Ministerul de Interne va face publice datele privind sponsorizarea ISU de catre firme

Iulian Popescu | 22.11.2015

Ministrul de Interne, Petre Tobă, va face publice, luni, informaţiile privind sponsorizarea ISU de către firme, ala cum a cerut premierul Dacian Cioloș, potrivit unor surse citate de Realitatea Tv.

Pe aceeași temă

 

Cioloş declara sâmbătă, după şedinţa informală de Guvern,  că aceste sponsorizări sunt ,,derapaje, nu sunt un lucru normal".

 

Întrebat de jurnalistul Cătălin Tolontan cum apreciază faptul că s-au făcut sponsorizari de la organele de avizare, precum ISU, Cioloş a spus că un raport al sponsorizărilor ISU va fi făcut public.

 

"Astfel de derapaje cred că există nu doar la ISU, ci şi în alte instituţii. Am avut deja discuţii cu miniştrii. Le-am spus să ia toate măsurile pe care le consideră necesare pentru a nu mai avea astfel de situaţii", a răspuns Cioloş. Premierul a subliniat că un raport al sponsorizărilor ISU, în măsură în care legea permite, trebuie făcut public.

 

"În măsură în care legea permite, cred că aceste informaţii trebuie să fie publice. Voi verifică să văd de ce nu a fost făcut public raportul. Integritatea trebuie să fie o consecinţă a transparenţei. Transparenţă face parte din integritate. Am cerut acest lucru mai multor instituţii", a adăugat Dacian Cioloş.

 

Mai mult, premierul a arătat că va acorda mare atenţie consolidării clădirilor cu risc seismic: "ISU este o prioritate şi vom lucra atât pe instituţie că atare şi eficientă să, cât şi pe acel plan de reabilitare a clădirilor cu risc seismic, pentru a evita pierderea de vieţi omeneşti în caz de catastrofă (...) (Derapajele - n.red.) nu sunt un lucru nromal şi e păcat că s-a ajuns aici într-o astfel de instituţie care e în prima linie de asigurare a siguranţei cetăţenilor".

 

Incendiul de la Colectiv a dus la descoperirea sponsorizărilor primite de ISU de la firmele controlate

 

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ar fi primit sponsorizări de la firmele pe care le verifica, au spus magistraţii Tribunalului Militar, în motivarea instanţei pentru arestarea celor doi angajaţi ai ISU care ar fi trebuit să verifice clubul Colectiv.

 

Mai mult, judecătorii spun că şefii ISU erau la curent cu situaţia. În acest context, Tribunalul Militar consideră că este greu de imaginat că firmele care sponsorizau masiv ISU erau controlate obiectiv şi, eventual, sancţionate.

 

Magistratul care a decis arestarea inspectorilor care au verificat clubul Colectiv a subliniat că procurorii ar trebui să se uite şi la superiori ierarhici ai celor doi angajaţi ISU.

 

 

„Practica încetăţenită ca organele de control să devină prestatori de servicii pentru cei controlaţi, practică existentă la scară largă la diferite instituţii de control, nu putea să nu fie în atenţia şefilor ierarhici ai celor doi inculpaţi”, se spune în motivarea Tribunalului Militar.

 

Judecătorii de la Tribunalul Militar București au decis arestarea preventivă a lui George Matei și a Antoninei Radu, inspectori în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București, care au efectuat mai multe controale la Club Coelctiv, fără a constata că localul funcționează în lipsa avizului privind riscul al incendii.

 

Cei doi angajați de la ISU, cu gradul de căpitan, sunt acuzați de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

 

Angajati ISU arestati in dosarul Colectiv

 

Procurorii susțin că, în perioada septembrie 2014 — primăvara anului 2015, George Matei și Antonina Radu, în calitate de ofițeri-inspectori în cadrul ISU București, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu bună știință, nu și-au îndeplinit obligațiile ce decurgeau din conținutul prevederilor legale privind prevenirea și apărarea împotriva incendiilor, deși au luat cunoștință și au constatat faptul că SC Colectiv Club SRL București desfășura activități specifice unui club fără a deține aviz/autorizație de securitate la incendiu.

 

Concret, cei doi au permis funcționarea în continuare a societății în condițiile constatate și nu au întreprins nicio măsură pentru intrarea în legalitate din acest punct de vedere, aducându-se astfel atingere drepturilor și intereselor legitime ale mai multor persoane fizice și ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

 

Potrivit procurorilor, deși au făcut mai multe deplasări la clubul Colectiv, George Matei și Antonina Radu nu au întocmit niciun act de control și nu au întreprins vreo măsură pentru ca SC Colectiv Club SRL să fie luată în evidență de către ISU București ca funcționând fără aviz/autorizație de securitate la incendiu, așa cum erau obligați de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu.

 

Mai mult, George Matei și Antonina Radu s-au oferit să-i ajute pe patronii clubului Colectiv cu întocmirea dosarului PSI, deși știau că există nereguli, dar nu le-au raportat superiorilor despre existența localului respectiv, au reținut anchetatorii.

 

Cei doi au efectuat controale pe platforma fostei fabrici Pionierul, însă nu au raportat despre vreo verificare făcută la clubul Colectiv.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22