Pe aceeași temă
UPDATE - Liderii USR au ajuns la consultările cu Klaus Iohannis. Delegaţia USR este formată din preşedintele Dan Barna, Cristina Prună, liderul grupului din Camera Deputaţilor, Ionuţ Moşteanu, vicepreşedinte, George Dircă, preşedintele Comisiei pentru constituţionalitate din Senat, Silviu Dehelean, secretar al Camerei Deputaţilor şi membru în Comisia juridică. Potrivit unui comunicat al USR, pe lângă subiectul referendumului, parlamentarii formaţiunii vor discuta cu preşedintele Klaus Iohannis şi despre propunerea Opoziţiei pentru Avocatul Poporului.
UPDATE - La finalul întâlnirii cu președintele Iohannis, liderul PNL, Ludovic Orban, a spus că referendumul pentru revizuirea Constituției ar trebui să aibă loc odată cu prezidențialele din această toamnă.
„Poziţia exprimată de noi este foarte simplă. Voinţa cetăţenilor care s-a manifestat în cadrul referendumului convocat de preşedintele României, referendum validat cu un scor extrem de mare, reprezintă lege pentru noi şi PNL susţine toate demersurile preşedintelui Klaus Iohannis pentru a transpune în fapt voinţa exprimată de cetăţeni la referendum. Am abordat şi subiectul legislaţiei în domeniul Justiţiei, susţinem clar ideea de refacere a dezbaterilor publice pentru a genera o legislaţie europeană în domeniul Justiţiei, care să fie conformă cu recomandările din MCV, care să ţină cont de recomandările date de Comisia de la Veneţia şi de Grupul Statelor Anticorupţie. PNL va susţine toate iniţiativele de revizuire a Constituţiei şi orice alte iniţiative care sunt necesare pentru a transpune în fapt voinţa exprimată de cetăţeni şi pentru a asigura că voinţa cetăţenilor care s-a transmis extrem de puternic în cadrul acestui referendum şi anume că România trebuie condusă de oameni cinstiţi, corecţi, care respectă legea, această voinţă să fie transpusă în realitate. (…)”, a spus Orban.
Orban a afirmat că delegaţia a prezentat poziţia PNL „de susţinere necondiţionată a propunerilor de revizuire a Constituţiei pe care le va formula preşedintele României la dezbateri în Parlament şi în cadrul referendumului de revizuire a Constituţiei”.
„O spun apăsat. Nu cred că poate un partid politic din România, astăzi, care este reprezentat în Parlamentul României şi care vrea să supravieţuiască următoarelor alegeri să nu susţină voinţa exprimată de cetăţeni în cadrul referendumului convocat de preşedintele României”, a precizat Orban, la finalul consultărilor delegaţiei PNL cu preşedintele Klaus Iohannis.
El a afirmat că, din punctul său de vedere, ar fi o soluţie bună ca referendumul pentru revizuirea Constituţiei să aibă loc odată cu alegerile prezidenţiale.
„Există o procedură privitoare la revizuirea Constituţiei, o procedură care stabileşte mai mulţi paşi. Din punctul meu de vedere, ar fi o soluţie foarte bună să se ajungă la referendum odată cu alegerile prezidenţiale, pentru că dacă tot organizăm scrutinul de alegeri prezidenţiale este şi mai bine şi mai potrivit şi mai ieftin ca să organizăm şi referendumul de revizuire a Constituţiei cu ocazia acestor alegeri”, a spus Orban.
Liderul PNL a subliniat că aceste modificări trebuie să aibă loc cât mai repede posibil, motivând că anumite forţe politice ar putea folosi „practica tergiversării” pentru a amâna adoptarea acestor modificări în speranţa că poate nu vor fi adoptate.
***
Klaus Iohannis a declarat marți, înainte de consultările de la Cotroceni pentru transpunerea rezultatelor referendumului pe justiție în lege, că „ceea ce a decis poporul la referendum trebuie urgent implementat în practică”.
„Acum este evident că ceea ce a decis poporul la referendum trebuie urgent implementat în practică, adică în legislație, însemnând în Constituție și în lege. Avem, cu siguranță, cele două chestiuni care rezultă din răspunsul covârșitor afirmativ al românilor la cele două întrebări, respectiv introducerea interdicției de a acorda amnistie și grațiere corupților și a doua chestiune interdicția dată Guvernului de a emite OUG în domeniul legilor justiției, politicilor penale și sigur trebuie introdusă o prevedere care permite atacarea OUG și altor instituții”, a spus Iohannis, la Cotroceni.
Klaus Iohannis a criticat adoptarea de către guvernul Dăncilă a ordonanței de urgență privind alegere președinților de consilii județene prin vot uninominal.
„Am văzut și ieri ce bine ar fi fost să existe această formă de atac, fiindcă PSD care a pierdut rușinos aceste alegeri europarlamentare nu a știut să găsească răspuns mai bun la acest rezultat decât să se apuce de, ghiciți, iarăși OUG. Și nu în orice domeniu, chiar în domeniul alegerilor locale. O abordarea fundamental greșită din partea PSD”, a mai spus Iohannis.
"Este evident că trebuie să reluăm discuția privind statul de drept în România și să reluăm discuția pe codurile penale care au fost adoptate fără acordul președintelui. Este clar că acest vot acordat este unul pentru calea europeană. Acest lucru trebuie discutat în cadrul consultărilor. Iată că în realitate urmările acestui referendum sunt pozitivve pentru România. Am chemat partidele la consultări reale. Să nu își imagineze cineva că aceste consultări sunt de formă. Vreau să văd opinia partidelor și vreau să găsim cele mai bune căi pentru a implementa acest lucru", a declarat Klaus Iohannis.
Primii care au ajuns la Cotroceni sunt reprezentanții PNL. Ei vor fi urmați de cei ai alianței 2020 USR PLUS și apoi de cei ai UDMR.
Programul consultărilor:
marți, 4 iunie:
Ora 12:00 - Partidul Naţional Liberal (PNL);
Ora 14:00 – USR
Ora 15:00 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR).
miercuri, 5 iunie:
Ora 11:00 – Partidul Mișcarea Populară (PMP);
Ora 12:00 – Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE);
Ora 13:00 – Grupul parlamentar Pro Europa;
Ora 14:00 – Grupul parlamentar al minorităților naționale;
Ora 15:00 – Partidul Social Democrat (PSD).
Fiecare delegație poate fi formată din maximum 5 persoane.
6.459.383 de persoane, din cele 7.922.591 care au votat la referendum au răspuns cu ”DA” la ambele întrebări privitoare la interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că a chemat partidele la consultări pentru a pune în practică, în Constituție, „ce a decis poporul”.
„Acum suntem în momentul în care trebuie să decidem cum să punem în practică ce a decis poporul. Pentru a găsi cele mai bune proceduri, am decis să convoc partidele la consultări pe această temă. Ce a decis poporul trebuie pus în practică, în Constituție. Se face în Parlament, în prima fază”, a declarat Klaus Iohannis.
La referendumul de pe 26 mai, cetăţenii au fost chemaţi să se pronunţe prin "Da" sau "Nu" cu privire la întrebările:
1. ''Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?''
2. ''Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?''.