Pe aceeași temă
Ultimele controverse purtate de cei doi lideri cu Comisia Europeană, care a atras din nou atenția asupra problemelor din Legile Justiției, replicile obraznice transmise lui Juncker și Timmermans, fac parte dintr-un lung șir de poziționări de același tip.
Cea mai bună, mai completă și mai obiectivă evaluare a stării justiției și a statului de drept în România o reprezintă rapoartele MCV elaborate de Comisia Europeană. Anul acesta am avut parte nu de unul, ca de obicei, ci de două rapoarte, unul în ianuarie, după emiterea Ordonanței 13, și al doilea în noiembrie în plină febră a modificării legilor justiției și în pregătirea modificărilor la codurile Penal și de Procedură Penală. Așa cum s-a întâmplat de mulți ani încoace, Comisia Europeană critică Parlamentul și laudă DNA și Înalta Curte pentru soluționarea cazurilor de corupție la nivel înalt. Raportul face o serie de recomandări explicite privind toate cele patru obiective de referință, din care remarcăm recomandarea ca mecanismul de numire a procurorilor șefi să fie stabilit în cooperare cu Comisia de la Veneția, ca modificarea legislației penale, a legislației anticorupție și a celei privind integritatea să fie făcute „în transparență totală” și cu consultarea autorităților relevante. Mai recomandă stabilirea unor criterii obiective pentru ridicarea imunității parlamentare și a limitării imunității miniștrilor tot împreună cu Comisia de la Veneția și cu grupul statelor împtriva corupției Greco. Raportul conține și un avertisment clar: „Modificările legislative menite în mod clar să slăbească sau să reducă domeniul de aplicare al infracțiunii de corupție sau care au reprezentat o provocare majoră la adresa independenței sau eficacității DNA ar atrage după sine reevaluarea progreselor realizate”.
În aceeași zi, după publicarea raportului, al doilea om în stat, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a cerut public denunțarea unilaterală a MCV, un instrument destinat facilitării aderării României și Bulgariei la Uniunea Europeană în 2007 și realizării ulterioare a reformelor restante la data aderării. Cu alte cuvinte, MCV a venit la pachet cu aderarea în ideea că cele două state, beneficiind de această derogare vor da dovadă de bună credință și vor duce la bun sfârșit ceea ce s-au angajat. Acest calcul s-a dovedit greșit pentru că la zece ani de la aderare ambele mecanisme erau în continuare în funcțiune. Or, Tăriceanu declara în ianuarie 2017 că „O să îl rugăm şi pe ministrul de Externe să facem o consultare la care eu le voi propune ca România să transmită un punct de vedere clar Comisiei că nu mai dorim să cooperăm în cadrul Mecanismului de Verificare, care nu este unul de cooperare, ci unul de verificare şi care, practic, stabileşte un tratament discriminatoriu pentru România”.
Două zile mai târziu, cancelarul german, Angela Merkel, în sună pe președintele Iohannis, îi mulțumește pentru colaborarea în chestiuni europene dar avertizează că „o diluare a intensităţii combaterii corupţiei şi o relativizare a statului de drept şi a politicii reformiste ar reprezenta un semnal absolut greşit”.
La mai puțin de o săptămână de la raportul Comisiei Europene, în noaptea de 31 ianuarie, guvernul adoptă în secret Ordonanța 13 care modifică legislația privind abuzul în serviciu și introduce amnistia și grațierea generală generoase. A doua zi, pe 1 februarie, șase ambasadori ai unor țări aliate – Statele Unite, Germania, Franța, Canada, Olanda și Belgia – publică o scrisoare alarmată în care avertizează că „Noi, partenerii şi aliaţii internaţionali ai României ne exprimăm profunda îngrijorare cu privire la acţiunile Guvernului României din noaptea de 31 ianuarie 2017, care au subminat progresele înregistrate în ultimii zece ani de România în privinţa statului de drept şi în lupta împotriva corupţiei. Acest act, ce contravine înţelepciunii colective a întregii comunităţi judiciare şi a statului de drept, unor elemente credibile ale societăţii civile şi îngrijorării demonstrate de cetăţenii români în ultimele două săptămâni, nu poate decât să submineze reputaţia României în rândul comunităţii internaţionale şi riscă să afecteze parteneriatele bazate pe valori comune, inerente principiilor conducătoare ale UE şi NATO. Sperăm că Guvernul României va inversa acest curs care nu este util.”
