Pe aceeași temă
Cu aproximativ două săptămâni în urmă, îmi apare în newsfeed-ul de la facebook un articol de pe Napocanews.ro, cu titlul ”Fostul colonel (r) SRI Vasile Zărnescu – românul trimis în judecată pentru negarea Holocaustului – a scăpat doar cu un avertisment din partea instanței”. Rămân cu gura căscată.
Cazul Zărnescu a fost subiectul unui proiect la care am lucrat alături de alți colegi pentru unul din examenele sesiunii din iarnă din cadrul Masteratului de Cultură și Civilizație Ebraică de la Facultatea de Litere a Universității București, așadar cunoșteam foarte bine cazul. A fost prima sentință de condamnare pentru negarea Holocaustului la 20 de ani de când există Ordonanța de Urgență 31/2002 și după ani lungi de șovăială din partea instanțelor. Sentința a fost dată de Judecătoria sectorului 3 București pe 4 februarie 2021 și nu era definitivă. Prin aceasta, Vasile Zărnescu era condamnat la o pedeapsă de 13 luni de închisoare cu amânarea executării pentru infracțiunea de negare a Holocaustului, în urma publicării a două articole online (”Falsitatea noțiunii de holocaustolog” și ”Înșelătoria secolului XX”) și a unei cărți – ”Sabin Orcan suporter”.
Nu mică mi-a fost mirarea acum, când am citit titlul articolului din Napocanews. Ba chiar a fost din cale afară de mare atunci când am ajuns la motivarea instanței. Judecătorii Curții de Apel au admis în parte apelul depus de Vasile Zărnescu (în care, de altfel, își susține în continuare punctul de vedere), au desființat, în parte, sentința penală atacată și au rejudecat în fond, în temeiul art 396 alin,3 din Codul de procedură penală rap. la art.80 alin.1,2, dispunând renunțarea la aplicarea pedepsei, pe care au înlocuit-o cu un simplu avertisment. Clemența judecătorilor a avut la bază câteva argumente, dintre care cel mai remarcabil mi se pare acela că ”raportat la vechimea considerabilă a faptelor deduse judecății (prima dintre acestea fiind săvârșită cu aproape nouă ani în urmă, iar ultima în anul 2017) și la împrejurarea că prin materialele publicate, în pofida folosirii unei tonalități și a unui limbaj inadecvate, inculpatul nu a urmărit incitarea opiniei publice la ură sau violență pe criterii rasiale, urmare a apariției acestora nefiind semnalate niciun fel de perturbări în rândul societății, se poate concluziona că respectivele fapte reprezintă o gravitate minimă, perioada de aproximativ opt ani de zile pe parcursul căreia inculpatul a fost supus procedurilor judiciare în prezenta cauză constituind de asemenea un factor important în corijarea comportamentului său antisocial.”
Nu voi relua și eu discuția legată de felul în care se aplică legea în România, discuție pe care au făcut-o deja atât Napocanews, cât și alte publicații în care am găsit ulterior articole mai vechi și care au menționat articolul 6 din Ordonanța de Urgență 31/2002 care spune clar ”Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”. Articolul nu ia în discuție existența perturbărilor în rândul societății pentru aplicarea pedepsei. Pentru că menirea sa tocmai asta este: preîntâmpinarea perturbărilor. Nu ia în discuție nici incitarea opiniei publice la ură sau violență, pentru că atunci când discutăm de minimizarea uni genocid, de bagatelizarea omorârii în masă a unor oameni nevinovați, în baza apartenenței la o rasă sau la un grup, ura sau violența pe criterii rasiale sunt subînțelese în context. Și apoi mi-am amintit de proiectul meu de la examenul de metodologie. La care am lucrat cu o senzație permanentă de rău aproape fizic. Pentru că, din cele 34 de articole centralizate, jumătate îi sunt favorabile lui Zărnescu. Și aici vorbim numai de bloguri și publicații (majoritatea online) cu caracter antisemit. Nu discutăm despre reacțiile din social media care sunt într-o proporție covârșitoare în favoarea lui Zărnescu.
