Decizie CNCD: Dăncilă nu i-a discriminat pe autiști. Șeful CNCD, singurul vot împotrivă

Dora Vulcan | 26.02.2018

Colegiul CNCD a decis că premierul Dăncilă nu a discriminat atunci când, pentru a-i critica pe cei care ”pârăsc țara la UE” a spus, într-o exprimare despre care a apreciat că este elegantă, că sunt autiști, pentru că ”dezinformează” deși ”ştiu realitatea, dar nu vor să o accepte şi să o vadă” și ”nu văd şi nu aud ceea ce este vizibil pentru toţi cei de bună credinţă”..

Pe aceeași temă

 

 

 

 

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a stabilit luni că afirmaţia premierului Viorica Dăncilă despre “autişti” care “dezinformează” la Bruxelles se încadrează în limitele libertăţii de exprimare şi nu constituie discriminare.

 

 

“Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, întrunit în şedinţa de soluţionare a petiţiilor în data de 26.02.2018, a dezbătut declaraţia doamnei prim-ministru Dăncilă Viorica Vasilica, din cadrul interviului acordat la televiziunea Antena 3, în seara zilei de 15 februarie 2018, care a avut următorul conţinut: “Aceşti oameni cred că sunt autişti şi nu văd şi nu aud ceea ce este vizibil pentru toţi cei de bună credinţă”, hotărând că declaraţia în cauză se încadrează în limitele libertăţii de exprimare şi nu constituie discriminare”, conform unui comunicat de presă transmis de CNCD.

 

 

CNCD a mai hotărât că nici moderatorul emisiunii Mihai Gâdea, prin faptul că nu a intervenit, nu a comis vreo discriminare. 

 

 

Decizia a fost adoptată cu majoritatea celor prezenţi - opt voturi “pentru” şi unul ”împotrivă”. Hotnews spune că votul împotrivă i-ar aparține chiar președintelui CNCD Csaba Asztalos, lucru cât se poate de plauzibil date fiind declarațiile date de acesta la scurt timp de la declarația lui Dăncilă. Șeful CNCD a spus că toți cei care fac declarații discriminatorii ar trebui să se retragă din viața publică. Asztalos a confirmat pentru Digi 24 că el a fost singurul care a votat împotriva deciziei consiliului, considerând că Dăncilă a comis o discriminare. 

 

 

 

Background

 

 

  • Dăncilă îi face autiști pe adversarii săi politici. Și e convinsă că se exprimă ”elegant”

 

 

 Într-un interviu acordat lui Mihai Gâdea, la emisiunea sa de la Antena 3, Dăncilă i-a criticat pe cei care „și-au pârât propria țară” în Parlamentul European, pe fondul modificărilor aduse legilor Justiției.

 

„(...) Vreau să am o altă abordare cu liderii europeni, o abordare corectă şi transparentă, în care informaţia să fie luată de la Guvern şi să evităm dezinformările care au creat atâtea nemulţumiri, spun eu, din partea românilor, să nu mai ajungă România şi probleme existente în România să fie discutate în plenul PE, bazate pe dezinformările pe care, din păcate, românii le fac pentru România. Eu ştiu românii de la Bruxelles. Nu exclud să fie români şi din ţară”, a declarat Dăncilă, la Antena 3, conform News.ro.

 

Totodată, ea a acuzat-o pe Monica Macovei că ar fi făcut mult rău României în Parlamentul European, deoarece „şi-a pârât” propria ţară, care a fost judecată de alte 27.

 

„Ştiu cât rău ne-a făcut doamna Monica Macovei nouă ani în PE. Am văzut atitudinea ei şi acest lucru ne-a creat o stare de tristeţe, pentru că probleme sunt în multe ţări, fiecare ţară îşi are problemele ei, dar şi le rezolvă pe plan intern. Nu vii să îţi pârăşti propria ţară şi să ceri să o judece alte 27 de ţări în plenul PE, a mai susţinut ea.

 

În opinia sa, „un bun român” nu vorbește despre problemele din țară la Bruxelles, calificându-i drept „autiști” pe cei care „dezinformează”.

