Pe aceeași temă
În replică, Paul Brummell, ambasadorul Regatului Unit la Bucureşti, a atras atenţia că, pentru atragerea de investitori străini, România trebuie să ia o serie de măsuri, printre care continuarea luptei anticorupţie.
„Vreau să vă spun foarte deschis că în anul care a trecut, 2016, balanţa comercială între România şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a fost de patru miliarde de euro. Din păcate nu stăm la fel de bine în domeniul investiţiilor, aşteptăm în continuare prezenţa investitorilor britanici în România”, a declarat Meleșcanu într-un discurs rostit la o recepţie oferită de Ambasada Marii Britanii la Bucureşti, conform News.ro.
”Sunt absolut de acord cu domnul ministru, că se poate şi mai bine. Bineînţeles, sunt lucruri pe care România poate să le facă pentru a ameliora climatul pentru investitori străini, de exemplu continuarea luptei împotriva corupţiei. Ştiu că Guvernul acceptă acest lucru, deci sunt convins că vor fi mai multe investiţii”, a spus Ambasadorul ulterior, la o întâlnire cu jurnaliştii.
În discursul rostit, Meleşcanu a amintit şi prioritatea României în negocierile privind Brexit. “Este credinţa noastră foarte fermă că, deşi au început negocierile pentru Brexit, unul din punctele foarte importante va fi, în continuare, acela de a avea garanţii că românii care se află în Regatul Unit vor beneficia de aceleaşi drepturi, fără niciun fel de discriminare”, a afirmat el.
Oficialul a salutat Parteneriatul Strategic dintre Bucureşti şi Londra, semnat în 2003, ce reprezintă un element foarte important în relaţiile „cu rădăcini istorice” dintre Marea Britanie şi România. „Acest Parteneriat Strategic a pus bazele unei colaborări foarte importante în două domenii: în domeniul securităţii şi apărării (...). În acelaşi timp, a doua componentă a fost cea a relaţiilor economice şi a comerţului dintre ţările noastre”, a subliniat el.
În mesajul transmis cu ocazia Zilei Reginei Elizabeth a II-a, care marchează şi Ziua Naţională a Marii Britanii, Teodor Meleşcanu le-a urat britanicilor „prosperitate şi fericire în anii viitori”.
Ministrul demisionar a amintit contribuţia Prinţului de Wales care „depune o activitate neobosită pentru păstrarea tradiţiilor, identităţii, faunei şi florei din România”.
Teodor Meleşcanu a reiterat şi solidaritatea Bucureştiului cu Londra în lupta împotriva terorismului, atât în Europa, cât şi în teatrele de operaţiuni.
„Suntem un partener şi un prieten pentru România. Vom dezvolta această prietenie şi acest parteneriat", a spus, la rândul său, Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti. "2017 este cel mai intens an din ultima perioadă în ceea ce priveşte parteneriatul militar dintre Marea Britanie şi România. Pe pământ, pe apă şi în aer", a adăugat el.
Înainte de discursul ministrului de Externe demisionar şi de cel al Ambasadorului, aparate de luptă Typhoon, ale armatei britanice, şi F-16, ale armatei române, au survolat centrul Bucureştiului.