De altfel, asta este ceea ce mă uimește și acum. Social media din acea zonă a societății civile preocupate de derapajele puterii nu a scos un cuvânt pe această temă. Este foarte posibil să nu fie la curent cu subiectul, lucru firesc de altminteri. Pentru că, după șocul inițial, am încercat să aflu când s-a produs ”evenimentul”. Articolul din Napocanews era datat din 1.09.2022. Am intrat pe internet și am căutat mai multe rezultate în legătură cu cazul. Și astfel am aflat cu stupoare că sentința Curții de Apel București a fost dată pe 31.03.2022. Am găsit doar aproximativ 4 articole pe subiect, dintre care un interviu foarte bun al lui Petru Clej cu Maximilian Marco Katz și un articol excepțional al Flaviei Drăgan. În rest, tăcere la posturile și publicațiile importante ale patriei. Și desigur, de ce s-ar agita? Într-o țară în care un sondaj IRES din 2019 arată că ”58% dintre romăni nu au încredere în persoanele de altă religie decât cea ortodoxă, iar 46% nu au încredere în evrei” (Sabina Fati – ”Sunt românii antisemiți Cazul fostului colonel SRI care neagă Holocaustul?”/DW, 26.01.2021). Întrebarea din titlul articolului semnat de Sabina Fati rămâne de actualitate. În același articol, autoarea mai menționează și faptul că în 2020, la un alt sondaj IRES, se dovedește că ”românii nu au nimic împotrivă să locuiască în același oraș cu evreii, dar că nu i-ar vrea vecini și nu i-ar vrea în propria familie”.
În anul de grație 2022, la 2 ani după ultimul sondaj, o sentință care duce în derizoriu una din problemele serioase ale societății, pe fondul creșterii în amploare a mișcărilor extremiste (avem un partid extremist în parlament, lucru care pare să ne tulbure pe mult prea puțini), pare să atragă, în continuare, atenția extremiștilor cu tentă antisemită, mai degrabă decât a moderaților. Un blog și un editorial online îi publică apelul, cu sentimentul că fac un act de mare patriotism. De altfel, în apel, fostul colonel continuă să afirme că ”prin modul ilogic, arbitrar și – ca atare – ilegal prin care este definit termenul ”holocaust” în art.6 al O.U.G. nr. 31/2002, această ordonanță și legile pendinte sunt ilegale și anticonstituționale”. Dar potrivit Curții de apel, ”faptele deduse justiției” sunt vechi, ultima fiind din 2019. Înțeleg că apelul depus în septembrie 2021 nu intră în ”faptele deduse legii”. De altfel, la o săptămână după pronunțarea hotărârii definitive de la Curtea de Apel, Zărnescu apare într-un filmuleț de aproximativ o oră, postat pe site-ul extremist, ”Incorect politic”, alături de Marius Trancă, condamnat de două ori la închisoare pentru fascism și xenofobie. În filmare reia celebra frază ”eu nu neg Holocaustul – pentru că nu poți să negi ceva ce nu a existat niciodată, ci, dimpotrivă, eu am analizat propaganda holocautistă prezentă în toată presa nord-americană, în special în Statele Unite, presă care aparține evident iudeilor stabiliți acolo, adică iudeilor conform terminologiei din presă (jews!), dar ei sunt de fapt descendenții khazarilor din nordul Mării Caspice care au trecut la iudaism din ordinul șefului lor de atunci, unul Bulan.” Eu zic că este evidentă ”corijarea comportamentului său antisocial” din motivarea instanței, după cum, desigur, postarea acestui filmuleț pe un site extremist nu are cum să producă nici un fel de perturbări! Din contră, îndeamnă numai la pace, iubire și armonie! Filmul continuă cu o prezentare deformată și insultătoare a istoriei evreilor, fostul colonel folosindu-se, ca întotdeauna, de citate rupte din context și reinterpretate, din diferite articole și cărți. De asemenea, se reia și ideea potrivit căreia camera de gazare de la Auschwitz e doar o invenție de dragul turismului. În sentința din 31 martie, instanța ”aplică inculpatului un avertisment, în sensul de a-l atenționa ca pe viitor să nu mai săvârșească alte infracțiuni”. Neîndoielnic, a funcționat!
Mă opresc aici, nu înainte de a mai menționa două articole care sărbătoreau comutarea sentinței, dintre care cel semnat de Sterie Ciumetti, pe același ”Incorect politic”, se încheie cu ”Trăiască Legiunea și Colonelul!” În acest context, mă întreb ce înțeleg judecătorii Curții de Apel prin ”incitare la ură sau violență pe criterii rasiale” și ”perturbări în rândul societății”? Și care mai este menirea justiției în România, atunci când chiar reprezentanții ei încurajează astfel de atitudini?
