Iohannis: Prea puţini tineri pregătiţi pentru o lume şi o economie în schimbare

E.b. | 19.05.2017

Președintele Klaus Iohannis a declarat că în sistemul de învățământ universitar este nevoie de schimbări profunde și pe termen lung și nu de unele minore și dese.

Pe aceeași temă


  

"Trăim mai multe crize simultan: pe de-o parte, tinerii au acum cea mai mică pondere în totalul populației din întreaga istorie a României. Pe de altă parte, prea puțini sunt educați la un nivel la care să fie pregătiți pentru a face față unei lumi și unei economii aflate într-o schimbare rapidă. Aceste realități dure nu mai pot continua. Avem nevoie nu de schimbări minore și dese, ci de schimbări profunde, gândite pe termen lung", a spus Klaus Iohannis, la cea de-a X-a Gală a profesorului Bologna, organizată la Palatul Cotroceni.

 

El a amintit că prima ediție a Galei profesorului Bologna a avut loc la Sibiu pe vremea când era primar.

 

"Atunci, în 2007, vremurile erau diferite. Existau aproape un milion de studenți într-un sistem greoi și încărcat, în care calitatea era pusă la încercare de o lipsă cronică de spații educaționale și de un număr insuficient de cadre didactice. În doar 10 ani peisajul din învățământul superior s-a schimbat radical. Avem mai puțin de 500.000 de studenți", a arătat Iohannis, conform Agerpres.

 

Iohannis a precizat că România se află la coada clasamentelor europene privind finalizarea studiilor universitare de către tineri, deși există stereotipul că "toată lumea merge la facultate". De asemenea, el a arătat că unul din 15 studenți români studiază în străinătate.

 

El a susținut și că educația și cercetarea trebuie să dobândească o fundație solidă și predictibilă.

"Copiii și părinții au tot dreptul să știe încă de la început la ce se pot aștepta din partea sistemului public de învățământ. Orice reformare a educației pe o bază incluzivă trebuie să țină cont de profilul generațiilor actuale și de evoluția societății, dar și de nevoile legitime ale cadrelor didactice", a afirmat Iohannis.

 

Preşedintele a arătat că reformarea sistemului de învățământ românesc ar putea porni de la cariera didactică.

 

"Dacă ar fi să alegem un singur punct din care să începem reașezarea sistemului educațional românesc, acesta ar fi probabil cariera didactică, prin încurajarea celor mai buni absolvenți să aleagă misiunea nobilă de a forma generația viitoare. Orice transformare a sistemului de învățământ și orice reformă a carierei didactice are în primul rând nevoie de modele, de exemple de bună practică, care pot să ofere expertiza, dar, mai ales, care pot să genereze încredere în sistemul de învățământ românesc", a spus Iohannis.

 

El a arătat că profesorii universitari au ocazia de a "schimba viitorul și de a contribui la transmiterea pe mai departe a valorilor, a cunoștințelor teoretice și abordărilor practice pe care studenții le vor folosi tot restul vieții".

 

 

***************************

 

 

Vlad Cherecheș, președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România, a declarat că profesorii prezenți nu sunt "VIP-uri, ci oameni care stau în spatele catedrei".

 

"Această gală arată că modelele există", a spus Cherecheș

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22