Momentul schimbării cursului
Drept răspuns, Tăriceanu apasă cartea naționalistă a „suveranității” iar Dragnea semnalează pentru prima oară că noua conducere a României nu mai este dispusă să primească lecții de la partenerii occidental. Astfel, Tăriceanu declară că „Eu consider că Romania este un stat suveran care are dreptul in materie de politica penala sa decida prin institutiile statului, prin Parlament si Guvern. Pentru acest lucru Romania nu trebuie sa ceara si nici sa informeze nici un stat partener, pe nici o Ambasada, pe nimeni. Faptul ca aceste tari se amesteca in aceasta problema este rezultatul atitudinii autoritatilor romane din trecut si care din pacate a creat o practica deja de a le permite aceste imixtiuni. (…) Eu n-am pomenit in nici o tara ca inainte de adoptarea unor modificari in legislatia penala guvernul respectiv sa informeze ambasadele. Iertati-ma, eu nu pot sa gandesc in aceasta logica, este complet anormal. Sigur, intr-o logica comunicationala poate ar fi fost util. Dar nu se face nicaieri asa ceva, pentru ca atunci inseamna ca Romania nu mai este o tara suverana. Este o tara care se afla sub tutela unor tari straine din UE, care cere aprobare pentru ceea ce vrea sa legifereze in tara. Nu se poate asa ceva” La rândul lui, Dragnea, susține că „ eu vreau ca noi să schimbăm atitudinea noastră, de oameni care îşi iau notiţe. Aşa ceva nu mai trebuie să se întâmple. Noi respectăm toate parteneriatele noastre, cred foarte mult în parteneriatul strategic cu SUA, cred foarte mult în toate parteneriatele cu partenerii noştri din UE, dar relaţiile dintre noi trebuie să fie de respect reciproc şi de avantaj reciproc”.
În martie, Dragnea declară public că „Redefinirea interesului strategic national e obligatorie in contextul actual” și precizează și ce înseamnă această redefinire, reluând tema „avantajului reciproc” și formulează ad-hoc o „strategie politică” mercantilă de tip quid pro quo în relație cu cei mai importanți aliați și parteneri ai României: „Noi ca sa intram in UE am facut niste lucruri, companii mari au fost privatizate si cumparate de companii din Europa. Au fost facute niste privatizari catre companii europene, s-au privatizat resurse, retele de energie electrica, fabrici, uzine, rafinarii, banci. Dupa ce s-au rezolvat lucrurile astea noi avem o problema?”. Implicația este clară: În schimbul acestor privatizări „oferite” Europei, liderii coaliției așteaptă ca Uniunea Europeană să „livreze” la rândul ei ceva în folosul celor care au decis respectivele privatizări.
În vizor, legile Justiției
În luna iulie, ambasadorul Hans Klemm al Statelor Unite a avut o întrevedere cu ministrul Justiției Tudorel Toader și, în pofida celor discutate, pe 23 august, Toader a publicat proiectul de „reformă a legilor justiției” din care s-a retras ulterior lăsându-l la mâna și la mila comisiei speciale conduse de Florin Iordache, autorul Ordonanței 13.
Drept pentru care, ambasada SUA emite un comunicat în care afirmă că „Statele Unite au luat cunostinta de propunerile Ministerului Justitiei din 23 august cu ingrijorare pentru independenta sistemului judiciar. Indemnam toti actorii executivi, legislativi si judiciari din Romania sa colaboreze pentru a continua lupta tarii impotriva coruptiei si pentru a asigura credibilitatea institutiilor sale.” La scurt timp, se alătură acestui demers și ambasada germană. În replică, Dragnea declară că „Si eu sunt ingrijorat cand ambasadorii merg la ministri in fiecare zi sa promoveze interesele unor companii straine. Cine stie, poate cineva se gandeste ca poate si asta inseamna acte de coruptie. Ca sigur ca daca ati merge dumneavoastra la un ministru sa promovati interesele companiei (...) ati avea o problema" . Plusează: „Si eu sunt ingrijorat de niste ambasadori in Romania care isi permit sa ne interzica si dreptul de a incepe dezbaterea. Urmeaza sa ni se interzica dreptul de a gandi”.