 

„Cred că acest lucru, dacă eşti bun român nu îl faci şi am văzut români, colegii mei europarlamentari, care au apărat România la Bruxelles şi care au arătat minciunile şi dezinformările care s-au practicat la nivelul Parlamentului, la nivelul Comisiei. I-am felicitat din tot sufletul şi pe Dan Nica, pe Puiu Paşcu, Norica Nicolai, Victor Boştinaru, Maria Grapini (...) Vreau să avem o altă abordare, astfel încât liderii europeni să fie informaţi corect şi să nu se mai repete ceea ce s-a întâmplat până acum (...) Cum poate un europarlamentar să îndepărteze România de Europa? Un om care nouă ani a stat la Bruxelles cunoaşte instituţiile, cunoaşte regulile europene şi ştie cât de importantă este participarea noastră ca stat membru în această construcţie europeană. Legat de parteneriatul strategic - este primul Guvern care are un vicepremier care se ocupă de parteneriate strategice, în special pe parteneriatul strategic cu SUA. Deci cred că doar aceste două lucruri arată, să mă exprim elegant, că dezinformează şi că ştiu realitatea, dar nu vor să o accepte şi să o vadă. Aceşti oameni cred că sunt autişti şi nu văd şi nu aud ceea ce este vizibil pentru toţi cei de bună credinţă, a mai spus Viorica Dăncilă.

 

 

 

  • Președintele Asociației Autism Europa a anunțat că va sesiza CNCD

 

 

Într-un mesaj postat pe Facebook, Ana Dragu, a criticat afirmațiile premierului Viorica Dăncilă că postarea sa poate fi consideară o sesizare către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, pentru a lua măsurile impuse de lege într-un astfel de caz.

 

 

 

Și Asociația Părinților Copiilor cu Autism a reacționat, printr-o scrisoare deschisă, la declarația premierului.

 

„O astfel de afirmație este jignitoare pentru persoanele cu autism și familiile lor, îi stigmatizează și mai mult pe acești oameni. Este absolut regretabilă, mai ales că vine din partea unui demnitar de cel mai înalt rang, din partea primului ministru al țării. Un demnitar care ar trebui să-i privească și respecte pe toți cetățenii țării în mod egal și nu să îi compare pe unii cu alții. Iar termenul cel „rău” al comparației este reprezentat, în cazul dvs., de noi, „autiștii”, adică de copiii noștri, soții, părinții, frații noștri, pe care îi priviți ca fiind de condiție inferioară”, spune Liuba Iacoblev, președinta asociației. 

 

„Acest lucru este foarte îngrijorător și arată nivelul de înțelegere de către politicieni a autismului și a problematicii oamenilor cu această condiție, nivelul real de empatie și aplecare al demnitarilor față de nevoile acestor cetățeni. 1 din 100 de români are o tulburare din spectrul autismului. Așadar, există aproape 200.000 de „autiști” (plus familiile lor), și ei tot cetățeni români, care așteaptă să fie tratați cu respect de către reprezentanții statutului român”.

 

„Autismul nu poate fi sinonim cu „răul”. Autismul este o tulburare de dezvoltare care presupune dificultăţi în comunicarea şi relaţionarea socială, care afectează persoana în forme şi grade diferite. Cu toate acestea, persoanele cu autism nu pot fi privite doar ca oameni cărora le lipseşte ceva, ca oameni de rang inferior. „Autiștii” au şi calităţi care sunt tocmai rezultatul acestei condiții: incapacitatea de a minţi sau de a se preface, integritatea, loialitatea, obiectivitatea, căutarea dreptății, apoi o serie de abilităţi speciale în domenii precum ştiinţa sau arta”, atrage atenția Liuba Iacoblev.

 

 

  • Viorica Dăncilă a preluat discursul lui Dragnea despre autiști

 

 

 De altfel, si Liviu Dragnea foloseste deseori acest cuvant. "Nu putem fi autisti si sa ne prefacem ca nu intelegem semnalul electoratului", a spus el in urma cu cativa ani.

 

 

"Eu nu vreau sa renuntam la idee, pentru ca unul din drepturile fundamentale e dreptul la viata. Alt drept e cel la protectie, atat pentru noi, copii, familii, comunitate. Eu zic ca nu trebuie sa fim autisti si sa nu vedem in ce zona ne aflam si care sunt riscurile, din ce in ce mai mari care apar in ce priveste siguranta nationala", a spus Dragnea in 2015, referitor la Legile sigurantei, citat de ziare. com. 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22