Ministrul Educației blocheaza cazul Ponta: Legea nu permite retragerea titlului de doctor

Vlad Toma | 02.03.2016

Universitatea Bucuresti a cerut ieri pentru a treia oara retragerea titlului de doctor in drept a fostului premier Victor Ponta. Actualul ministru al Educatiei, Adrian Curaj, a afirmat insa ca legea nu ii permite sa retraga acest titlu.

Pe aceeași temă

 

Adrian Curaj a declarat că actualul cadru legislativ nu îi conferă dreptul de a retrage un titlu de doctor: "Am promis, atunci când mi s-a solicitat la începutul mandatului, un calendar de stabilire a cadrului legislativ potrivit. Suntem în mijlocul lui, informaţiile sunt publice, ştiţi bine. Curând vom avea un cadru robust, astfel încât să putem aborda probleme de sistem, într-un sistem coerent, a spus actualul ministru", citat de Digi 24.

 

Intrebat direct daca poate retrage acest titlul, ministrul a raspuns "Nu. Că dacă se putea, se făcea." 

 

Un grup de profesori universitari l-a somat ieri pe ministrul Educației să nu mai tergiverseze soluționarea problemei plagiatelor și să depolitizeze rapid CNATDCU prin demiterea actualei conduceri și numirea uneia noi.

 
 

UB încearcă să-i retraga doctoratul lui Ponta. A treia oară

 

Universitatea din Bucuresti incearca din nou, a treia oara, sa obtina retragerea titlului de doctor in drept al lui Victor Ponta, fost prim-ministru al Romaniei. Prof. univ. Marian Popescu, presedintele Comisiei de Etica a Universitatii din Bucuresti, a confirmat aceasta actiune a Universitatii.

 

Universitatea București a anuntat ieri intr-un comunicat ca „a retransmis marți, 1 martie 2016, către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, dosarul care probează verdictul de plagiat dat de comisia de profesori experți în drept și de Comisia de Etică a Universității din București în cazul tezei de doctorat a domnului Victor Ponta. Prin adresa menționată, Universitatea din București solicită Ministrului Educației să facă uz de prerogativele pe care i le oferă actuala Lege a Educației nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, și să dispună anularea Ordinului de Ministru prin care domnului Victor Ponta i s-a conferit titlul de doctor...”, se arată în comunicatul Universității din București.

 

În iunie 2012, Premierul Ponta a fost acuzat că şi-a plagiat teza de doctorat susţinută la Universitatea Bucureşti, în 2003, sub îndrumarea științifică a premierului Adrian Năstase. După mai multe manipulări marca Ponta, acuze la adresa lui Traian Băsescu şi discuţii sofisticate despre aşa-zisa introducere a ghilimelelor în 2003, CNATDCU, Comisia de Etică a Universității din București şi o comisie formată din trei profesori de drept de la Universităţile din Sorbona, Strasbourg și București au decis ca lucrarea ar fi plagiată, în timp ce Consiliul Național de Etică, aflat în subordinea ministerului Educaţiei, a decis că nu este plagiată.

 

Liviu Pop, ministrul interimar al Educaţiei la acel moment, a reorganizat CNATDCU tocmai în zilele în care trebuia să delibereze în privinţa plagiatului lui Ponta, numărul membrilor acestui Consiliu ajungând, din raţiuni de majoritate, de la 20 de membri cât avea iniţial, la 45 de membri. În cele din urmă, ministerul a luat în considerare doar verdictul de neplagiat dat de CNE.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22