Ostilitatea agresivă a lui Dragnea este preluată de soldați zeloși de partid care cer declararea ambasadorului american persona non grata și expulzarea lui de urgență din România. Tăriceanu brodează pe aceeași temă a traficului de influență, se declară dezamăgit de americani și vorbește în premieră despre „un sistem paralel de putere”.
În septembrie, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker rostește discursul despre starea Uniunii în care afirmă răspicat că „statul de drept nu este opțional” o trimitere directă la Polonia, Ungaria și România. Drept răspuns, legile justiției sunt luate de la Ministerul Justiției, în esență pentru că Guvernul este instituția în sarcina căreia cade legătura cu Comisia Europeană, și transferate la Parlament, care nu dă socoteală nimănui. În felul acesta ia naștere comisia specială care începe să adopte articole pe bandă rulantă, fără dezbatere autentică și fără să țină seama de instituțiile relevante din sistemul judiciar.
Revolta antiamericană a PSD/ALDE
Pe 15 ianuarie, Comisia publică al doilea raport MCV în care constată că din cele 12 recomandări din ianuarie, au fost îndeplinite trei și ceva. În schimb, raportul constată că „Reformele s-au stopat, unele chestiuni considerate rezolvate sunt în pericol să se redeschidă. Provocările la adresa independenței justiției sunt foarte mari.”
Nu trece mult și Departamentul de Stat al SUA cere explicit stoparea adoptării legilor Justiției: „Statele Unite constata cu ingrijorare ca Parlamentul Romaniei are in vedere modificari legislative care ar putea submina lupta impotriva coruptiei si ar putea slabi independenta judiciara in Romania. Aceasta legislatie, propusa initial de Ministerul Justitiei, ameninta progresul pe care Romania l-a facut in ultimii ani de a construi institutii judiciare puternice, protejate de interventia politica. Indemnam Parlamentul Romaniei sa respinga propunerile care slabesc statul de drept si pun in pericol lupta impotriva coruptiei”.
Dragnea și Tăriceanu publică în replică un răspuns pe care îl atribuie în mod ilicit, nefiind dezbătut și votat, Parlamentului României în care se declară „neplăcut surprinși” și recurg din nou la „dreptul suveran al Parlamentului de a legifera liber de presiuni”. Cei doi susțin că Statele Unite „trebuie să aibă încredere în Parlamentul României care dezbate în aceste zile legile de reformă ale (sic!) justiției. ” Comunicatul se lansează într-o glossă pe marginea temei statului paralel, neîntemeiată pe nimic, cu excepția declarațiilor unor personaje extrem de îndoielnice precum Daniel Dragomir: „forma Declarației Departamentului de Stat al SUA sunt de neînțeles în contextul în care este greu de imaginat că în Statele Unite ar fi putut avea loc încălcările drepturilor și libertăților cetățenești la care asistăm frecvent în România. Este greu de crezut că în SUA un procuror și-ar permite să prezinte în fața instanței de judecată interceptări măsluite sau să șantajeze judecătorul că îi va face dosar penal dacă nu ia o decizie în favoarea sa. Este greu de crezut că într-o democrație consolidată, cum e cea a SUA, există protocoale de colaborare între serviciile de intelligence și magistrați. E probabil de neconceput în sistemul de justiție american ca reprezentanții serviciilor secrete să își extindă câmpul tactic până în sala de judecată și să ofere opinii juridice magistraților, după care să urmărească dacă aceștia iau decizii în acord cu soluțiile sugerate. Este, de asemenea, de neimaginat în SUA ca un funcționar public de rang înalt să refuze a se prezenta în fața unei comisii parlamentare de anchetă, încălcând astfel decizii clare ale Curții Constituționale. Nu în ultimul rând, este greu de crezut că în SUA un magistrat care încalcă flagrant drepturile fundamentale ale omului nu are niciun fel de răspundere în fața legii. Toate aceste numeroase abuzuri care au avut loc în România reprezintă motivul principal pentru inițierea dezbaterilor privind reforma justiției. Fiecare amendament adoptat în cadrul Comisiei speciale are scopul de a îndrepta abuzurile și vulnerabilitățile, precis documentate, din sistemul actual de justiție.”
