Pe aceeași temă
"Primul ministru a trimis o adresă la Ministerul Justiției, ieri, la sugestia mea, ca să primească de acolo un răspuns scris — care este calendarul prevăzut, estimat, de Ministerul Justiției necesar pentru toate procedurile guvernamentale și când ar fi posibil să ajungă în Parlament aceste proiecte de lege. În varianta scurtă era undeva în partea a doua a lunii decembrie, iar varianta lungă era în martie. Plecând de la acest răspuns, s-a luat decizia ca ceea ce are domnul ministru ca și proiect de lege (...) să transmită la comisia specială comună constituită în acest sens. Sigur că va fi participant, va fi invitat să participe la aceste dezbateri. Decizia noastră de a fi adoptate aceste legi, în această sesiune parlamentară, este neschimbată", a spus Dragnea, miercuri, la finalul ședinței Coaliției de guvernare, citat de Agerpres.
El a explicat că la comisie vor fi invitați specialiști.
"Comisia specială va decide prin raportul comun ce rămâne, ce se adaugă și ce nu rămâne. Din aceste legi și din altele. Comisia specială lucrează la mai multe legi. L-am rugat pe președintele comisiei, domnul Iordache, să invite la dezbateri cât mai mulți specialiști", a adăugat Dragnea.
Liderul PSD a mai spus că dezbaterile asupra proiectului de lege vor începe înainte de a veni răspunsul Comisiei de la Veneția.
"Din câte am înțeles, pe surse, este vorba (în solicitarea transmisă de ministrul justiției Comisiei de la Veneția — n.r) de o întrebare referitoare la procedura de numire a procurorilor șefi. Comisia specială va îndrăzni să lucreze pe celelalte prevederi și pe celelalte amendamente. Nu poate să stea țara în loc până nu vedem noi dacă numește președintele sau dacă numește CSM sau altcineva procurorii șefi. Cred că domeniul justiției are probleme. (...) Judecătorii și procurorii așteaptă să fie rezolvate", a arătat Dragnea.
Întrebat în legătură cu prevederile referitoare la stabilirea unui prag la abuzul în serviciu, președintele Camerei Deputaților a replicat, subliniind că el nu face recomandări în ceea ce privește legile Justiției.
"Eu nu fac recomandări în ceea ce privește legile Justiției. Doar o să-mi spun un punct de vedere, după ce o să văd o formă. (...) Habar nu am (care o să fie pragul la abuzul în serviciu — n.r.). Dacă ar fi după mine, ar fi zero prag, dar înțeleg că este o decizie a CCR", a mai arătat Dragnea.
Coaliția de guvernare a decis, miercuri, ca proiectul de modificare a legilor Justiției să fie promovat prin inițiativă parlamentară.