Marele meci PSD-ALDE vs. Iohannis. Cum se vor juca cărțile pentru desemnarea noului premier

I.g. | 25.06.2017

Președintele Klaus Iohannis începe, luni, consultările cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui nou premier, asta după ce, miercuri, 21 iunie, alianța PSD-ALDE a reușit, în premieră după Revoluție, să își doboare, prin moțiune de cenzură, propriul guvern condus de Sorin Grindeanu.

Pe aceeași temă

 

 

Șeful statului a anunțat deja că nu și-a schimbat opțiunile politice „și sunt în continuare de părere că, în România, desemnată de mine poate să fie numai o persoană integră. Nu am absolut deloc de gând să fac rabat de la criteriile pe care, încă vă amintiți, din toamna anului trecut le tot enunț. România are nevoie de un Guvern stabil, are nevoie de un premier integru”.

 

Iohannis a comentat și varianta alegerilor anticipate, în situația în care Parlamentul nu îi va accepta propunerile de premier, însă a subliniat că „pentru a ajunge la alegeri anticipate, trebuie să intrăm mai întâi într-o criză profundă, şi eu în niciun caz nu îmi doresc aşa ceva. Dar, sigur, ele nu pot fi niciodată excluse şi, în fond, aici depinde foarte mult de voturile din Parlament”. Totuși, președintele Iohannis a asigurat că va rezolva problema „foarte repede” și că „o sa desemnez o persoană și acea persoană se va duce în Parlament. Așa se procedează conform Constituției. Președintele nu poate face altceva decât să asculte toate părțile și să tragă propriile concluzii. Acelea se verifică pe real în Parlament”.

 

Cum vor juca PSD și ALDE

 

Dinspre tabăra PSD-ALDE au apărut, după moțiunea de cenzură, mai multe nume vehiculate pentru fotoliul de premier. Liviu Dragnea, președintele social-democraților, a precizat, imediat după votul de miercuri din Parlament, că are patru variante pentru funcția de prim-ministru, „și doamne, și domni”, „dar că propunerile și deciziile se vor lua într-o ședință a Comitetul Executiv Național al PSD, întâlnire programată pentru luni, de la ora 10.30. În opinia lui Dragnea, cel care a votat pentru a-și da jos Guvernul pus chiar de el „pe persoană fizică”, așa cum a susținut Sorin Grindeanu, viitorul prim-ministru propus de PSD-ALDE ar trebui să fie „un om corect, responsabil, care să nu fie aventurier, să aibă capacitatea de implementare a programului de guvernare, un om cinstit”.

 

Florin Georgescu, Mihai Fifor și Mihai Tudose, printre variantele vehiculate de PSD

 

Printre numele vehiculate, zilele acestea, în spațiul public în privința variantelor luate în calcul de PSD pentru viitorul șef al Guvernului au fost Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR, şi Mihai Fifor, liderul grupului PSD din Senat, așa cum au precizat, pentru Mediafax, surse din PSD.

 

În privința lui Florin Georgescu, numele lui a fost vehiculat și după alegerile din decembrie 2016 pentru aceeași funcție, de șef al Guvernului. Georgescu este vicepreşedinte al Consiliului de Administrație al BNR, prim-viceguvernator BNR şi membru în Comitetul European pentru Risc Sistemic. A fost, de două ori, deputat PDSR (1996-2000 şi 2000-2004), timp în are a fost vicepreşedinte şi preşedinte al Comisiei de Buget-Finanţe a Camerei Deputaţilor. La finele lui 1992, Florin Georgescu a fost numit ministru al Finanţelor Publice în guvernul condus de Nicolae Văcăroiu, poziţie pe care a rămas până la alegerile din 1996. În Guvernul Ponta, în perioada mai 2012 – decembrie 2012, Georgescu a fost şi viceprim-ministru şi ministru al Finanţelor. 

 

În ceea ce-l privește pe Mihai Fifor, acesta este cunoscut drept un apropiat al lui Liviu Dragnea. Recent, liderul PSD l-a desemnat pe Fifor în funcţia de preşedinte al Comisiei parlamentare speciale pentru ancheta alegerilor prezindenţiale din 2009, pe care ar fi trebuit să o prezideze chiar Dragnea. O altă funcţie încredinţată de Liviu Dragnea lui Mihai Fifor este cea de lider al senatorilor PSD, după ce, recent, Șerban Nicolae a fost sancționat de partid și a rămas fără această funcție. Fifor ar trebui, însă, să fie acceptat și de președintele Klaus Iohannis, cu care nu are un trecut tocmai bun. În iunie 2015, premierul de atunci Victor Ponta l-a propus pe Mihai Fifor pentru fotoliul de ministru al Transporturilor. La acea vreme, Fifor era preşedintele Comisiei pentru Transporturi şi Energie din Senat. Iohannis a respins, însă, propunerea, susținând că Fifor „nu are expertiza şi experienţa managerială necesare gestionării domeniului complex al transporturilor”.

