Pe aceeași temă
UPDATE - Monica Anisie a primit, miercuri, vot favorabil în comisia specializată din parlament, în urma audierii sale timp de trei ore, cu 17 voturi pentru, 6 abțineri și 4 împotrivă.
UPDATE - Monica Anisie, desemnată pentru Ministerul Educației, a spus la audierea din Parlament că nu este de acord cu măsura prin care elevii cu media sub 5 la Evaluare Națională sunt obligați să urmeze profesionala și a promis că va reveni la legislația anterioară dacă va fi numită.
„În ceea ce privește măsura trimiterii trimiterii obligatoriu a copiilor în învățământul profesional a copiilor care nu obțin media de admitere 5, sunt împotriva acestei măsuri și voi reveni la legislatia anterioară. Nu cred că există în Ministerul Educației vreun studiu la momentul acesta care să conducă la astfel de măsuri”, a spus Anisie la audierea din Parlament.
Propunerea pentru Ministerul Educației condamnă discursul potrivit căruia invățământul profesional de calitate este necesar, însă, pe de altă parte, copiii sunt obligați să îl urmeze.
„Nu putem, pe de o parte, să pedepsim copiii și pe de altă parte să fim demagogi și să spunem că vrem învățământ profesional, învățământ dual de calitate, dar în același timp ducem acolo pe acești copii și transformăm învățământul profesional în batalionul disciplinar pentru ei”, a mai spus Monica Anisie.
Elevii care obţin sub media peste 5 la Evaluarea Naţională nu vor mai putea intra în repartizarea la licee, potrivit Ordinului publicat pe 5 septembrie, în Monitorul Oficial, şi semnat de ministrul interimar al Educaţiei, Daniel Breaz. Elevii vor putea urma profesionala.
***
”Nu am renunțat și nu voi renunța niciodată să fiu profesor. Și voi fi și acum alături de elevii mei. Consider că este foarte important să cunoști sistemul pe care îl guvernezi. Sunt convinsă că sute de elevi, de părinți mă privesc în acest moment și mă sprijină”, a spus Monica Anisie.
Audierea Monicăi Anisie a început cu un moment de reculegere pentru victimele de la Colectiv, la propunerea senatorului Liviu Pop, fost ministru PSD al Educației, care conduce audierea.
"Obiectivele, reperele vor fi stabilitate, transparenţă şi previzibilitate. Este un mandat scurt, dar mă voi asigura că se va realiza un cadru previzibil, transparent şi stabil. (...) Cred că şi elevii, şi profesorii, şi studenţii sunt sătui de acest cuvânt - reformă. Trebuie stabilitate în sistem şi acest lucru se poate realiza prin decizii transparente şi decizii luate prin consultare", a susţinut Anisie.
Ministrul desemnat a spus că Ministerul Educaţiei trebuie să ia decizii împreună cu membrii comisiilor de specialitate din Parlament pentru a găsi "soluţiile cele mai bune" pentru sistemul de învăţământ. "Mi-aş dori ca în mandatul meu comunicarea dintre noi să fie extrem de bună şi pot să vă asigur că niciodată nu veţi afla din presă despre măsurile pe care Ministerul Educaţiei are de gând să le ia. Intotdeauna am pus preț pe consultarea publică", le-a spus Monica Anisie parlamentarilor.
Anisie a spus că vrea să dea mai multă autonomie universităților. ”Una dintre probemele cu care se confruntă învățământul universitar este finanțarea programelor de studiu. Universitățile își doresc o autonomie bugetară”.
Profesoara de la Vianu a spus că vrea să recredibilizeze studiile doctorale și să elimine cultura plagiatului. ”Vreau să eliminăm cultura plagiatului și să creștem calitatea în educație”, a spus Anisie.
”Avem șansa ca și pe cercetare să câștigăm proiecte de 16 milioane de euro. Îmi propun să fac tot posibilul pentru ca în domeniul cercetării lucrurile să fie predictibile. Imi doresc să realizăm un buget predictibil pentru cercetare. În momentul acesta e 0,17%”, a mai spus Anisie.