Pe aceeași temă
Cei doi pacienți care și-au pierdut viața erau bărbați, în vârste de 74 de ani și, respectiv, 75 de ani. Erau singurii pacienți care se aflau în salon.
Alți 20 de pacienți aflați în alte saloane au fost evacuați. Ulterior, a fost activat Planul Roșu de Intervenție pentru gestionarea siuației. O infirmieră a fost rănită în urma incendiului.
La locul evenimentului au fost mobilizate 6 autospeciale de stingere, 1 descarcerare și 20 ambulanțe SMURD, SAJ și autospeciale pentru transport victime multiple. IGSU anunţă că focul, care s-a manifestat într-un salon de la parterul unei clădiri, pe o suprafaţă de aproximativ 20 metri pătraţi, a fost lichidat.
UPDATE - Fiica infirmierei care a suferit arsuri în incendiul de la secţia de Boli infecţioase a Spitalului Judeţean a afirmat că aceasta lucra de 20 de ani în unitatea medicală.
Tânăra, citată de News.ro, a precizat că, din informaţiile pe care le-a primit, mama sa are arsuri de gradele unu şi doi. Femeia are 53 de ani, este conştientă, conform fiicei sale. Soţul femeii lucrează la Serviciul de Ambulanţă Prahova.
UPDATE - Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, medicul Bogdan Nica, fost director DSP, spune că incendiul s-ar fi putut declanșa din cauza unei scântei declanșate de mișcarea unui pat, pentru că unul dintre bolnavi era foarte agitat.
„Nu de la instalația de oxigen se pare că s-a produs nenorocirea, ci probabil a fost o defecțiune fie la un aparat, la un pulsoximetru, fie faptul că patul a fost mișcat, bolnavul era foarte agitat, s-a mișcat patul și probabil s-a produ o scânteie. O scânteie între pat și tarchet, se întâmplă. Erau doi bolnavi cu C-PAP acolo, cantitate mare de oxigen. E un risc asumat când tratezi cu cantități mari de oxigen, orice mică scânteie, sau chiar spontan, spun specialiștii, se poate aprinde oxigenul”, spune medicul.
Infirmiera a fost rănită în timp ce încerca să-i repună masca bolnavului care era foarte agitat. Atunci s-a mișcat patul, a apărut o flamă, colega ei a venit cu un extinctor, a stins imediat costumul și apoi au intervenit cu extinctoare în salon, a venit și ISU în zece minute și incendiul s-a stins în trei minute.
Acest salon avea și ușă către exterior care se deschide periodic, se deschid periodic, există un instructaj pe care l-am făcut cu tot personalul și de-aia sunt mirat că s-a întâmplat pentru că aici era cel mai bun personal și aici se respectau și nu numai, în toate secțiile, toate măsurile.
Ca dovadă, am avut 387 de bolnavi la un moment dat, cu cantități imense de oxigen, am depășit 10.000 de litri de oxigen pe zi, plus butelii și nu s-a întâmplat absolut nimic. Aveam senzori de oxigen și aici. O să stabilească ancheta dacă a funcționat. Senzor era, care trebuia să determine o concentrație periculoasă a oxigenului în aer.
Oxigenul, după cum bine știți, se mai acumulează și în haine și în pături, atunci poate senzorul nu depistează. Nu știu să vă spun, nu sunt specialist în detectoare de oxigen”, a spus Bogdan Nica.
UPDATE - Conform inspectoratului pentru situații de urgență, spitalul nu avea autorizație pentru securitate la incendiu.
Era o situație cunoscută, spun surse din rândul pompierilor, de altfel, în februarie a fost un control făcut de ISU Prahova. Atunci, au fost fost găsite multe nereguli, iar conducerea spitalului a fost sancționată la acel moment. Atunci, au primit o amendă de 10.000 de lei. Din februarie și până acum, spun reprezentanți ai ISU că acele probleme nu au fost remediat, deși au trecut mai bine de 9 luni de la ultimul control.
UPDATE - Prezent joi dimineaţă la Ploieşti, Raed Arafat, șeful DSU, a declarat că infirmiera rănită are arsuri pe 40% din suprafaţa corpului. „Era o infirmieră în salon când a început incendiul. Din păcate, femeia respectivă este cu arsuri de 40%. Urmează să fie mutată la Bucureşti, la spitalul Floreasca”, a declarat Raed Arafat.
Raed Arafat a mai declarat că infirmiera ar fi încercat să mute un pat din salon pentru a băga un aparat în priză. Conform acestuia, echipele de intervenţie au ajuns la spital în 10 minute, iar în trei minute incendiul a fost lichidat. Acesta a menţionat că a observat că extinctoarele din zona afectată au fost folosite, fapt care arată că infirmiera ar fi putut să încerce să le folosească.
Au fost trimise la Ploieşti şapte ambulanţe pentru victime multiple de la Bucureşti, în ideea că întreg spaţiul ar fi trebuit evacuat.
Arafat a menţionat că s-a luat decizia ca celelalte pavilioane ale secţiei să nu fie evacuate, pentru că nu au fost afectate.
„Există o singură problemă, cu încălzirea, dar vor lucra acum instalatorii pentru a rezolva problema şi a reda drumul încălzirii”, a precizat Arafat.