Lideri sindicali: Problemele din Apărare, Ordine Publică și Sănătate se rezolvă în stradă

Dora Vulcan | 24.03.2018

Problemele din Sistemul de Apărare şi Ordine Publică şi din Sănătate nu se mai pot rezolva decât în stradă, a avertizat preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Dumitru Coarnă, la finalul protestului organizat sâmbătă.

Pe aceeași temă

 

 

 

 Acesta s-a arătat mulţumit de numărul de participanţi, care au demonstrat că "se poate" şi au înţeles că numai aşa pot fi rezolvate problemele.

 

"Sunt foarte mulţumit de numărul de participanţi. Oamenii au demonstrat că, în momentul în care există unitate, în momentul în care există coeziune, se poate şi au înţeles că numai aşa se pot rezolva problemele. La noi, în Sistemul de Apărare şi Ordine Publică, şi în cadrul Ministerului Sănătăţii doar în stradă se pot rezolva problemele, pentru că uitaţi-vă cu câtă indiferenţă ne tratează. Aceşti guvernanţi, acest PSD, partid de centru stânga, uitaţi-vă, priviţi indiferenţa lor, cu privire la problemele noastre. Ei s-au aşezat bine, temeinic, au bani prin conturi, prin străinătate. Aţi văzut că la Videle, cum plouă, se plimbă cu barca, pentru că banii pentru diguri au fost duşi în altă parte, de aceea ne tratează cu indiferenţă.(...) Poliţia este urâtă de infractori", a spus preşedintele SNPPC, citat de Agerpres.

 

Coarnă a susţinut că autorităţile au temeri în momentul în care se aşează la masă cu un partener de dialog care a citit şi vine cu soluţii şi de aceea "închid porţile".

 

"Nu am primit nimic de la nimeni, absolut nimic de la nimeni, decât comunicări publice, gen "ce mai vrem, că ne-a mărit de 4 ori". Doamna Carmen Dan (ministrul de Interne n.r) confundă un spor cu mărire de salariu(...) sigur că au o temere să discute cu noi. Sigur că, în momentul în care se aşează la masă cu un partener de dialog social care ştie, a citit şi vine cu soluţii, au temeri şi au emoţii, de aceea închid porţile. Oamenii nepregătiţi închid porţile, ei sunt oameni mici pentru funcţiile acestea mari, au coborât funcţia la nivelul lor, dar ei trebuie să se ridice la nivelul funcţiei. Nu ai ce să discuţi cu ei, nu aveam nicio aşteptare. Am mers acolo (la Guvern n.r) doar ca să marchez momentul, să se vadă, că eram convins că fondul cauzei nu va fi rezolvat, pentru că ei nu stau în Guvern", a afirmat Coarnă, care a intenţionat să intre sâmbătă la discuţii la Guvern.

 

La rândul său, Gabriela Lică, reprezentantul medicilor anatomo-patologi, a declarat pentru AGERPRES că prin acest protest s-a vrut să se tragă un semnal de alarmă că prin Ordonanţa 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi prin Ordonanţa 79/2017 privind modificarea Codului fiscal "se distrug anatomia patologică şi medicina legală".

 

"Vrem să tragem un semnal de alarmă şi să aducem la cunoştinţă guvernanţilor că prin legea 153 şi ordonanţa 79 nu se va face decât să se distrugă anatomia patologică şi medicină legală, implicit sănătatea poporului român şi siguranţa poporului român şi dreptatea. Cele două specialităţi reprezintă baza medicinei şi baza justiţiei. Fără noi nu se poate. De ce spun acest lucru? Pentru că noi suntem un număr foarte mic, reprezentăm doar 0,7% din întregul sistem sanitar, suntem la jumătate din minimul necesar acestei ţări, de diagnosticele noastre depinzând sănătatea populaţiei. Noi suntem cei care diagnosticăm cancerul şi pe baza diagnosticelor se pot face numai intervenţiile mari chirurgicale şi tratamentele oncologice şi tot noi suntem cei care eliberăm certificatele constatatoare de deces, cauzele morţii şi facem expertizele medico-legale. Noi suntem cei care lucrăm în subsolurile spitalelor, iar condiţiile noastre, care ni s-au spus că "sunt de lux" şi pentru care avem anumite "salarii nesimţite", vă atragem atenţia că sunt cele în care respirăm numai formol şi substanţe toxice. Mirosul acestora se amestecă cu mirosurile cadavrelor în putrefacţie. Noi suntem cei ne întâlnim în fiecare dimineaţă cu moartea şi, cu toate acestea, tot noi suntem cei care dăm o şansă vieţii. Tragem un semnal de alarmă să nu dispară aceste specialităţi, pentru că atunci, implicit, va dispărea acest popor, pentru că un popor nu poate exista fără sănătate", a spus doctorul Lică Gabriela, anatomo-patolog şi preşedintele Federaţiei Sindicatelor Medicilor Anatomo-Patologi din România.

