Pe aceeași temă
În 2007, Departamentul de Stat al SUA a înfiinţat Premiul „Femei Curajoase din întreaga lume” pentru a le onora pe femeile care demonstrează curaj excepţional şi spirit de conducere în susţinerea drepturilor omului, egalităţii femeilor şi progresului social, asumându-şi adesea mari riscuri personale.
În fiecare an, fiecare ambasadă poate nominaliza un candidat pentru acest premiu.
”Pentru că România a dovedit că are mult mai multe femei curajoase şi extraordinare, profund dedicate comunităţilor lor”, așa cum a spus joi David Schlaefer, consilier politic al Ambasadei, atunci ambasada a fost forțată să premieze mai multe femei care au dovedit hotărâre, compasiune şi curaj.
Ambasada SUA la Bucureşti a premiat, alături de Simona Voicescu, nominalizată pentru Premiul „Femei Curajoase din întreaga lume” 2017, patru alte românce curajoase:
- Sabina Fati,
- Alina Țucă,
- Violeta Dascalu,
- Letiția Coriu.
Discursul ambasadorului SUA la București, Hans Klemm
”Bună seara tuturor. Sunt încântat că aţi putut participa alături de noi la celebrarea a cinci femei din România care întruchipează compasiunea, perseverenţa şi, mai presus de orice, curajul. Deşi aceste femei au experienţe diferite şi îşi desfăşoară activitatea în domenii diferite, le uneşte dorinţa de a înfrunta unele dintre cele mai dificile probleme cu care se confruntă România. Le suntem recunoscători pentru eforturile lor neîntrerupte şi suntem mândri să le onorăm aici.
Cuvintele spuse de Prima Doamnă Melania Trump recent la Washington, la ceremonia de premiere a femeilor curajoase din întreaga lume le-ar putea descrie la fel de bine pe toate femeile pe care le onorăm în această seară. Citez:
“Fiecare dintre aceste femei curajoase are o poveste extraordinară care trebuie să ne inspire pe fiecare dintre noi să realizăm mai mult decât ne-am imaginat vreodată că este posibil. Vieţile lor ne reamintesc de capacităţile infinite ale spiritului uman atunci când el este îndrumat de claritate morală şi de dorinţa de a face bine.”
Cu acestea în minte, doresc să spun câteva cuvinte despre marea câştigătoare, Simona Voicescu.
Când şi-a dat seama cât de puţine ONG-uri se ocupă de problema violenţei domestice, doamna Voicescu a ştiut că acela este domeniul asupra căruia trebuie să-şi concentreze eforturile. În 2013, ea a înfiinţat de una sigură ONG-ul Asociaţia Necuvinte, şi s-a expus imediat la posibile acte de răzbunare ale abuzatorilor, ca şi la gândirea adânc înrădăcinată cu privire la rolurile bărbaţilor şi femeilor în societate.
Se întâlnea cu victime ale violenţei domestice în parcuri publice şi la cafenele, fără a avea în apropiere pe nimeni care să le protejeze. Şi-a înregistrat ONG-ul pe adresa de acasă, care a devenit apoi publică. A făcut faţă ameninţărilor telefonice şi e-mailurilor agresorilor, dar nu a dat înapoi. Deşi recunoaşte că la început i-a fost teamă, şi-a făcut curaj şi a perseverat. Şi a perseverat nu doar împotriva agresorilor, ci şi împotriva demnitarilor guvernamentali care, cel puţin la început, nu îi împărtăşeau gradul de îngrijorare sau atitudinea.
Însă datorită eforturilor sale neobosite, în doar câţiva ani, doamna Voicescu a devenit un lider în eforturile de soluţionare a unei probleme considerate mult timp tabu în România. Şi, mai important de atât, ea a obţinut rezultate.
„Necuvinte” are acum trei angajaţi cu normă întreagă şi beneficiază de o „armată” devotată de circa 50 de voluntari. Prin eforturile sale, doamna Voicescu a avut un rol cheie în consolidarea legislaţiei naţionale privind ordinele de restricţie şi în educarea publicului şi a instituţiilor de aplicare a legii cu privire la identificarea şi ajutarea victimelor violenţei domestice.
Succesul său s-a datorat capacităţii sale de a-şi crea relaţii atât în rândul companiilor, cât şi al instituţiilor guvernamentale. Companiile îi oferă finanţarea necesară pentru programe; politicienii şi poliţia adoptă şi aplică legile care oferă mai multă siguranţă femeilor din România.
