Leonard Orban îl contrazice pe Victor Ponta, care face lobby grupului de la Vişegrad VIDEO

E.b. | 12.03.2017

România are o viziunie total diferită privind viitorul Uniunii Europene faţă de Polonia şi Ungaria, țări care fac parte, alături de Cehia și Slovacia, din așa-zisul grup al țărilor de la Vișegrad, a declarat, la Digi24, consilierul prezidențial Leonard Orban.

Pe aceeași temă

 
 

 

De ce nu se orientează România către Grupul de la Vișegrad, conform consilierului prezidenţial.

 

În contextul discuţiilor tot mai aprinse privind o Europă cu două sau mai multe viteze, Leonard Orban a explicat la Digi24 care este poziţia României. Consilierul prezidenţial a spus că ţara noastră nu este de acord cu un astfel de scenariu. El a precizat însă că lucrurile nu sunt tranşate, iar România este dispusă să negocieze. Cât despre criticile aduse preşedinţiei pentru faptul că nu se orientează către Grupul de la Vișegrad, Leonard Orban spune că nu avem motive să facem asta.  

 

„Pe subiectul ăsta, răspunsul e foarte simplu (de ce nu colaborăm.): pentru că avem viziuni diferite, în special în comparaţie cu Polonia şi Ungaria. Cehia şi Slovacia sunt mai apropiate de poziţia noastră. Dacă ne uităm la ce contribuţie are grupul Vișegrad la acest proces de dezbatere privind viitorul UE, vedem că este o poziţie relativ echilibrată, dar faţă de Polonia şi Ungaria avem o viziune diferită. Noi sprijinim adâncirea integrării”, a spus Leonard Orban, la Digi24.

 

El a dat ca exemplu dorinţa statelor din acest grup de a transfera înapoi către statele membre UE competenţe ale Uniunii, în timp ce România pledează pentru un transfer suplimentar de competenţe pe măsură ce acest lucru este posibil şi necesar.

 

Cum să te asociezi cu un grup care nu împărtăşeşte aceleaşi idei?! Dacă pe alte subiecte, hai să spunem, nu e atât de grav, aici vorbim de un lucru fundamental, vorbim despre viitor, cum vedem viitorul UE”, a explicat consilierul prezidenţial.

 

 

 

 

*******************

 

 

Subiectul aderării şi apropierii de grupul de la Visegrad a fost promovat intens de fostul premier Victor Ponta, care consideră că este o greşeală că România nu negociază în UE alături de cele patru state apropiate geografic, politic şi economic. Chiar duminică, Victor Ponta a postat din nou pe acest subiect.

 

Ţările Visegrad (foste comuniste, structură economică şi socială asemănătoare României) sunt chemate la negocieri pentru viitorul lor statut în UE - chiar dacă nu sunt primite în "nucleu" vor putea obţine avantaje şi un statut special. După această întâlnire va urma o alta, în toamnă, între ţările BENELUX şi cele 3 ţări baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) pe aceeaşi temă. România nu este invitată de nimeni la nicio întalnire!, a scris Ponta pe pagina sa de Facebook.

 

 

*******************

 

 

Ideea apropierii de grupul Visegrad a fost respinsă şi de premierul Sorin Grindeanu. Într-o intervenţie la Antena 3, joi, şeful Executivului a spus că ideea promovată de Victor Ponta nu este corectă..

 
 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22