 

Sindicalişti din poliţie, penitenciare şi anatomo-patologie au protestat sâmbătă în faţa Ministerului de Interne, începând cu ora 9:00. După trei ore, aceştia au plecat în marş spre Piaţa Victoriei, unde au protestat în faţa Guvernului, până în jurul orei 16:00, fiind nemulţumiţi de salarizare, precum şi de condiţiile de muncă. Potrivit lui Dumitru Coarnă, numărul protestatarilor s-ar fi ridicat la 10.000 de persoane

 

 

***

 

 

 

10.000 de polițiști, angajați ai penitenciarelor și specialiști anatomo-patologi din toată țara protestează sâmbătă, la București

 

Mii de poliţişti din întreaga țară și angajați din Penitenciare au participat sâmbătă la un protest în faţa Ministerului de Interne. Oamenii se plâng de salariile mici şi de condiţiile proaste în care trebuie să muncească.

 

Pe o vreme extrem de rece, la multe grade sub zero, cu drumuri blocate de viscol și zăpadă, mii de polițiști din toată țara vin sâmbătă la București pentru un protest fără precedent care are loc pentru moment în fața Ministerului de Interne, dar protestatarii au anunțat că intenționează să meargă și în Piața Victoriei, zona protestelor #rezist. Ei sunt flancați de un dispozitiv impresionant de jandarmi. Polițiștii reclamă lipsa de susținere a ministrului de Interne Carmen Dan, care a minimalizat efectul nefast al legii salarizării, în urma căreia nu doar că veniturile lor nu au crescut, așa cum s-a promis permanent ci, dimpotrivă, au fost reduse. Protestatarii cer ca veniturile să nu mai fie raportate la nivelul salariilor din 2009 ci actualizate prin noua grilă a salarizării. Polițiștii, în special cei care lucrează în închisori, sunt nemuțumiți și de faptul că guvernul a găsit resurse pentru a le acorda despăgubiri deținuților care au făcut închisoare în condiții improprii.

 

 

 

 Aproape 10.000 de sindicalişti din poliţie, penitenciare, dar şi din sistemul de medicină legală protestau la ora 13.00 în faţa Palatului Victoria. Oamenii au mărşăluit prin centrul Capitalei, de la sediul Ministerului de Interne, unde şi-au strigat nemulţumirile în prima parte a zilei. Salarii mai bune, condiţii de muncă decente, dar şi acoperirea golurilor din schema de personal.

 

 Protestatarii au ajuns în Piața Victoriei în jurul orei 12:25 Polițiștii au ajuns în Piața Victoriei după un marș prin centrul Capitalei. Ţinta lor este sediul Guvernului, după ce toată dimineaţa au protestat în faţa Ministerului de Interne. Conducerea MAI nu i-a primit însă la discuții pe liderii de sindicat. Protestatarii, majoritatea cu vuvuzele, scandează împotriva ministrului justiţiei, a Guvernul şi a PSD.

 

Dumitru Coarnă, spune că nemulțumirile sunt multiple. Printre ele, faptul că există un deficit de 30.000 de oameni și în aceste condiții nu se poate garanta siguranța cetățeanului:

 

„Dacă nu au pârghii (cei de la minister, pentru mărirea salariilor - n.r.), să plece acasă. Dacă nu știu să conducă acest minister, le recomandăm să plece. Să vină cineva care știe, care are competență și stăpânește pârghiile”, a declarat la Digi24 Dumitru Coarnă.

 

 Ministerul de Interne spune că principala problemă a sindicaliştilor, cea salarială, va fi rezolvată, însă etapizat. Legea salarizării care a intrat deja în vigoare, de anul trecut, prevede creşteri până în 2022. „Oricare dintre aceste categorii bugetare îşi doreşte să fie pusă în grilă încă din primul an, dar trebuie să avem în vedere faptul că o creştere salarială pentru toţi bugetarii în acelaşi timp nu este sustenabilă”, a declarat la Digi24 Valentin Rîciu, proaspăt renumit consilier al ministrului de interne după ce recent anunțase că și-a dat demisia în urma devoalării complicităților din scandalul polițistului pedofil. 

 

 

   Câțiva dintre ei își spun nemulțumirile (declarații luate de reporterii Digi 24)

 

 

  • „Am venit aici pentru un motiv simplu: ne-am săturat să fim plătiţi ca în anul 2009, în timp ce ni se cere să muncim ca în anul 2018”.

