Iordache revine: Decizia CCR nu va conține sancțiuni dar ”Codruța va pleca” cu siguranță

Dora Vulcan | 06.06.2018

Florin Iordache revine asupra declarației făcute cu o zi în urmă despre ce va conține motivarea CCR privind revocarea șefei DNA, Laura Codruța Kovesi. El spune că nu vor fi prevăzute sancțiuni pentru președinte, în cazul în care acesta ar refuza să semneze decretul de revocare, dar că președintele va semna sigur decretul de demitere.

Pe aceeași temă

 

 

 

Iordache nu a explicat, însă, de unde știe că motivare CCR nu va conține sancțiuni pentru președinte. El se declară convins că Iohannis va semna decretul, în maximum 30 de zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial.  

 

 

Un microinterviu luat șefului Comisiei speciale de modificare a legilor Justiției, de Digi 24: 

 

Când ar trebui să avem motivarea Curții Constituționale a României?

 

Florin Iordache: Nu știu. În spațiul public se vehiculează ziua de joi. Să vedem dacă mâine se citește motivarea și se publică în Monitorul Oficial.

 

Ce trebuie să facă președintele, are la dispoziție un termen legal pentru a semna acest decret?

 

Florin Iordache: Sunt două chestiuni. Dacă în cuprinsul acestei motivări se precizează că un termen imediat, trebuie să semneze un decret. Dacă în motivare se spune că președintele trebuie să semneze imediat un decret, e o chestiune, iar dacă nu, se merge pe dispozițiile din contencios, unde în maximum 30 de zile trebuie emis actul. Oricum, sunt maxim 30 de zile în care președintele trebuie să semneze decretul de revocare.

 

Aveți așteptări ca CCR să indice un termen?

 

Florin Iordache: Nu ar fi nimic neobișnuit. Dumneavoastră știți că deciziile CCR sunt generale și obligatorii pentru toată lumea. Numai în condițiile în care discutăm de o lege, Parlamentul are la dispoziție 45 de zile să pună în concordanță cu decizia Curții. Așteptăm niște lucruri de finețe în motivarea Curții. O să primim un răspuns în acest sens. În rest, deciziile sunt obligatorii. Am așteptări ca președintele să respecte decizia și trebuie semnat decretul de revocare.

 

Sancțiuni? Dacă președintele nu semnează decretul?

 

Florin Iordache: Nu există sancțiuni. Am văzut pe anumite rețele de socializare că în cuprinsul motivării trebuie să existe sancțiuni. Nicăieri nu au fost prevăzute sancțiuni. Sancțiunea este una singură: că președintele este obligat să respecte. Președintele a anunțat că va ține cont și o va respecta.

 

Îl suspendați pe președinte dacă refuză revocarea?

 

Florin Iordache: Nu va fi necesar, pentru că președintele va respecta Constituția și o va revoca pe Kovesi.

 

Dacă nu semnează imediat decretul?

 

Florin Iordache: Faceți speculații. Sunt convins că președintele respectă Constituția și va respecta și deciziile CCR. Ați văzut și ieri cum CCR a solicitat sprijin extern pe acest atac nejustificat. Deciziile Curții nu pot fi contestate. Ajungem la anarhie, să negăm statul de drept. Nu stă DNA într-un om. Lupta anticorupție va continua. Concluzia este una singură: Codruța va pleca!

 

 

Context

 

 

Iordache știe dinainte că motivarea CCR în cazul Kovesi va conține sancțiuni pentru neaplicare  

 

 

Preşedintele Comisiei speciale pentru modificarea legilor justiţiei, deputatul PSD Florin Iordache, știe - înainte ca textul motivării CCR să fi fost dat publicității - că aceasta va conține și sancţiuni pentru nerespectarea deciziei privind revocarea Laurei Codruţa Kovesi de la conducerea DNA. 

 

 

 Întrebat dacă există vreo sancţiune în lege sau în Constituţie pentru neimplementarea deciziilor CCR, Iordache a spus că sancţiunile vor fi trecute în motivarea deciziei privind revocarea şefei DNA, pe care o va prezenta Curtea în această săptămână.

 

„În această motivare se va preciza şi acest răspuns”, a spus Florin Iordache, citat de News.ro. 

 

De asemenea, deputatul crede că preşedintele Klaus Iohannis va respecta fără îndoială decizia CCR şi consideră că nu sunt normale atacurile din ultima perioadă.

 

„Fără îndoială preşedintele va fi cel care va respecta decizia CCR. Din punctul meu de vedere nu sunt normale atacurile care au venit în ultima perioadă la nerespectarea unei hotărâri a Curţii. Hotărârile Curţii sunt general obligatorii şi, atunci când se publică în Monitorul Oficial, că ne plac, că nu ne plac, ele trebuie respectate, dar şi Comisia de la Veneţia, şi GRECO şi legislaţia europeană au spus foarte clar că o atacurile la CCR nu sunt normale. Să aşteptăm cu deplină încredere motivarea de joi şi cu toţii trebuie să respectăm acea motivare”, a mai spus el.

 

 

 

CCR se plânge Comisiei de la Veneția, CE și șefiei CCCE pentru că se simte atacată virulent

 

 

CCR a sesizat Secretarul General al Consiliului Europei, Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) și pe președintele Conferinței Curților Constituționale Europene în legătură cu atacurile virulente la care consideră că e supusă. 