 

Mihai Tudose (50 de ani), vicepreședinte al PSD și deputat aflat la al cincilea mandat, este, conform unor surse din PSD citate de HotNews, favorit pentru a prelua funcția de prim-ministru în noul Cabinet PSD-ALDE. Tudose a fost ministru al Economiei în Executivul condus de Sorin Grindeanu, funcție pe care a mai deținut-o în guvernarea Ponta. Mihai Tudose s-a făcut remarcat în urmă cu doi ani, când a fost acuzat, în urma unor dezvăluiri jurnalistice, că și-a plagiat teza de doctorat, făcută sub îndrumarea lui Gabriel Oprea. Acestuia din urmă i-a fost retras titlul de doctor, după ce s-a dovedit că și-a plagiat lucrarea de teză de doctorat. În urma scandalului mediatic, în martie anul trecut, Tudose a anunțat că solicită renunțarea la doctorat. 

 

Alte variante care ar mai fi luate în calcul de social-democrați, vehiculate de pesă în ultimele zile, ar fi Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării în Guvernul Grindeanu și prima variantă a coaliției PSD-ALDE, după alegerile din decembrie 2016, pentru funcția de premier. În iarnă, însă, Shhaideh a fost respinsă de Klaus Iohannis pentru fotoliul de prim-ministru. Lia Olguța Vasilescu, ministru al Muncii în Guvernul Grindeanu, Carmen Dan, ministrul de Interne în același Cabinet, și europarlamentarul Viorica Dăncilă sunt și ele pe lista scurtă a numelor vehiculate, în ultimele zile, de mass-media pentru a prelua funcția de premier. 

 

Și dacă luni dimineață are loc ședința CExN al PSD, tot luni, de la ora 13.00, va avea loc şedinţa grupurilor parlamentare reunite ale PSD, unde se va discuta despre propunerea de premier, care va fi prezentată parlamentarilor.

 

Ecaterina Andronescu e convinsă că PSD și ALDE au voturi suficiente pentru a trece viitorul Guvern

 

Pe de altă parte, senatorul Ecaterina Andronescu a declarat, într-un interviu acordat pentru Digi 24, că inclusiv parlamentarii PSD care l-au susținut pe Sorin Grindeanu, „din motive sentimentale”, au anunțat că vor vota viitorul Guvern PSD-ALDE: „Și cei care, să spunem, au fost convinși sau au avut și motive sentimentale, că au aparținut unei organizații din care făcea parte premierul, n-au venit la vot, vin la votul Guvernului. (...) Au anuntat ca vor vota Guvernul”.

 

Andronescu a mai subliniat că PSD și ALDE au suficiente voturi ca să treacă în Parlament viitorul Guvern. În privinșa variantei ca Florin Georgescu să fie viitorul premier, Andronescu a declarat, într-o altă intervenție pentru Antena 3, că „domnia sa este tentat să rămână la banca, nu să vină la guvernare. (…) Mi-a spus că are și ceva probleme de sănătate, dar preferă sa rămână la bancă”.

 

 

Ce face Opoziția? PNL consultă toate filialele

 

Ludovic Orban, președintele PNL, a declarat miercuri, după adoptarea moţiunii de cenzură, că toate organizaţiile judeţene ale partidului sunt chemate în weekend să se pronunţe asupra strategiei de urmat în vederea consultărilor pe care preşedintele Iohannis le va face cu partidele parlamentare. „În tot cursul weekend-ului vom declanşa consultarea bazei partidului în fiecare filială judeţeană, iar la finalul acestei consultări, luni, vom avea o reuniune a Biroului Politic Naţional împreună cu grupurile parlamentare pentru a stabili strategia PNL”, a spus Orban.

 

Liderul liberalilor a mai subliniat că obiectivul partidului său este să „scoată de la butoane PSD”: „Pentru ca România să poată să meargă înainte trebuie să scăpăm şi de a doua gaşcă din PSD, gaşca Dragnea – Olguţa – Firea. Doar când toţi pesediştii vor fi trimişi acasă lucrurile vor reveni la normal în România”.

 

USR vrea ministerul Justiției într-un Guvern fără PSD

 

Printr-un comunicat de presă, Partidul Uniunea Salvați România a anunțat că a decis, în şedinţa Biroului Naţional, să meargă la consultările de la Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis cu mai multe condiţii pentru susţinerea unui viitor Guvern. „Cea mai importantă condiție este ca noul premier să nu provină din PSD. O altă condiție este ca ministerul Justiției să revină USR, „ca o garanție că lupta anticorupție va continua, iar Justiția va fi independentă”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22