Motivarea instanței: Nu Securitatea l-a ucis pe inginerul Ursu, ci acțiunile excesive ale unora

Redactia | 24.01.2020

Inginerul Gheorghe Ursu nu a fost ucis de Securitate, ci de ”acțiunile excesive, , particulare, conjugate” ale mai multor persoane, crede judecătorul Mihaela Niță de la Curtea de Apel București.

Pe aceeași temă

Citește și: ANDREI URSU: „Securitatea a făcut scut în jurul torționarilor tatălui meu“

”În cazul uciderii inginerului Gheorghe Ursu, autoritatile comuniste nu au actionat cu intentie directa pentru a-l anihila, moartea acestuia a fost determinata de actiunile „excesive, particulare, conjugate” ale mai multor persoane, dintre care trei au fost condamnate definitiv: fostul sef al Directiei de Cercetari Penale a Militiei, colonelul Tudor Stanica, fostul sef al Arestului Militiei, colonelul Mihai Creanga, si detinutul Marian Clita, informator al Militiei”, notează Ziare.com.

Aceasta este motivarea judecătorului Miahela Niță în cazul sentinței de achitare a foștilor ofițeri ai Securității Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș, acuzați de procurori de infracțiuni contra umanității pentru decesul în arest al inginerului Gheorghe Ursu.

Anchetatorii lui Pârvulescu și Hodiș, foști ofițeri ai Securității, au cerut 25 de ani de închisoare.

Numai că judecătorul Mihaela Niță a schimbat și încadrarea în tratamente neomenoase, care, odată aplicată celor doi desigur că nu a mai putut fi probată pentru că nu ei au aplicat direct sancțiunile cauzatoare de moarte asupra inginerului Ursu.

Achitat a fost și fostul ministru de Interne, Tudor Postelnicu, decedat în 2017, acuzat de procurori de complicitate la tratamente neomenoase.

Decizia nu este definitivă iar Curtea Supremă va fi cea care va avea ultimul cuvânt.

Cele mai importante concluzii din aceasta sentinta cu miza istorica:

- Securitatea nu ar fi intentionat sa-l ucida pe Gheorghe Ursu.
- Politia politica a lui Nicolae Ceausescu era interesata de informatiile detinute de inginer.
- Nu sunt probe din care sa reiasa ca Pirvulescu si Hodis au exercitat violente asupra lui Ursu.
- Autoritatile comuniste au incercat sa tainuiasca imprejurarile si cauzele reale care au condus la decesul inginerului.
- Intre organele de Securitate si Militie, care l-au anchetat pe Gheorghe Ursu, a existat o colaborare, iar torturarea inginerului in celula ar fi fost facuta in interesul organelor de Securitate.
- De-a lungul timpului, organele de urmarire penala nu au efectuat o ancheta efectiva menita sa stabileasca toate persoanele, din toate institutiile si structurile statului, responsabile de uciderea lui Ursu.
- Autoritatile responsabile pentru ancheta nu au adoptat toate masurile care ar fi permis in mod rezonabil identificarea si sanctionarea tuturor persoanelor responsabile in timp util, cu atat mai mult cu cat au fost sesizate inca de la inceputul anului 1990, dupa circa 4 ani de la savarsirea faptei.

- In opinia Curtii, Gheorghe Ursu nu a fost un disident politic, acesta nefiind un opozant pe fata al regimului comunist si al conducatorului partidului comunist.


***

Potrivit rechizitoriului procurorilor, in perioada ianuarie-noiembrie 1985, inginerul disident Gheorghe Emil Ursu a facut obiectul urmaririi informative si judiciare, pentru acte sau fapte considerate ostile regimului comunist, fiind arestat la 21 septembrie 1985 si decedand in 17 noiembrie 1985, in Spitalul Penitenciar Jilava.

"Pentru a disimula adevaratul obiect al cercetarii disidentului Ursu Gheorghe Emil si pentru a putea face dovada ca nu exista un dosar politic pe numele acestuia, organele de securitate au inventat infractiunea de detinere si operatiuni interzise cu mijloace de plata straine", potrivit Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Practic, in timp ce Ursu era cercetat de Securitate pentru ideile sale ostile regimului comunist, Militia il cerceta pentru o infractiune de drept comun.

Securitatea era interesata de aspecte cum ar fi legaturile lui Gheorghe Ursu cu postul de radio Europa Libera, relatiile si discutiile acestuia cu lumea literara si artistica din tara si din diaspora, precum si impresiile consemnate in jurnalul acestuia despre politica statului si despre conducatorii partidului si statului comunist.

Ofiterii de Securitate care s-au ocupat de cazul sau, Marin Pirvulescu si Vasile Hodis, sunt acuzati ca au exercitat actiuni represive si sistematice fata de Gheorghe Ursu, in perioada in care acesta a facut obiectul urmaririi informative si judiciare pentru acte sau fapte considerate "ostile regimului comunist".

Potrivit procurorilor, ei ar fi participat la torturarea sistematica si, in final, la uciderea disidentului.

Marin Pirvulescu si Vasile Hodis au respins acuzatiile procurorilor.

articolul integral pe Ziare.com

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22