Etica profesională pragmatică, perseverenţa şi curajul doamnei Voicescu contrazic opinia că violenţa domestică este o problemă personală care a existat dintotdeauna şi la care nu există soluţie. Drept urmare, victimele violenţei domestice au un puternic susţinător, în timp ce alţi activişti aflaţi la început de drum au o sursă de inspiraţie pentru propria activitate.
Doamnelor şi domnilor, v-o prezint Simona Voicescu.”
Cine sunt premiatele (prezentare a Ambasadei)
Sabina Fati
Reporter la Radio Europa Liberă în perioada 1994-2002. Doamna Fati a sprijinit construirea democraţiei în România, prin intermediul relatărilor sale zilnice care promovau transparenţa şi lupta împotriva corupţiei. A făcut acest lucru cu preţul propriei sale siguranţe. În 1999, la scurt timp după ce a născut-o pe fiica sa, a fost atacată pe stradă de un individ necunoscut, într-o perioadă în care vorbea despre lipsa transparenţei în instituţiile de securitate guvernamentale. Într-o încercare de a o intimida şi a o determina să îşi înceteze relatările, a fost hărţuită, la fel ca şi familia şi vecinii săi. Însă ea nu a renunţat şi a avut curaj. Şi-a continuat cariera jurnalistică şi academică comunicând despre politică, drepturile omului şi evoluţiile sociale şi economice din România şi Republica Moldova.
Convinsă că românii şi moldovenii ştiu prea puţine despre vecinii lor şi că guvernele din era comunistă au ascuns istoria în mod intenţionat, Sabina şi-a pus din nou în pericol siguranţa călătorind pentru a scrie despre regimurile ale căror politici externe pot influenţa securitatea României şi a lumii. Ea a mers singură prin deşertul Gobi, Asia Centrală, Iran, Azergaidjan, Georgia, Turcia, Ucraina, Rusia, Crimeea, Abhazia şi Bulgaria. De-a lungul călătoriei a înfruntat puncte de control militar, interogatorii, acuzaţii de spionaj, o tentativă de viol, o tentativă de omor şi o lovitură de stat. În tot acest timp, ea s-a străduit să spună poveştile oamenilor din spatele realităţii oficiale şi să arate cât de izolate pot deveni ţări vecine fără a se cunoaşte corespunzător. Datorită curajului său, suntem cu toţii mai bine informaţi.
Alina Ţucă
Ofiţer în forţelor armate române. Cariera doamnei căpitan Ţucă se caracterizează prin hotărâre, excelenţă şi prin faptul că a fost „cea dintâi” de mai multe ori. În 1999, i s-a spus că nu există locuri pentru tinerele care doresc să se înscrie la Liceul Militar. Aşadar, ea a devenit membru al forţelor armate în 2004 şi a absolvit Academia Forţelor Terestre ca şefă de promoţie. Câţiva ani mai târziu, ea absolvea Masteratul în Resurse Umane, din nou ca şefă de promoţie.
Doamna căpitan Ţucă a fost în teatrele de operaţiuni de două ori, în Afganistan şi în Republica Democrată Congo, şi şi-a îndeplinit misiunea cu distincţie şi curaj. În Congo a început să se ocupe de problema dificilă a egalității de gen, înfruntând direct o societate dominată în mod tradițional de bărbați. Așa cum știu toți cei care au lucrat în regiunea centrală a continentului african în chestiuni referitoare la egalitatea de gen, provocările și pericolele în acest domeniu sunt extreme. În cadrul interacțiunilor sale zilnice cu bătrânii satului, ea a insistat pentru includerea femeilor, pentru recunoașterea contribuției lor și pentru abordarea problemelor și preocupărilor lor. De asemenea, a organizat evenimente care au adus laolaltă bărbații și femeile din sat – o raritate în acea țară și o dovadă de mare curaj – pentru a promova și întări sentimentul de comunitate. Prin eforturile, răbdarea și curajul pe care le-a demonstrat, a reușit până la urmă să-i câștige pe bărbați de partea sa. Drept rezultat, trei sate din zona sa de responsabilitate au ales în ultimă instanță femei în fruntea comunităților, permițând unui nou grup de lideri cu idei novatoare să preia sarcinile de conducere.
Relațiile pe care le-a construit cu aceste femei i-au fost de ajutor şi în activitatea sa şi a colegilor. Cu o înțelegere profundă a modului în care femeile congoleze prețuiesc siguranța, sănătatea și educația, doamna Țucă a reușit să se asigure că banii alocați pentru proiecte au avut un efect direct și pozitiv asupra celor mai vulnerabili membri ai societății. Astăzi, mulțumită curajului său şi datorită eforturilor sale, aceste femei și familiile lor au o viaţă mai bună.
