Pe aceeași temă
„Din 2007 până în 2010 am avut o lucrare pe an. În 2011 sunt trei lucrări, în 2012 șase, în 2013 sunt 11 lucrări, în 2014 sunt 69 și în 2015 se atinge un vârf - 331 de lucrări științifice. E o procedură care cere ca persoana care dorește să scrie o lucrare să atașeze cererii sale o recomandare scrisă de la un profesor universitar care atestă importanța temei pentru domeniul respectiv. Doresc să înțeleg cum s-a aplicat procedura. Dacă voi constata că s-a aplicat defectuos, nu o să fiu timidă în a propune măsuri”, a precizat Raluca Prună, conform Digi 24.
„E o procedura care cere, printre altele, ca persoana care doreste sa scrie o asemenea lucrare stiintifica sa ataseze cererii sale o recomandare scrisa de la un profesor universitar sau un conferentiar, care atesta importanta temei alese in domeniul stiintific respectiv (...). Am cerut pentru lucrarile din 2015 sa mi se puna la dispozitie toate recomandarile scrise ale profesorilor universitari sau conferentiarilor. Pot exista anumite indoieli, citind numai titlurile, ca unele lucrari nu pot fi calificate ca lucrari stiintifice”, a mai spus ministrul.
Valeriu Todiraşcu, senatorul Partidului Noua Republică, a depus la Parlament o iniţiativă legislativă pentru abrogarea articolului care permite eliberarea înainte de termen a celor care produc opere ştiinţifice în închisoare, conform unui comunicat citat de Evenimentul zilei. "Propunerea legislativă semnată de 15 deputaţi şi senatori de la principalele partide politice reprezentate în Parlament, vizează abrogarea literei f) de la art. 96, alin (1) din Legea 254/ 2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, prin care se permite reducerea perioadei de detenţie cu 30 de zile în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovaţie brevetate", se arată într-un comunicat de presă transmis de inițiator.
Potrivit sursei citate, Noua Republică consideră că această prevedere nu are o justificare evidentă şi reprezintă doar "un tertip" prin care se poate scăpa mai devreme din puşcărie. "Sunt o sumedenie de politicieni de vârf, fotbalişti sau îmbogăţiţi ai vremii care o dată ajunşi la închisoare şi-au descoperit talente literare şi ştiinţifice nebănuite şi au reuşit, fiecare, în doar câteva luni, să publice mai multe cărţi decât tot Institutul Cultural în câţiva ani. Este inadmisibil ca aceşti oameni condamnaţi pentru corupţie să beneficieze de o lege lacunară care le permite să se întoarcă mai repede la averile obţinute prin furt şi să ne dea apoi lecţii de moralitate şi bună creştere", a mai declarat Valeriu Todiraşcu.
***
Conform legislației în vigoare, pentru fiecare carte scrisă și publicată deținutul poate beneficia de o reducere de 30 de zile din pedeapsă. Pe baza acestei prevederi au obţinut o reducere a pedepsei, printre alţii, omul de afaceri Dinel Staicu, fostul senator Dan Voiculescu, fostul jurnalist Dan Diaconescu și omul de afaceri Cristian Borcea.
Dinel Staicu, trimis după gratii pentru nouă ani, în cazul fraudării Transgaz cu 11 milioane de euro, a scris zece cărţi în închisoare, reducându-şi pedeapsa cu zece luni, câte una pentru fiecare lucrare.
Zece cărţi a scris şi fostul senator Dan Voiculescu. Închis din august 2014, în penitenciarul Rahova, el a scris cărţi precum - Omenirea încotro, A patra cale, Dezvoltarea economică durabilă sau Teoria Valorii. Fostul demnitar a fost condamnat definitiv pentru privatizarea frauduloasă a Institului de Cercetări Alimentare.
Dan Diaconescu a fost condamnat în martie 2015 la cinci ani şi şase luni de închisoare pentru şantaj. A reuşit să scrie, în mai puţin de un an, cinci cărţi, cele mai multe despre televiziune. Fostul jurnalist a analizat rolul social al mass-media, dar dă şi sfaturi despre realizarea talk-show-urilor.
Cristian Borcea a scris două lucrări ştiinţifice, una dintre ele purtând titlul: „Am fost preşedintele unui vis - Dinamo Bucureşti”.
Carti scrise in inchisoare:
Dan Voiculescu:
- Omenirea, incotro?
- Dezvoltarea economica durabila
- A patra cale
- Efecte de antrenare a investitiilor straine in economia romaneasca 1990-2014
- Economia romaneasca
- Investitii straine directe - vector al dezvoltarii economice
- Managementul riscului in accesarea si gestionarea fondurilor europene
- Clasa de mijloc - teoria si practica antreprenoriala
- Consideratii asupra teoriei lui Maslow - Participare la conferinte nationale si internationale
- Teoria valorii - Participare la conferinte nationale si internationale
Dinel Staicu:
- Reforma bancara si fiscala
- Creditul social fiscalizat
- Piata de capital fiscalizat
- Foreign policy
- Raportul de cauzalitate dintre creditare si criza economico financiara
- Ascensiunea si prabusirea bancilor in contextul globalizarii
- Noul bon fiscal - etalon
- Barterul fiscal
- Economia fiscala de piata
- Economie si idei fiscale de autodefinire a epocii moderne
Dan Diaconescu, președintele OTV, a scris și el 5 carti.
Fostul manager al Stelei Mihai Stoica:
- Ultimii 11 ani. Participarea echipelor romanesti de club in competitiile continentale 2004-2015
- Competitia
- FIFA world cup - Brazilia. Statistici. Analize. Concluzii
- UEFA Europa League. In cautarea identitatii
George Becali:
- Muntele Atos, patria ortodoxiei
- Steaua si Becali
- Becali si politica. Inceputurile
- Iubirea milostiva si mantuitoare
- Becali Parlamentul Europei si Parlamentul Romaniei
Dorinel Mihai Mucea (condamnat în Dosarul privatizărilro startegice):
- Psihologia negocierilor comerciale internationale - stiluri de negociere
- Rolul si importanta negocierilor comerciale in realizarea unei tranzactii
- Politici si mecanisme economice pentru stimularea investitiilor strategice la sistemele cogenerare si eficientizare energetica
- Piata energiei electrice din Romania de la un sistem etatist centralizat, la un sistem de piata cu reglementari care impun reguli noi, adaptate directivelor UE
- Strategii si mecanisme economice pentru cresterea rolului Romaniei pe piata europeana de energie regenerabila (RES)
- Procedura de parcurs pentru realizarea unui proiect eolian
- Privatizarea in domeniul utilitatilor publice