A doua scrisoare a ambasadorilor
Pe 12 decembrie 2017, Consiliul UE a adoptat concluziile privind MCV iar pe 21 decembrie șapte ambasadori ai unor state membre UE – Germania, Franța, Olanda, Suedia, Danemarca, Finlanda, Belgia – trimit o scrisoare autorităților române în care reamintesc că în Concluziile sale Consiliul subliniază „necesitatea predictibilității, a transparenței depline și a consultărilor incluzive” în ceea ce privește reforma justiției, în conformitate cu prevederile raportului Comisiei Europene din cadrul MCV. În plus, Consiliul solicită României să evite orice pas înapoi. „În acest context – scriu ambasadorii - facem apel la părțile implicate în proiectul de reformă a justiției să evite orice acțiune care ar putea duce la slăbirea independenței sistemului judiciar și a luptei împotriva corupției și să ceară, fără întârziere, avizul necesar al Comisiei de la Veneția, pentru a menține astfel independența sistemului judiciar și a păstra intact procesul de reformă în general. Avem încredere că toți actorii politici implicați vor acorda atenția cuvenită acestor preocupări legitime, în concordanță cu angajamentul nostru european comun, și vom fi în continuare gata să sprijinim România în eforturile ei de a reafirma acest angajament”.
Tăriceanu susține că fie e vorba de rea-credință, fie că ambasadorii nu știu ce vorbesc și că el înclină spre varianta a doua. Iordache iese public să declare că nu e nevoie de nici un aviz al Comisiei de la Veneția și trimite o scrisoare ambasadelor în care lansează o teorie explicativă îmbrățișată cu mult entuziasm de Dragnea, care o reia la tv. Pe scurt, PSD/ALDE nu politizează Justiția ci, dimpotrivă, o eliberează de o greșală uriașă făcută în 2005 când s-a produs adevărata politizare, care ar fi dat naștere la abuzuri îngrozitoare. „Greșala uriașă” este așa-numita „reformă Macovei”, care a fost elaborată cu scopul de a îndepărta stegulețele roșii din Justiție obstacole în calea aderării. Reforma Macovei a fost realizată în cooperare cu Uniunea Europeană și a primit acceptul și susținerea UE. Drept pentru care anularea reformei Macovei este un alt fel de a comunica UE că a greșit grav și că România era o societate mult mai dreaptă înainte de Macovei și de UE, adică pe vremea dominației absolute a PSD asupra Justiției prin ministrul Rodica Stănoiu.
În urma acestei sfidări, Comisia discută, pe 24 ianuarie 2018 o informare pe tema evoluției României furnizată de vicepreședintele olandez și socialist al Comisiei, Frans Timmermans. Juncker și Timmermans semnează o declarație în care cer României să respecte condițiile de transparență cerute de raportul MCV, să rediscute legile justiției și să fie foarte atentă cu modificarea Codurilor Penal și de Procedură, pentru a se conforma solicitărilor UE și să nu pună în pericol progresele realizate până în prezent.
Dragnea și Tăriceanu trimit o replică tăioasă în care acuză Comisia că nu este bine informată (din nou) și că practică dubla măsură pentru că nu a cerut atâta transparență guvernului Cioloș care a modificat Codurile Penal și de Procedură prin Ordonanță. La cererea unei televiziuni, Comisia revine și precizează că este foarte bine informată.
Răspunsul lui Dragnea și Tăriceanu: Viorica Dăncilă, o doamnă care s-a remarcat prin atacuri violente și populiste la adresa lui Frans Timmermans după ce acesta și-a permis să critice Ordonanța 13. Au păstrat la Afaceri Europene, un domn, Victor Negrescu, care a considerat că cea mai bună abordare pentru a convinge autoritățile olandeze să susțină aderarea României la Schengen este să bată cu pumnul în masă că noi suntem români, avem dreptul să fim în Schengen și nu cerem nimic de la nimeni, de i-a făcut pe olandezi să se întrebe de ce-o fi venit naționalistul ăsta isteric la Haga. A (re)numit în funcția de ministru care administrează fondurile europene, o persoană – Rovana Plumb – acuzată de DNA de abuz în dosarul Belina.
Probabil că aceste gesturi ale puterii de la București în relația cu Europa vor fi discutate în februarie când Parlamentul European va lua în discuție situația din România, într-un context în care PSD are foarte puțini aliați. Într-un an, Dragnea și Tăriceanu a dus relațiile dintre România și prietenii și aliații săi la un nivel dezastruos, comparabil cu cel de după mineriada din 1990.
