nu avem alte comentarii la acest moment”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
BERD deține participații importante la mai multe bănci românești iar guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a menționat luni scrisoarea trimisă de BERD atunci când a criticat din nou planurile Guvernului. „Cei de la BERD au o mare problemă, pentru că în cazul Banca Transilvania, de exemplu, zeci dacă nu sute de mici investitori străini au cumpărat acțiuni pe baza credibilității lor. Atunci când au văzut ce s-a întâmplat pe bursă au început să pună întrebări cu privire la cei care au promovat ideea că România are o legislație stabilă, responsabilă, predictibilă și rezonabilă”, a spus Isărescu.
Analiștii spun că taxa pe activele bancare ar putea face băncile neprofitabile și au criticat de asemenea mecanismul complex care leagă taxa de ROBOR. Îngrijorarea este că piața interbancară ar putea fi distorsionată de aceste modificări, iar aceste distorsionări ar putea îngreuna sarcina BNR de a analiza impactul deciziilor sale de politică monetară.
BERD este un acționar la Banca Transilvania, a doua mare bancă din România, încă din 2001 iar anul trecut a preluat o participație de 19% la Piraeus Bank Romania de la grupul mamă Piraeus Group.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a fost înființată în 1991 pentru a investi în fostele state din blocul comunist și a le ajuta să facă tranziția la economia de piață. În ultimii ani, BERD a început să-și reorienteze atenția dinspre fostul bloc sovietic spre Africa de Nord și Orientul Mijociu. În România, BERD se numără printre investitorii instituționali de top. Până în prezent, banca a investit aproape 8 miliarde de euro în țară în peste 400 de proiecte. Numai în 2017 a investit 550 milioane de euro în România. Din această finanțare, peste 500 milioane de euro au fost furnizate sectorului privat, cel mai înalt nivel din ultimii șapte ani.