 

  • „Privind dotarea, ce vă putem spune, posturile de poliţie arată jalnic, vrem să fie reparate, avem poliţii din Babadag, Săveni, din ţară, arată groaznic”

  • „Suntem insuficient dotaţi, nu ne putem apăra în faţa infractorilor, iar faptul că Guvernul vrea să plătească deţinuţii ne-a adus în această stare în care am venit să protestăm, chiar dacă afară sunt temperaturi cu minus grade”.

 

 

 

Comunicatul ministrului de Interne Carmen Dan dat în ziua protestelor

 

„1.Legea salarizării bugetare nr. 153/2017 prevede etapele în care vor avea loc creșterile salariilor personalului bugetar până în anul 2022. Evident că fiecare categorie profesională își dorește să beneficieze de aceste creșteri salariale încă din primul an de aplicare a legii, însă o creștere a salariilor pentru toți bugetarii în același timp nu ar fi putut fi sustenabilă din punct de vedere al posibilităților bugetare.

 

2. Deși polițiștii și militarii vor intra în grilă în mod etapizat, până în 2022, cu creșteri succesive, an de an,polițiștii au beneficiat de măriri salariale în ultimul an, astfel:

 

- creștere salarială de 10% în octombrie 2017;

 

- creștere salarială de 4-5% la salariul net din ianuarie 2018;

 

- mărirea unor sporuri (de 5% sau 10%) pentru 28.000 de polițiști din ianuarie 2018.

 

Cel mai mic salariu net din Poliție (al unui agent debutant) a crescut de la 1.373 în decembrie 2016, la 1.776 în ianuarie 2018, la care se adaugă norma de hrană de 990 lei și norma de echipament de 250 de lei și alte sporuri, după caz.

 

Ofițerii de poliție, fără funcție de conducere au salariile nete între1.909 lei și 6.777 lei, la care se adaugă norma de hrană de 990 lei și norma de echipament de 250 de lei și alte sporuri, după caz.

 

Ofițerii cu funcții de conducere au salariile nete între 2.600 și 11.000 de lei (în cazul chestorilor), la care se adaugă norma de hrană de 990 lei și norma de echipament de 250 de lei șialte sporuri, după caz.

 

Munca prestată în zilele libere și sărbătorile legale se plătește ca o zi normală de lucru la care se adaugă un spor de 75%.

 

3. Începând cu luna aprilie 2018, polițiștilor li se vor plăti orele suplimentare efectuate în timpul săptămânii, această măsură fiind luată, cu caracter de excepție, numai pentru angajații MAI, în condițiile în care, din anul 2009, plata orelor suplimentare a fost sistată pentru întreg sistemul bugetar.

 

4. Anul acesta se vor achiziționa autoturisme și autospeciale în valoare de 120 milioane de lei.Procedura de achiziție este deja începută, fiind urcat anunțul pe SEAP. Dintre acestea, cele mai multe (700-800 buc.) vor fi destinate Poliției Române.

 

5. Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat public că anul acesta va cheltui 9 milioane de lei pentru reabilitarea unor sedii de poliție. Din această sumă, 7 milioane lei sunt destinate reabilitării unor posturi de poliție din mediul rural, iar 2 milioane pentru secțiile de Poliție din Capitală.

 

6. Poliția Română va achiziționa veste anti-glonț și veste anti-înjunghiere (70.000 de buc.), căști anti-glonț cu vizor (1.000 buc.) și scuturi anti-glonț (370 buc.).

 

7. Pentru reducerea deficitului de personal estimat la aprox. 23.000 de oameni, MAI va încadra anul acesta peste 7.000 de oameni, dintre care peste 3.000 în Poliția Română.

 

8. Referitor la propunerea de modificare a Legii 360/2002 privind statutul polițistului, facem precizarea că prevederile pe care MAI vrea să le modifice au ca scop împiedicarea accesării unor mecanisme prin care polițiștii refuzau repunerea pe funcții în urma unor reorganizări sau a altor situații, iar în acest mod ieșeau la pensie la 40 de ani sau chiar la vârste mai tinere. În mod clar prevederile nu urmăresc mutarea abuzivă a polițiștilor de pe o funcție pe alta.

 

Această prevedere a fost solicitată explicit de către reprezentanții sindicali (iar intervențiile publice ale acestora sunt bine cunoscute de către mass-media), pensionarea din MAI la vârste tinere fiind o temă care a generat o întreagă dezbatere publică în vara anului trecut.

 

9. O altă modificare propusă la statutul polițistului este aceea ca, atunci când față de un polițist se începe o cercetare prealabilă, acesta să fie pus la dispoziția unității până la finalul cercetărilor. Polițistul va fi plătit în continuare pentru acea funcție, dar i se vor delega alte atribuții până la clarificarea situației. În prezent, polițistul chiar dacă este reclamat că a avut o conduită în afara cadrului legal, rămâne în continuare în același loc de muncă”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22