Pe aceeași temă
"Domnul prim-ministru nu s-a consultat cu mine, s-a plimbat până la Sofia, s-a întâlnit cu alți prim-miniștri, o chestiune care este interesantă ca preocupare de week-end.
Domnul Ponta nu a avut niciun mandat ca să angajeze România într-un fel. Aceste declarații pe care le-a făcut sunt total neangajante pentru mine", a declarat Iohannis, citat de Agerpres.
Șeful statului a spus că va discuta cu șeful Guvernului pe această problemă abia după ce se întoarce de la reuniunea organizată duminică de Comisia Europeană în legătură cu fluxurile de imigranți din regiunea Balcanilor de Vest.
"Da, cu siguranță. După ce mă voi întoarce de la Bruxelles, vom avea o discuție pe această temă", a mai spus Iohannis, întrebat de către jurnaliști.
***
Premierul bulgar Boiko Borisov a anunțat sâmbătă că Bulgaria, Serbia și România sunt pregătite să-și închidă frontierele dacă Germania și Austria vor face acest lucru pentru a bloca accesul refugiaților.
CITIȚI ȘI: Bulgaria, Romania si Serbia isi vor inchide granitele, daca Germania si Austria fac asta
Șeful guvernului bulgar a spus că cele trei țări pledează pentru solidaritate europeană în condițiile în care acestea își îndeplinesc obligațiile. "Noi îndeplinim toate condițiile, protejăm granițele spațiului Schengen așa cum ni s-a cerut", a precizat prim-ministrul Borisov.
Prim-ministrul Victor Ponta a declarat sămbătă, la finalul reuniunii trilaterale a șefilor de guverne din Bulgaria, România și Serbia (în formatul Grupului de la Craiova), că România, Bulgaria și Serbia au la rândul lor dreptul de a se proteja, dacă sunt țări care își închid frontierele și construiesc garduri.
Potrivit agenției BTA, premierul Ponta a spus că cele trei state își îndeplinesc obligațiile și își arată solidaritatea cu întreaga Europă, dar aceasta nu înseamnă că responsabilitatea trebuie să aparțină doar anumitor țări.
De asemenea, premierul sârb Aleksandar Vucic a precizat că țara sa va accepta refugiații, dar a menționat că este nerealist ca cineva să creadă că două sau trei milioane de refugiați ar putea sta în Serbia, Bulgaria și România. "De aceea am convenit că nu putem accepta un astfel de scenariu", a spus Vucic.
***
Întâlnirea de la Sofia a avut loc cu numai o zi înaintea summitului de la Bruxelles la care Jean-Claude Juncker a convocat șefii de guvern și de stat din câteva țări din Balcani, în contextul tensiunilor tot mai mari apărute între acestea din cauza valurilor de imigranți.
Cine participă la reuniune:
Întâlnirea de la Sofia a avut loc cu numai o zi înaintea summitului de la Bruxelles la care Jean-Claude Juncker a convocat șefii de guvern și de stat din câteva țări din Balcani, în contextul tensiunilor tot mai mari apărute între acestea din cauza valurilor de imigranți.
Participă:
Werner Faymann- cancelarul Austriei
Boyko Borissov – premierul Bulgariei
Angela Merkel cancelarul Germaniei
Gjorge Ivanov – președintele Macedoniei
Alexis Tsipras – premierul Greciei
Zoran Milanovic – premierul Croatiei
Viktor Orbán – premierul Ungariei
Klaus Iohannis – presedintele României
Aleksandar Vucic – premierul Serbiei
Miro Cerar – premierul Sloveniei
Donald Tusk – președintele Consiliului European
Martin Schulz – președintele PE
Jean Asselborn – ministrul Luxemburgului, țara care deține președinția trimestriala a Consiliului UE
António Guterres - Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi
Planul pentru Balcani al lui Juncker
"Nu este acceptabilă o politică ce constă pur și simplu în a lăsa refugiații să treacă în țara vecină", se spune în propunerea citată de presa germană, propunere ce prevede schimburi zilnice între țările semnatare de informații despre situația refugiaților.
Statele respective "vor înceta să mai permită deplasarea refugiaților spre granița altei țări din regiune fără acordul țării în cauză", adaugă documentul.
Comisia Europeană propune astfel trimiterea de săptămâna viitoare a 400 de grăniceri europeni în ajutorul Sloveniei, în timp ce această mică țară este depășită de sosirea a mii de migranți și a solicitat un ajutor financiar Uniunii Europene.
În plus, statele situate pe ruta Balcanilor vor trebui "să mărească" propriile capacități de a găzdui provizoriu refugiați și să se angajeze că îi vor trata "cu omenie" pe aceștia.
Printre alte măsuri luate în studiu se află accelerarea expulzării migranților cărora li s-a respins cererea de azil sau retragerea dreptului de ședere pentru migranții a căror țară de intrare nu face parte din UE.
Propunerile urmează să fie discutate de țările participante și, prin urmare, nu este sigur că vor fi toate adoptate.
CITIȚI ȘI: Summitul Balcanilor pe tema refugiatilor. Juncker propune un plan cu masuri pe termen scurt