 

 

 Plenul Curții Constituționale a României, întrunit la data de 5 mai 2018, a hotărât, cu unanimitate de voturi, în prezența tuturor membrilor săi, sesizarea Secretarului General al Consiliului Europei, a Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) și a Președintelui Conferinței Curților Constituționale Europene în legătură cu atacurile virulente declanșate împotriva Curții Constituționale, prin care unii reprezentanți ai unor autorități publice, precum și ai unor partide parlamentare au discreditat și delegitimat autoritatea acestei instituții fundamentale a statului - garantul supremației Constituției - fiind pusă sub semnul îndoielii obligativitatea deciziilor sale, fiind făcute chiar îndemnuri adresate populației și Președintelui statului să nu respecte și să nu pună în aplicare Decizia Curții Constituționale nr.538 din data de 30 mai 2018, privind cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională între Ministrul Justiției, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte, în principal, și între Guvernul României și Președintele României, în subsidiar, cerere formulată de prim-ministrul Guvernului. Plenul Curții Constituționale a considerat că aceste acțiuni sunt de natură să pună în pericol democrația, statul de drept și funcționarea justiției constituționale - transmite un comunicat al CCR remis presei marți. 

 

 

 

Iohannis: Procurorii nu pot fi în subordonați politic. Voi acționa să rămână independenți

 

 

Președintele Klaus Iohannis a spus, întrebat dacă ia în calcul să nu respecte decizia CCR privind revocarea lui Kovesi, că preocuparea sa este să consolideze statul de drept și să se asigure că procurorii rămân independenți. Iohannis a adăugat că aceștia nu trebuie să fie în subordinea unui politician.

 

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit marți pentru prima dată despre decizia CCR și a declarat că nu se pronunţă în privinţa revocării şefei DNA decât după ce va primi motivarea CCR şi o va citi cu foarte mare atenţie. El a precizat însă că ia în calcul să respecte statul de drept, să îl întărească, să aibă grijă ca procurorii să rămână independenţi, cu respectarea Constituţiei, subliniind că articolul din legea fundamentală care spune că procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei nu poate însemna sub nicio formă că sunt în subordinea acestuia.

 

 

Preşedintele a mai declarat că o decizie CCR nu poate fi discutată prin referendum.  

 

”Nu o să comentez (decizia Curții Constituționale-nr.). Așa cum am spus, aștept motivarea Curții pe care o vom citi până vom înțelege ceva din ea, după care vom comunica ce voi fac. Însă la momnentul acesta pot să vă spun două- trei lucruri care țin de această temă. Această decizie aparent vorbește doar despre o chestiune foarte concretă de revocare sau nerevocare a procurorului șef al DNA. În realitate sunt mult mai multe teme care apar sunt și sunt readuse în discuție, bunăoară statutul procurorilor. Eu personal sunt convins, și voi acționa în consecință, că procurorii trebuie să fie independednți. Ei nu trebuie în niciun caz controlați politic, nu pot fi în subordinea unui politician fie el și ministru”, a spus Iohannis.

 

Întrebat dacă ia în calcul să nu respecte decizia CCR în care se spune că ”președintele urmează să semneze decretul de revocare a procurorului-șef al DNA”, Iohannis a răspuns: ”Eu iau în calcul să respect statul de drept, să îl întăresc și să am grijă să rămână procurorii independenți”.

 

 

 

Tudorel Toader, agresiv cu președintele Iohannis: Ce spune dânsul nu face parte din Biblie

 

 

Ministrul Justiției Tudorel Toader i-a dat marți o replică agresivă șefului statului Klaus Iohannis cu privire la declarațiile acestuia despre decizia CCR de revocare a șefei DNA.

 

 Întrebat, la ieşirea de la CSM, dacă decizia CCR în cazul şefei DNA subordonează procurorii, cu referire la afirmaţiile preşedintelui Klaus Iohannis, Toader a răspuns: „Ei, şi dacă a spus preşedintele Klaus Iohannis? Doar ce spune dânsul nu face parte din Biblie. Preşedintele Iohannis este preşedintele republicii, dar nici eu, nici dumneavoastră nu ne pricepem la toate, dacă suntem realişti. Nu spun că a greşit, a spus şi dânsul ceea ce i-au spus probabil alţii”.

 

El a adăugat un ministru nu poate întreba ce se întâmplă într-un dosar, autoritatea de care vorbeşte Constituţia referindu-se la administrarea justiţiei.

 

„(...) Aşteptăm motivarea deciziei, dar avem un principiu în Constituţie care spune că procurorii sunt sub autoritatea ministrului Justiţiei. (...) Ministrul Justiţiei, că sunt eu, că va fi altul, ministrul Justiţiei nu întreabă un procuror - de ce ai administrat proba asta, proba cealaltă? De ce ai dat o soluţie sau alta? Aia e independenţa procurorului. Nu poate ministrul să întrebe ce se întâmplă în dosar, dar autoritatea de care vorbeşte Constituţia se referă la administrarea justiţiei, se referă la politicile penale pe care nu le face nici CSM, nici un procuror, pe care le face legiuitorului şi, ordinar sau delegat, care poate fi şi Guvernul, din care ministrul Justiţiei face parte”, a spus Toader, potrivit Agerpres.

 

 

La foarte scurt timp Toader a revenit asupra subiectului și printr-o postare pe Facebook, în care a scris că nu trebuie confundată independenţa procurorilor în instrumentarea cauzelor cu faptul că aceştia îşi desfăşoara activitatea sub autoritatea ministrului de resort.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22