Violeta Dascălu
Profesoară timp de 28 de ani. În ultimii opt ani, ea a fost directoarea Şcolii Gimnaziale Ferdinand I din cartierul Obor din Bucureşti. Şcoala are peste 700 de elevi în clasele I-VIII, mulţi proveniţi din medii defavorizate. Adăugaţi la acest lucru salariile scăzute ale profesorilor, sălile mici de clasă, foarte puţine materiale de predare şi lipsa unor programe de pregătire ale profesorilor şi aveţi reţeta a ceea ce s-ar putea transforma într-un dezastru. Însă în calitate de director, doamna Dascălu i-a impulsionat pe elevii săi şi pe profesori să se dezvolte în acest mediu dezvoltând parteneriate şi inovând. Opoziţia la starea de fapt şi la ideile profund înrădăcinate poate pune în pericol poziţia socială şi uneori cariera unei persoane. Violeta a demonstrat curaj contestând percepţiile populare despre copiii defavorizaţi şi luând atitudine împotriva stării de fapt.
Violeta colaborează cu universităţi, cu o academie de teatru, cu poliţia şi chiar cu Federaţia de Arte Marţiale. Drept urmare, studenţii predau în weekend cursuri gratuite de programare elevilor săi. Studenţi sosiţi din Franţa, Germania şi Spania prin intermediul programelor de schimb îi învaţă pe elevi limbi străine. Iar un ONG local i-a îndrumat pe copii în crearea unei grădini de permacultură, pe care elevii o întreţin şi care promovează lucrul în comun, alimentaţia sănătoasă, libertatea de a crea, independenţa şi, mai presus de toate un motiv de mândrie.
Deşi peste o treime dintre elevii de la şcoala doamnei Dascălu se califică pentru asistenţă socială, doar opt au abandonat şcoala în 2016, faţă de 50 în 2010. Şi deşi nouă alte şcoli au refuzat să accepte un copil cu dizabilităţi grave, doamna Dascălu a primit-o pe fetiţă în şcoala ei şi s-a asigurat că beneficiază de o educaţie adecvată. Acest devotament este trăsătura care o evidenţiază cu adevărat.
Letiţia Coriu
Medic anestezist. În august 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României le-a interzis profesioniştilor din domeniul sanitar să accepte plăţi informale. La scurt timp, Guvernul a anunţat că va prezenta o propunere legislativă care le va permite să accepte plăţile informale. Toate acestea au fost mai mult decât putea suporta doamna doctor Coriu, medic anestezist aici, în Bucureşti. Frustrată de salariile mici ale colegilor săi şi de nevoia lor de a accepta mită pentru a-şi sumplimenta veniturile, ea a început să scrie pe Facebook şi a lansat o revoluţie. După ce a strâns 17.000 de urmăritori în doar câteva zile, doamna Coriu a înfiinţat Alianţa Medicilor, care s-a opus vehement propunerii guvernului de a legaliza ceea ce ei numeau „şpagă” şi, chiar mai important, a adus la lumină un sistem de sănătate subfinanţat, corupt şi prost administrat. Acest apel curajos, care a contestat o întreagă industrie şi a subminat o iniţiativă guvernamentală a atras atenţia Ministrului Sănătăţii, a dus la eşecul propunerii şi în cele din urmă a adus o creştere cu 25% a salariilor din sistemul de sănătate.
Dar nu a fost de ajuns. Odată cu creşterea grupului de urmăritori de pe Facebook la 30.000 şi văzând că schimbarea politicilor este posibilă, doamna doctor Coriu a înfiinţat un ONG – Alianţa medicilor pentru modernizarea sistemului medical. Această Alianţă a contestat apoi cu succes compensaţiile neadecvate acordate medicilor de gardă, ceea ce a dus la plăţi mai mari pentru turele de noapte şi gărzi. Însă tot nu a fost de ajuns. Alianţa doamnei Coriu s-a alăturat apoi altor grupuri pentru a forma o uniune care face acum eforturi să obţină condiţii mai bune de lucru în sistemul medical, salarii adecvate pentru tot personalul din sistemul de sănătate şi o reformă radicală a sistemului medical, fără compromisuri. Deşi mulţi români au cerut eliminarea corupţiei din sistemul medical, prin eforturile sale curajoase, doamna doctor Coriu chiar a obţinut rezultate.
