Pe aceeași temă
Numai ca asa ceva e greu de ignorat, pentru ca fiecare sofer va baga mai adanc mana in buzunar atunci cand va alimenta, iar fiecare roman va observa ca va da mai multi bani pe alimente. Oricat de mult ar incerca membrii Guvernului sa o nege, realitatea e una.
De la 1 octombrie, se aplica a doua etapa a supraaccizei la carburanti. Iar daca ar fi sa ii dam crezare ministrului de Finante, Ionut Misa, preturile ar trebui sa creasca cu 0,16 bani pe litru.
Va reamintim ca spunea Misa la 30 august, atunci cand a fost adoptata ordonanta de urgenta cu pricina: "Am facut o analiza, accizele vor creste, termenele pe care le-am stabilit sunt 15 septembrie, data la care va fi o crestere de 0,16 bani pe litru, pentru toate cele trei categorii de combustibili, si data de 1 octombrie va fi o data la care va creste cu inca 0,16 bani pe litru pentru cele trei categorii. Aceasta masura se realizeaza in etape, pentru a nu se crea un soc la nivelul consumului".
Insa lucrurile nu au fost asa cum a preconizat ministrul Finantelor. De la 1 septembrie pana la 15 septembrie, pretul carburantilor a crescut cu 30-40 bani pe litru.
Asa ca am fost curiosi sa vedem care e situatia acum, dupa implementarea celei de-a doua etape a supraaccizei.
Am comparat preturile afisate pe 27 septembrie cu cele afisate pe 1 octombrie pe site-urile a trei jucatori pe piata de distributie de carburant din Romania.
Ziare.com a comparat preturile afisate pe 27 septembrie cu cele afisate pe 1 octombrie pe site-urile a trei jucatori pe piata de distributie de carburant din Romania.
Rompetrol, statia Mihai Bravu, Bucuresti
Benzina Efix 95
Pret 27 septembrie: 4,95 lei/litru
Pret 1 octombrie: 5,02 lei/litru
Motorina Efix Diesel
Pret 27 septembrie: 4,94 lei/litru
Pret 1 octombrie: 5,07 lei/litru
Petrom, statia Barbu Vacarescu, Bucuresti
Benzina Standard 95
Pret 27 septembrie: 4,90 lei/litru
Pret 1 octombrie: 4,89 lei/litru
Motorina Standard
Pret 27 septembrie: 4,91 lei/litru
Pret 1 octombrie: 4,99 lei/litru
Benzina Extra 99
Pret 27 septembrie: 5,38 lei/litru
Pret 1 octombrie: 5,37 lei/litru
Motorina Extra
Pret 27 septembrie: 5,17 lei/litru
Pret 1 octombrie: 5,25 lei/litru
Socar, statia Basarabia, Bucuresti
Nano 95
Pret 27 septembrie: 4,95 lei/litru
Pret 1 octombrie: 4,99 lei/litru
Nano Diesel
Pret 27 septembrie: 4,83 lei/litru
Pret 1 octombrie: 4,89 lei/litru
Nano 98
Pret 27 septembrie: 5,59 lei/litru
Pret 1 octombrie: 5,59 lei/litru
Nano Super Diesel
Pret 27 septembrie: 5,19 lei/litru
Pret 1 octombrie: 5,19 lei/litru
Scumpiri inca de la 1 septembrie, imediat ce ordonanta a fost adoptata
Iata ca diferenta de pret nu e chiar atat de mare. Da, e vorba de cativa bani sau, in unele cazuri, de stagnare sau chiar o usoara scadere. Exista doua explicatii.
In primul rand, companiile petroliere au operat scumpiri inca de la 1 septembrie, adica imediat ce ordonanta a fost adoptata, astfel ca pe parcursul unei luni socul introducerii supraaccizei a fost absorbit aproape in totalitate.
Pe de alta parte, pretul petrolului Brent, cotat la Bursa din Londra, a intrat incepand de pe 25 septembrie - cand a atins maximului ultimelor 20 de luni, anume 59,02 dolari pe baril - pe o panta descendenta. Astfel, pe 29 septembrie era cotat la 57,54 dolari pe baril.
Iar cum cotatia titeiului e o componenta a pretului carburantilor, iata ca scaderea cotatiei a franat scumpirea benzinei si motorinei.
In ultimele saptamani, guvernantii au facut cateva declaratii uluitoare. Practic, ei au spus ca nu sunt la curent cu scumpirile la pompa.
Ce spune ministrul Energiei, Toma Petcu? "N-am carnet, nu sunt sofer, nu cunosc pretul". Cum comenteaza Calin Popescu Tariceanu, presedintele ALDE, partid de guvernamant? "N-am vazut nicio scumpire. Despre ce vorbim?"
Tariceanu, despre preturile la carburanti: Eu personal nu am vazut nicio scumpire. Deci despre ce vorbim?
Tudose: E problema lor, nu?
Ce spune ministrul Transporturilor, Razvan Cuc? Ca e sofer, dar "asta" nu tine de el, ci de un alt domn, fara sa ii dea numele.
Ce spune premierul Mihai Tudose? In urma cu doua saptamani, cand jurnalistii ii atrageau atentia ca preturile au inceput deja sa urce, seful Guvernului sustinea ca e vina benzinarilor, nu a accizei marite: "E problema lor, nu?".
O saptamana mai tarziu, ministrul Finantelor, Ionut Misa, pus fata in fata cu scumpirea, a spus ca nu a observat-o, pentru ca nu a urmarit pretul la pompa.
"Sincer, nu am urmarit care este pretul la pompa. Nu pot sa comentez declaratiile premierului. Eu am incredere in declaratiile premierului", a fost raspunsul ministrului de Finante.
Vineri, cand a vazut ca n-are incotro, premierul Mihai Tudose a dat vina pe vreme. "La carburanti, eu cred ca dumneavoastra ati aflat ca au fost niste uragane si ca au influentat pretul barilului pe plan mondial, a crescut pretul in toata lumea, ba chiar in Romania un pic mai putin decat pe restul planetei".
Ideea este ca nu trebuie sa ne imbatam cu apa rece si sa ramanem cu impresia ca reintroducerea supraaccizei nu este de vina pentru scumpirea carburantului.
Pentru a avea o imagine mai clara, am consultat datele Comisiei Europene. Va prezentam mai jos evolutia pretului mediu al unui litru de benzina, din decembrie 2016 incoace.
5 decembrie (cand inca era in vigoare supraacciza introdusa de Guvernul Ponta)
pretul unui litru de benzina: 1,119 euro - locul 21 in topul tarilor din UE cu cea mai scumpa benzina
16 ianuarie (la inceputul anului 2017 s-a eliminat supraacciza si TVA a scazut de la 20 la 19%)
pretul unui litru de benzina: 1,049 euro - locul 27 in topul tarilor din UE cu cea mai scumpa benzina
7 august
pretul unui litru de benzina: 1,013 euro (echivalentul a 4,623 lei) - locul 27 in topul tarilor din UE cu cea mai scumpa benzina
18 septembrie (prima etapa a supraaccizei a fost implementata pe 15 septembrie)
pretul unui litru de benzina: 1,010 euro (echivalentul a 4,648 lei) - locul 28 in topul tarilor din UE cu cea mai scumpa benzina
Explicatia pentru scaderea pretului in euro este aprecierea monedei unice in raport cu leul. Daca ne raportam insa la moneda nationala, vom vedea ca de la august la septembrie a avut loc, de fapt, o scumpire a litrului de benzina cu 25 de bani, potrivit datelor Comisiei Europene.
.