Pe aceeași temă
„Este o amnistie mascată. Sunt categoric împotriva ordonanței de urgență în acest domeniul. Nu face face obiectul reglementării, conform Constituției, unei ordonanțe de urgență. PNL are ca prioritate, pentru actuala sesiune parlamentară intrarea în dezbatere și adoptarea la legea de organizare și funcționare a CCR. Principala modificare pe care o propunem este exercitarea controlului constituțional, de către Curtea Constituțională și asupra ordonanțelor simple și asupra ordonanțelor de urgență, astfel încât să nu mai existe riscul, așa cum s-a întâmplat de multe ori, ca ordonanțe de urgență care s-au declarat neconstituționale după adoptarea ca lege, să producă efecte catastrofale pentru societatea românească”, a declarat liderul PNL, Ludovic Orban.
Președintele PNL a mai sps că nu e prima oară când se vorbește de astfel de reglementări, însă o revizuire a protocoalelor se poate face doar dacă „au lezat drepturile și libertățile fundamentale și dacă au încălcat Constituția sau legislația în vigoare”.
„Încă nu am văzut un proiect de text. Nu este prima oară când se face vorbire asupra acestei posibile reglementări. S-a mai vorbit despre acest subiect în sensul de declanșare automată de revizuire a sentințelor care au fost date ca umare a aplicării protocoalelor. Acest lucru se poate face doar dacă ele au lezat drepturile și libertățile fundamentale și dacă au încălcat Constituția sau legislația în vigoare. Din punctul meu de vedere este total neoportună. Dragnea și acoliții lui sunt disperați să dea o amnistie și o grațiere. Ăsta a fost obiectivul lor încă din marțea neagră”, a mai spus Ludovic Orban, citat de Mediafax.
Dragnea: I s-a cerut premierului OUG pentru anularea protocoalelor și a efectelor acestora
"I s-a cerut doamnei Dăncilă ca guvernul să adopte rapid o OUG prin care să anuleze protocoalele şi efectele acestor protocoale. Noi avem deja un proiect de lege depus în Parlament, se pot inspira de acolo. Este în continuare foarte multă nemulţumire generată de aceste protocoale", a declarat Dragnea.
Liderul PSD s-a referit şi la informaţia că există mii de magistraţi care au sau au avut dosar la DNA. "Faptul că două treimi dintre magistraţi au dosare ridică foarte multe semne de întrebare referitor la libertatea lor de a lua decizii", a mai declarat Dragnea.
Șeful PSD a evitat să dea detalii despre conținutul acestei OUG, spunând doar că ”a venit timpul ca protocoalele să fie anulate, probele din dosare anulate și efectele lor anulate”.
E de așteptat să urmeze firul narativ construit de PSD, ALDE și vectorii lor mediatici de doi ani: dacă protocoalele au fost ilegale, atunci dosarele constituite pe baza probelor furnizate de SRI sunt lovite de nulitate, ceea ce ar deschide o nouă cale de atac împotriva sentințelor definitive pronunțate în dosare - remarcă G4Media care se întreabă dacă demersul nu este, de fapt, o amnistie mascată.
”Au ieșit prea multe la iveală. Ăsta e guvernul României și trebuie să-și asume ceva, nu putem doar să ne văităm, nu poate rămâne așa”, a mai spus Dragnea. Întrebat dacă a dat un termen premierului pentru OUG, Dragnea a spus ”în viața asta. Cred că România are nevoie de un moment din care să se ocupe de problemele serioase. Noi în continuare stăm în această discuție, protocoale. Noi credem că suntem buricul pământului, nu, în jurul nostru se fac și desfac alianțe, se reașează lumea pe mulți ani”.
Întrebat dacă această OUG ar însemna redeschiderea dosarelor, Dragnea a confirmat: ”de la asta a plecat discuția. Cred că se poate găsi o soluție. Avem o problemă, vrem să stăm cu buboiul ăsta? Eu nu vreau”.