Din «gândirea adâncă» a lui Liviu Pop: Este esenţial că greşelile se pot corecta, erorile nu

E.b. | 18.09.2017

Liviu Pop, ministrul Educaţiei, a declarat azi, în plenul Senatului, în cadrul dezbaterilor asupra moţiunii simple, că în viaţă există greşeli şi erori şi ”greşelile se pot corecta, dar erorile nu.

Pe aceeași temă

 
 
 

Mi s-au adus nenumărate reproşuri în ultimele luni de când am preluat conducerea acestui minister, multe dintre ele de ordin personal, cum scriu, cum mă exprim. Nu voi încerca să mă disculp. În viaţă, ca şi în politică, existã greşeli şi există erori. Este esenţial însă faptul că greşelile se pot corecta, erorile nu”, a declarat Liviu Pop în faţa senatorilor.

 

El a explicat că la cursurile facultăţii de matematică, se vorbeşte şi despre erorile statistice care sunt de douã feluri: sistematice şi nesistematice, iar între acestea din urmă se disting erorile de tipul trei, care se referã la actul de a încerca sã rezolvi exact o problemă greşit formulatã

 

”Când comiţi erori de tipul trei, nivelul nu mai este individual, ci mai grav, colectiv şi persistent în timp. Iatã de ce îmi asum criticile relative la greşeli. După puterile mele încerc sã le corectez, dar consider cã este esenţial să evit erorile care duc la efecte colective şi persistente în timp. De aceea vă spun cã până nu vom putea garanta un conţinut de calitate, nu vom pune pe masa elevilor orice şi oricând”, a explicat Liviu Pop, citat de News.ro.

 

****************

 

EROARE, conform DEX  
 

EROÁRE, erori, s. f. 1. Cunoștință, idee, părere, opinie greșită; ceea ce e greșit; greșeală. ◊ Expr. A induce (pe cineva) în eroare = a înșela, a amăgi. 2. Falsă reprezentare asupra unei situații de fapt ori asupra existenței unui act normativ. ◊ Eroare judiciară = stabilire greșită a faptelor dintr-un proces penal, care duce la pronunțarea unei condamnări nedrepte. 3. Diferența dintre valoarea reală a unei mărimi și valoarea calculată a acestei mărimi. – Din fr. erreur, lat. error, -oris. 

 

GREȘEALĂ, conform DEX

 

GREȘEÁLĂ, greșeli, s. f. Faptă, acțiune etc. care constituie o abatere (conștientă sau involuntară) de la adevăr, de la ceea ce este real, drept, normal, bun (și care poate atrage după sine un rău, o neplăcere); eroare; (concr.) ceea ce rezultă în urma unei astfel de fapte, acțiuni etc. ◊ Loc. adv. Fără greșeală = perfect. Din greșeală = fără voie, involuntar, neintenționat. – Greși + suf. -eală.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22